După două ore şi jumătate de mers cu trenul pe ruta Timişoara - Bucureşti, cei mai mulţi dintre călători se înghesuie pe culoar să admire, probabil, cea mai frumoasă gară din România: Băile Herculane. Şi au ce să vadă. Gara celei mai vechi staţiuni turistice din România pare, privită din tren, un cochet pavilion de vânătoare, aflat în centrul unui parc, ale cărui pergole învelite în frunze verzi îi dau un aer aristocratic de baudelerian „lux, calm şi voluptate”. Nu există nicio staţiune din România care să transmită călătorului, încă de la intrarea trenului în gară, că se află într-un spaţiu fără de griji al vacanţei, puţin desuet, încărcat de melancolia pe care i-ar putea-o oferi o neuitată călătorie în timp. Coborând în minunata gară a staţiunii ai sentimentul că eşti în lumea lui Thomas Mann, descrisă în marele său roman Muntele vrăjit. Băile Herculane sunt echivalentul zonei Davos în care se află sanatoriul Berghof, unde se derulează povestea imaginată de titanul german al literaturii universale.
Muntele vrăjit al Banatului
