Fila calendarului ne aduce aminte că în urmă cu un an, pe 12 decembrie 2021, Lucian Avramescu se ridica în lumea cerurilor. Plecând la acest drum fără întoarcere după ce ne-a lăsat o operă poetică în care mereu ne vom găsi lecția de armonie, de frumos și de iubire atât de trebuitoare în această vreme a urii oarbe, a neîncrederii în ziua de mâine, sistematic induse de o oligarhie mânată de o nebună sete de putere și de privilegii. Și, deopotrivă, o lecție de știință și de conștiință jurnalistică, de martor și de cronicar al clipei. În tot, o lecție de viață ale cărei înțelesuri le regăsim în cartea de „Confesiuni la Poarta Cerurilor”, apărută postum la Editura A M PRESS sub îngrijirea doamnei Giorgiana Radu Avramescu, autoare a unei emoționante prefețe în care evocă și o întâmplare cu valoare de simbol despre întâlnirea cu un copil venit anume acasă la poet ca să îl cunoască.
Lucian Avramescu, un Diogene având „comorbiditatea de a visa”
