„Vă prezentăm o vilă superbă, nou-nouță, construită în anii 1940, cu parter și etaj, situată într-o zonă de interes bine securizată. Camere înalte și spațioase perfect amenajate, hol/dressing, baie cu geam, bucătărie complet utilată, parchet masiv, faianță, nu necesită amenajare. Casa aflată la doi pași de un lac - o reală încântare în zilele însorite de vară! - dispune de o curte spațioasă amenajată cu flori (dalie, crăițe, trandafiri, floarea-soarelui) separată de locul de muncă de un gard trainic din plăci de beton și sârmă ghimpată. Seara e posibil să se audă zgomote ciudate (împușcături, țipete, lătrat de câini), recomandăm să dormiți cu ferestrele închise”. Cam așa ar putea suna un stupid anunț imobiliar al vremii, dacă cineva s-ar fi gândit să pună „la vânzare” oroarea de vilă pe care fostul comandant de la Auschwitz și-a ridicat-o efectiv „la două minute de birou”. Filmul „Zona de interes” este despre viața placidă și moartea în cantități industriale, separate de un banal zid cenușiu. Grosimea unei cărămizi face diferența între confortul Raiului și muncile Iadului. Niciodată „banalitatea răului” nu a fost atât de bine ilustrată.
„Zona de interes”: Auschwitzul, ca un colț de rai. Iadul e și el acolo: o clădire sinistră, din spatele unui zid cenușiu
