„Ar trebui să scrii despre această hachiță a ta cu maratoanele, de ce alergi. De ce aleargă oamenii”. Anii mulți de jurnalism politic, în care a luat contact cu toate formele posibile de demagogie și vorbe goale, au transformat-o pe șefa mea într-un comunicator laconic și eficient. Nu m-am mirat deci că mesajul primit de la ea după ce am terminat maratonul de la Roma a fost îndreptat mai degrabă spre obținerea unui rezultat, decât spre felicitări condescendente. Așa că o să încerc să răspund în continuare măcar la prima întrebare: de ce alerg. Și, dacă se vor regăsi câțiva cititori în textul de mai jos, se poate spune că am răspuns și la a doua, „de ce aleargă oamenii”. Cel puțin, o parte din ei.
De ce alerg. Sau cum să obții cea mai mare fericire din cea mai groaznică durere
