În vara lui 1944, la câteva zile după debarcarea din Normandia, cerul Londrei a început să vibreze pe un ritm nou și mecanic. Motoarele rachetelor V-1, primele arme aeriene autonome din istorie, tăiau văzduhul cu un huruit constant, apoi tăceau brusc, iar acele câteva secunde de tăcere anunțau căderea. Armata britanică a fost obligată să își mute bateriile antiaeriene pe coastă, să recalibreze radarele și să inventeze tactici de interceptare pentru o armă pe care doctrina ei dinainte de război nu o prevăzuse. Optzeci și doi de ani mai târziu, o variantă mult mai ieftină a aceleiași logici cade, aproape săptămânal, pe teritoriul românesc.
1944–2026: de la cerul Londrei la cerul României. Războiul care testează din nou apărarea Europei
