Vagabonzii Dharma ne confrunta cu un exercitiu spiritual de transcendere, grefat pe ideea initierii metafizice a protagonistului. Romanul (tot autobiografic) continua practic evenimentele din Pe drum, însa la o distanta temporala semnificativa. Aparitia, în limba româna (la Polirom, în traducerea foarte buna a poetului Dan Sociu), nu cu mult timpîn urma, a romanului The Dharma Bums/ Vagabonzii Dharma de Jack Kerouac ofera ocazia lamuririi câtorva ambiguitati legate de faimoasa generatie Beat, a Americii anilor cincizeci. Toata lumea a scris despre non-conformismul acestei promotii artistice, despre atitudinea anti-canonioca, anti-clasicizanta, anti-traditionala, anti-capitalista, anti-occidentala a lui Kerouac si a prietenilor sai (Allen Ginsberg si Neal Cassady fiind printre cei mai cunoscuti), dar putini au fost dispusi sa observe ca radacina conduitei neconventionale a împricinatilor era cât se poate de „clasica”, „apuseana” (americana, mai precis), „traditionala” si „canonica”. Ma refer la transcendentalismul american (si la creatorul lui incontenstabil, Ralph Waldo Emerson), transcendentalism cu care „beatnicii” se înrudesc în mod direct. Emerson a teoretizat, pentru prima data, în eseurile sale, impulsul (firesc) al individului de a-si regasi umanitatea, prezumtiv „pierduta” în reteaua infinita de „comoditati” propuse, alienant si depersonalizator, de societatea moderna. Ce altceva cauta Sal Paradise si amicii lui, în On the Road/ Pe drum (capodopera lui Kerouac), sau Ray Smith si Japhy Ryder, în Vagabonzii Dharma, daca nu umanitatea esentiala, genuina, necorupta de confortul degradant al modernitatii? Emerson a vorbit si despre „transcenderea” eului dobândit (a eului social, modelat în laboratoarele lumii moderne), prin izolarea în natura (vazuta ca singura posibila furnizoare a identitatii primordiale, nealterate de progres). Ce altceva încearca eroii lui Kerouac, în romanele amintite, daca nu sa iasa din prizonieratul conventiei sociale si sa devina „adevarati”, prin transcendere? În Pe drum, efortul iesirii din capcana „comoditatilor” emersoniene ia când accente lirice si chiar usor melodramatice, când agresive si chiar furibunde. Prin contrast, Vagabonzii Dharma ne confrunta cu un exercitiu spiritual de transcendere, grefat pe ideea initierii metafizice a protagonistului. Romanul (tot autobiografic) continua practic evenimentele din Pe drum, însa la o distanta temporala semnificativa. Ca si Sal, Ray este o ipostaza precis conturata a lui Kerouac însusi si de aceea banuim ca, prin maturizare, „transcendentalismul” personajului/ autorului a ajuns mai nuantat, mai apropiat adica de ideea lui originara (emersoniana) de filozofie a existentei mai curând decât de existenta filozofica. Naratorul protagonist descopera acum buddhismul zen, prin intermediul lui Japhy Ryder (metafora a poetului si eseistului Gary Snyder), si experimenteaza meditatia în natura ca pe o veritabila contopire cu Nirvana. Totusi, el nu reuseste sa se elibereze complet de cealalta dimensiune a vietii lui - extazul urban (procurat fie prin boema artistica din cluburile americane ale anilor cincizeci, fie, nemijlocit, prin droguri si alcool). De altfel, romanului i s-a si reprosat aceasta dualitate „ideologica”, anumite voci acuzându-l chiar pe Kerouac de „ignoranta totala” în domeniul buddhismului si, în general, în zona filozofiilor orientale. Oricum, autentic sau nu, în privinta existentei zen, Vagabonzii Dharma reconstruieste un univers cultural american, fascinant si provocator. Poetul Allen Ginsberg apare, de pilda, si aici (el era o figura impoartanta si în Pe drum, sub pseudonimul Carlo Marx), cu numele Alvah Goldbook, citindu-si poemul Howl (fictionalizat, în roman, drept Wail) la legendara Six Gallery din San Francisco. Realitatea se întrezareste astfel cu încapatânare în semiotica literaturii. La un moment dat, „Japhy” este chiar apelat „Gary” (pagina 183, în editia româneasca). Multi cred ca a fost o scapare a lui Kerouac si, desigur, a editorilor. Banuiesc însa ca a fost, de fapt, ceva programat. Pentru generatia Beat, viata batea proza. Reprezentatii ei profitau de orice ocazie pentru a o arata. Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
