Enoturismul sau turismul viniviticol reprezintă un mod relativ recent de a descoperi România, oamenii, solurile din ţară prin prisma a ceea ce produc. Esenţa unor locuri nu poate fi găsită doar în muzee, castele, obiceiuri sau tradiţii populare ori folclor, ci, uneori, ea este conţinută în licoarea conţinută de un simplu bob de strugure. Pasiunea cu care oamenii locului au grijă de viţa de vie din curte, din preajma casei sau de pe terasele dealurilor din apropiere, dârzenia cu care butucii de viţă au rezistat de-a lungul timpului, fervoarea ce cuprinde satul românesc la vremea culesului viilor şi poveştile depănate la un pahar de vin de-a lungul anului nu pot fi redate cu savoarea specifică prin intermediul unui simplu articol de presă sau al unui reportaj radio ori de televiziune. Pentru a le cunoaşte, trebuie să fii acolo, în mijlocul lor, al celor care cultivă, care îngrijesc butucii, lăstarii, care urmăresc evoluţia boabelor, ciorchinilor, de-a lungul primăverii şi verii, pentru a culege înspre toamnă roadele viei şi a le transforma printr-un amplu proces de vinificare în soiuri de vin care să încânte simţul olfactiv şi papilele gustative ale oricărui cetăţean al lumii.
