Priveam liniştit, prin fereastră, cum ningea peste Bucureşti, când, deodată, domnul Călin Georgescu a început să vorbească foarte tare la câţiva paşi de mine. M-am ridicat brusc şi am dus mâna la inimă, ca marii sportivi când ascultă imnul sau ca oamenii obişnuiţi când 'îi înţeapă' ceva în interiorul pieptului.
