În mijlocul orchestrei sale, Klaus Mäkelä pare un copil care se joacă: țopăie, se bucură, se zbuciumă, dansează, tot corpul în mișcare, pentru ca apoi să-și aranjeze haina și reverul, să așeze un aer de liniște asupra orchestrei și s-o ia de la început.
Final strălucitor de Festival: Klaus Mäkelä și jocul cu muzica
