Cineva a numit recentele evenimente „revolta tribala”. Formula e socanta, dar mi se pare adecvata. Cum se va rezolva acest conflict între societate si grupurile – numeroase – de anarhisti dezlantuiti nimeni nu poate sti deocamdata. Contractul social, atât cât era, a fost rupt. Nu putini sunt cei care au urmarit cu stupoare recentele evenimente din Franta, desi ele nu erau o noutate: e suficient sa ne gândim la tulburarile din 2005 sau la revolta studenteasca din 1968. Ca sa nu mai spunem ca mai toate miscarile de protest, anuntate drept pasnice, se lasa cu vitrine sparte, cu incendieri de masini, cu pietre aruncate în politisti. De regula, în aceste cazuri avem a face cu grupuri restrânse, de profesionisti ai dezordinii stradale. De data aceasta însa amploarea distrugerilor obliga autoritatile la o reflectie serioasa: ca vor gasi solutii si ca, daca le vor gasi, le vor aplica – e mai putin sigur. Faptele, în mare, se cunosc. Sunt înca unele neclaritati privind împrejurarile în care a avut loc tragedia, e posibil ca înregistrarile video sa faca lumina. Este, bineînteles, o tragedie, indiferent daca tânarul de 17 ani avea sau nu antecedente (avea), daca a ignorat avertismentele repetate ale agentilor si n-a oprit masina (le-a ignorat). Reactia autoritatilor a fost prompta: politistul a fost inculpat, urmeaza ca justitia sa hotarasca daca el este vinovat sau nu. Numai ca „tinerii” n-au asteptat procesul si verdictul, ci au început sa devasteze, sa distruga, sa dea foc la masini, la scoli si biblioteci, sa atace sectiile de politie etc. Bilantul e înspaimântator. Peste 5800 de masini incendiate, peste 430 de tutungerii distruse, o multime de magazine de optica facute praf (dupa ce, în prealabil, „tinerii” îsi însusisera tot stocul de ochelari de soare), 243 scoli, 269 sectii de politie, 370 agentii bancare (dintre care 80 distruse complet), 1100 cladiri atacate si incendiate, autobuze, tramvaie, magazine de sport (foarte cautate deoarece ofereau posibilitatea unei „aprovizionari” gratuite), peste 800 de jandarmi si politisti raniti etc., etc. Exprimate în euro pagubele sunt colosale, iar companiile de asigurari vor putea cu greu sa faca fata. Vedem imediat ca tinerii (printre ei, foarte multi minori) nu s-au multumit sa distruga simboluri ale capitalismului (bancile, spre exemplu), ei n-au crutat nici scolile, nici bibliotecile. În furia lor oarba ei au vizat nu numai simboluri ale capitalismului, ci si simboluri ale civilizatiei. Politicieni de stânga au comentat situatia si au declarat ca totul e din cauza saraciei. Sigur ca în cartierele defavorizate saracia e un factor agravant însa asta nu înseamna ca ea trebuie obligatoriu sa dea nastere la violenta si delincventa. Sunt multi francezi saraci care traiesc modest, dar decent. La mijloc e, cred, altceva: acesti tineri nu au nici un fel de legaturi cu Franta, nu se identifica drept cetateni francezi, iar gestul de a sparge o vitrina li se pare un mod de arata ca apartin altei lumi. Scoala e neputincioasa. Profesorii fug de cartierele dificile, nivelul a scazut dramatic, ideologia dominanta le spune acelor tineri ca francezii sunt niste bestii colonialiste si rasiste care i-au asuprit si exploatat pe stramosii lor. Uitati-va la filmele si documentarele programate pe TV5 si veti constata usor cât de intensa este aceasta intoxicare ideologica. Anticapitalismul este si el foarte raspândit, se cultiva ura fata de cei bogati, chiar daca întreprinderile acestora ofera mii de locuri de munca. Fractura se adânceste, periferia a devenit un spatiu cu „legile” lui, diferite de legile Frantei republicane. Cineva a numit recentele evenimente „revolta tribala”. Formula e socanta, dar mi se pare adecvata. Cum se va rezolva acest conflict între societate si grupurile – numeroase – de anarhisti dezlantuiti nimeni nu poate sti deocamdata. Contractul social, atât cât era, a fost rupt. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
