Dezvaluirile presei despre „Azilele groazei” nu au cum sa schimbe ceva, pentru ca ce-i de schimbat e o întreaga tara captiva, în care morala publica si modelul de succes promovat pe toate canalele posibile se reduc la bani, bani si iar bani, din orice, prin orice mijloace. Si cine s-o faca? Razvan Ticu, seful serviciului care gestioneaza problemele adultilor cu dizabilitati, a venit, a vazut si a spus ca nu i se pare deloc grav. În opinia lui Ticu, acestor oameni le e mai bine la „Armonia” decât „sa doarma pe strada”. Au un acoperis deasupra capului si e suficient, „cu atât mai mult cu cât beneficiarii au afectiuni psihice si alte optiuni nu au”. (citat dintr-o ancheta jurnalistica despre care voi vorbi mai jos si din care voi mai cita pe parcurs) Poate stiti deja cazul numit „Azilele groazei”, ancheta publicata zilele astea de cei de la Centrul de Investigatii Media (Ovidiu Vanghele si Bianca Albu). Daca nu, pe scurt, e cam asa: Apropiati ai ministrei Egalitatii de Sanse, Gabriela Firea, primesc zeci de mii de euro lunar, bani publici, pentru îngrijirea unor persoane cu dizabilitati grave care traiesc, de fapt, printre plosnite si în miros de urina si fecale. Asta se întâmpla de câtiva ani la Centrul „Armonia” al Asociatiei Sfântul Gabriel cel Viteaz – în spatele careia se afla Ligia Enache si Stefan Godei, apropiati ai cuplului de stapâni ai Ilfovului Pandele-Firea. Oamenii vor sa plece din centru, dar afacerea e atât de bine pusa la punct încât pâna si institutiile statului care ar trebui sa îi ajute se fac ca nu vad realitatea. Mai mult, unul dintre angajatii institutiei care ar fi trebuit sa monitorizeze si sa controleze activitatea din azil, era angajat si la azil. Cei 20 de oameni din azil le aduc patronilor lunar vreo 20.000 de euro, banii vin mereu la timp, fara stres, iar oamenii – lipsiti de aparare, drepturi si demnitate – nu comenteaza, pentru ca oricum nu-i asculta nimeni. Asa au ajuns sa traiasca plini de plosnite, „în miros de fecale si urina” si sa manânce de la catering doar pe hârtie – de fapt niste fierturi la oala gatite cine stie de cine si cum – pentru cel putin 1.100 de euro pe luna „de caciula” platiti de stat. Dupa publicarea anchetei si reactiile ultragiate ale opiniei publice, autoritatile s-au miscat în sfârsit, i-au „eliberat” pe amarâtii din azilul groazei, internându-i în spital pentru a-i îngriji, iar cei responsabili au intrat pe mâna justitiei. Asta, repet, abia dupa ce a iesit cu scandal în public, desi cei de la CIM au mai scris cu luni în urma si despre dezastrul din alt azil de batrâni gestionat de aceiasi prieteni ai cuplului Pandele-Firea. Cele de mai sus par totusi ceva obisnuit pentru România si, în general, pentru tari „surori” din zona asta de lume. Avem aici, in vitro, cum s-ar spune, toate elementele unei societati mafiotizate: o localitate, cum sunt cele multe de la noi, controlata cap-coada de o singura Famiglie, unde tot ce înseamna resurse, de la oportunitati de business, la fonduri publice, sunt dirijate strict catre oamenii de casa ai Nasului, protejata de institutiile de stat care, teoretic, se ocupa cu controlul, pentru ca si acolo ajuns sa decida tot oamenii Nasului, într-o tara în care justitia a ajuns pe mâinile unei caste de privilegiati care se misca numai la comenzile stapânilor politici si ale celor cu bani si în care, în general, statul nu mai reprezinta de mult cetateanul de rând, pentru ca, pur si simplu, a devenit o afacere între ei. Între smecherii care fac legile, care le aplica, care fac, chipurile, justitie si cei care le asigura averile si imunitatea. Adica stat mafiotizat. Dezvaluirile presei despre „Azilele groazei” nu au cum sa schimbe ceva, pentru ca ce-i de schimbat e o întreaga tara captiva, în care morala publica si modelul de succes promovat pe toate canalele posibile se reduc la bani, bani si numai bani, din orice, prin orice mijloace. Si cine s-o faca?
