De la sfârsitul secolului al XVIII-lea si în mare parte din al XX-lea, cele mai întinse si influente imperii coloniale ale lumii apartineau Frantei, Marii Britanii, Portugaliei si Spaniei. Dinamica si volatilitatea acestora au demonstrat ca, uneori, forta bruta si controlul economic nu sunt suficiente pentru a mentine în echilibru conglomerate cu picioare de lut. În preajma Revolutiei franceze de la sfârsitul secolului al XVIII-lea, Imperiul francez detinea aproximativ 800.000 de sclavi în coloniile sale, cu putin peste cei 670.000 din cele 13 state americane (înfiintate de britanici la începutul secolului al XVII-lea) în 1789. Pe masura ce Revolutia franceza capata anvergura, o serie de masuri au fost aplicate radical, printre care emanciparea rolului femeii în societate, abolirea sclaviei sau libertatea presei. Însa, consecinta neintentionata a acestui eveniment istoric a fost aparitia unei forme de dictatura totalitara moderna, prima de acest fel, precum si functionarea Comitetului de Siguranta Publica sub conducerea lui Maximilien Robespierre (1793). Printre altele, lovitura de stat aplicata de Napoleon în 1799 a reinstaurat sclavia si a anulat noile drepturi obtinute de femei, definind conceptul de „ordine sociala” ca o respingere a ideii de egalitate si libertate. Celebrul istoric al economiei olandez, Jan de Vries (1943-), a estimat ca între 1580 si 1795, din cei aproximativ 2 milioane de europeni care au facut calatorii comerciale în Asia, doar circa 920.000 au supravietuit, ceea ce este echivalent cu o rata de mortalitate de 54-! Astfel, pentru fiecare 4,7 tone de marfuri aduse din Asia, companiile din Europa au sacrificat 1 om! Daca punem la socoteala populatiile indigene care au suferit de pe urma bolilor pe care europenii le-au raspândit sau crimele savarsite de catre acestia, am avea un tablou complet al ideii de colonialism primitiv si barbar în numele banului si al puterii. În plus, lipsa igienei de baza pe nave dovedeste cât de putin se cunostea în materie de geografie, navigatie si anatomie. Aceasta corelatie, ulterior relatie cauzala, a fost cunoscuta publicului larg abia în 1752 prin intermediul cercetarilor întreprinse de medicul scotian John Pringle (1707-1782). În 1747, un alt medic scotian, James Lind (1716-1794), a descoperit rolul benefic al citricelor în tratarea scorbutului. Majoritatea navelor, pâna în secolul al XVIII-lea, angajau un barbier si pe post de asistent medical sau medic, putând dispune, la nevoie, doar de seringa de clisma si scobitoarea de dinti! Sa nu uitam însa cât de mult conteaza ideile si teoriile cunoasterii în schimbarea viziunii despre om. În secolele al XV-lea si al XVI-lea, medicina se baza orbeste pe observatiile medicului grec din secolul al II-lea, Galen (129-216), neexistând vreo abordare rationalista a bolilor! Mai mult, disectia pe corpuri umane în scopuri stiintifice a fost interzisa de papalitate pâna aproape de începutul secolului al XVI-lea. Aceste aventuri maritime cu galioane Manila au fost lansate cu aproximativ trei decenii înainte de nasterea lui Descartes, cel care avea sa schimbe decisiv perceptia legata de experiment si cu 100 de ani înainte ca omul de stiinta britanic Robert Boyle (1627-1691) sa lanseze pentru prima oara în 1665 termenul de „celula”. Astfel, în toata aceasta perioada de bezna din punct de vedere al cunostintelor medicale, s-a constatat ca navele erau supradimensionate cu personal pentru ca se stia dinainte ca orice aventura temerara presupunea pierderi umane inevitabile. Adam Smith era constient ca expansiunea imperiului britanic s-a facut de multe ori agresiv si imoral, însa aceste efecte negative puteau fi compensate si depasite de capacitatea universala de a face schimb si a disemina cunostinte prin intermediul comertului liber. Însa, în secolul al XVIII-lea, Marea Britanie stimula acest schimb de know-how în interiorul granitelor sale, însa nu si în colonii, proprietatea intelectuala practic neexistând acolo. Asa s-a întâmplat în America, englezii interzicând productia de bare de fier pentru a împiedica o eventuala cursa de înarmare a americanilor. La fel în India, acolo unde s-a blocat industria de arme interna si a fost interzis accesul la cunostintele în materie britanice, ceea ce a generat dependenta întregii regiuni a Asiei de Sud de armele britanice. Consecinta acestor monopoluri a fost ca activitatea industriala a Marii Britanii a început sa duduie. Dupa aproape trei secole de comert transatlantic cu sclavi, Imperiul britanic a renuntat definitiv la acesta la începutul secolului al XIX-lea, iar abolirea sclaviei în majoritatea satelitilor s-a petrecut abia prin 1834, nu prin varsare de sânge precum în alte cazuri, ci printr-o lege parlamentara. Aceasta miscare antisclavie a fost vazuta de multi drept o asa-zisa dovada a exceptionalismului britanic, un soi de restitutio in integrum. Era considerata o mare sansa acordata celor care fusesera oprimati si exploatati de a fi liberi sa se mântuiasca. Pâna la acest moment, aceasta bariera impusa era considerata un mare pacat. De asemenea, interesul pentru antisclavagism a crescut în secolul al XVIII-lea. Quakerii britanici si alti protestanti din sânul si din afara Bisericii Anglicane vedeau sclavia drept o piedica împotriva evanghelizarii si construirii unei identitati religioase unitare. În plus, iluministii britanici considerau complet nepotrivit ca o asemenea barbarie sa fie asociata cu imaginea unui imperiu atotputernic si civilizator. Revolutia haitiana împotriva imperiului colonial francez (1791-1804) a reprezentat declansatorul care a desavârsit o schimbare radicala: tranzitia catre abolirea acestui status quo si aparitia unei noi orânduieli institutionale. Extrem de interesant este faptul ca antisclavagismul a fost foarte popular în Marea Britanie, desi aceasta îsi datora o parte din prosperitatea si influenta dobândite în epoca tocmai sclaviei. Asistam la un lucru aparent fara sens: Imperiul a încurajat miscarea antisclavagista deoarece grandoarea dobândita îl obliga sa-si reconsidere perspectiva medievala, devenita învechita si disonanta cu noul statut global. Renuntarea la sclavie în 1807, în timpul razboiului cu Franta napoleoniana, a determinat Metropola londoneza sa reformeze multi sateliti, precum cei din Caraibe. Retorica antisclavagista a constituit elementul decoagulare între capitalism si moralitate. Emanciparea prin eliberarea de coercitie era un experiment nemaiîntâlnit în decursul istoriei, care a redat demnitatea eticii muncii prin intermediul conceptului de ucenicie. Cu toate acestea, desi Marea Britanie îsi dorea forta de munca ieftina si productiva din colonii, cel putin în industria bumbacului, ea a continuat sa depinda de importul din America. Acolo, bumbacul era produs si livrat cu ajutorul muncitorilor de culoare înrobiti. Ea a esuat în dezideratul sau antisclavagist si abia dupa Razboiul Civil American, a putut sa scape de dependenta de bumbacul american. La un moment dat, aproape unul din cinci britanici depindea de bumbacul american. Boicotarea acestei surse de materii prime ar fi avut consecinte economice nefaste pentru Marea Britanie. Alte voci considera ca în secolul al XIX-lea a aparut acest curent antisclavagist exclusiv din directia noilor realitati comerciale care au contribuit esential. Prin intermediul comertului liber, a aparut un nou model de imperialism. Infrastructura creata de imperiile coloniale catre Asia sau America au fost permeabile pentru toti cei care dispuneau de resursele necesare pentru a se înhama la aceasta calatorie. Toate aceste realitati au împins lumea catre o globalizarea economiei mondiale care, la rândul ei, nu a facut altceva decât sa genereze o specializarea imperialistilor. INIMA SUS!
