Raluca Mironescu, 36 ani, Iasi: ”Sunt unicul parinte a doi copii si locuiesc cu acestia si cu bunica mea în vârsta de 82 de ani. Aportul financiar al tatalui copiilor este important dar nu suficient pentru a putea asigura echilibrul financiar pentru doi copii, ambii elevi, asa încât eu trebuie sa muncesc destul de mult. De aproape doi ani, la grijile cotidiene s-a adaugat si teama ca bunica nu se mai poate descurca singura. A început sa uite foarte mult, este tot mai apatica dar, de câteva luni, lucrurile s-au agravat. Nu-si mai poate pastra echilibrul, se împiedica de aproape orice, cade si, de câteva ori, s-a lovit, în cadere, la umar si coaste. Este un chin pentru ea dar si pentru mine sa o vad atât de neajutorata. Nu va ascund faptul ca si copiii sunt speriati de starea ei. Eu am fost crescuta de bunica, copiii mei au fost crescuti de ea si o iubim foarte mult. Vreau sa o ajut dar nu stiu cum. Am angajat o femeie sa stea cu ea dar aceasta sta doar câteva ore si nu o putem supraveghea tot timpul. Recunosc ca m-am gândit sa apelez la o clinica specializata, dar ma simt vinovata sa o internez acolo. Nu stiu cum sa procedez ca sa fie cât mai bine pentru ea”. Dr. Mihaela Ivan, medic specialist pneumolog si medicina de familie cu atestat în îngrijiri paliative, Sef de sectie Spitalul ”Sf. Sava”, Iasi: ”Atunci când oamenii dragi noua sunt bolnavi si îngrijirea lor ne depaseste puterile, neavând nici priceperea si nici spatiul adecvat pentru a le oferi îngrijirea permanenta de care au nevoie, traim o furtuna de sentimente care de cele mai multe ori ne coplesesc. Toate acestea, la care se adauga si lipsa timpului, ne fac sa simtim o lupta în sufletul nostru: spaima, responsabilitatea, grija, mila si mai ales vinovatia ne macina minut cu minut pentru ca, desi dorim ca starea lor sa fie una buna atât cât le-o permite boala, vrem ca si noi sa ne continuam frumos viata. Viata trebuie sa continue pentru familia bolnavului cronic! Lumea nu trebuie sa se opreasca în momentul când o persoana draga primeste un diagnostic grav. Desi suntem constienti de boala si suferim alaturi de ei, noi, ca si apartinatori, trebuie sa ne gasim taria, sa continuam cursul firesc al vietii, pentru a le putea fi cu adevarat alaturi. Cel care sufera are nevoie sa fie privit holistic; fizic, psihologic, emotional si social. Sectia de îngrijiri paliative întelege aceste nevoi si dorintele pacientilor cu boli cronice si ale familiilor lor, iar când simtiti ca puterile va depasesc, exista specialisti în cadrul acestor centre, cum este si Spitalul „Sf. Sava” Iasi - Sectia de îngrijiri paliative, care realizeaza îngrijirea empatic si cu suflet, usurând suferinta bolnavului dar si a familiei. Nu de putine ori, în discutiile cu apartinatorii celor bolnavi, ei îmi marturisesc cu jena si vinovatie ca desi le este greu, dor, recunosc ca le este mai bine stiindu-i într-un centru specializat. Familia se bazeaza pe cunostinta, competenta si experienta echipei care lucreaza în sectia de paliatie si care asigura îngrijire medicala de calitate. Îngrijirea bolnavilor cu suferinte cronice este o misiune grea care necesita o altfel de medicina, deoarece, pe lânga serviciile medicale oferite, în îngrijirea paliativa noi abordam problemele de sanatate dar si psihologia bolnavilor. Pacientii desi sunt îngrijiti într-un spital trebuie sa se simta acasa, astfel le usuram viata familiilor, care, de cele mai multe ori, simt o vinovatie asociata cu un sentiment de usurare, relaxare, pentru ca îsi pot vedea de treburile lor dar în acelasi timp îsi stiu pesoanele dragi în siguranta si îngrijiti. Sectia de îngrijiri paliative are o echipa multidisciplinara formata din medici de paliatie, medicina interna, recuperare medicala si psihiatrie, asistenti medicali si personal de îngrijire, psihologie, kinetoterapeuti si care pune accentul pe asigurarea bolnavului unei vieti cât mai calitativa. Aceasta echipa aplica masuri specifice îngrijirilor paliative prin medicatie pentru controlul simptomelor, psihoterapie, asistenta spirituala (la cerere, în conformitate cu religia/confesiunea pacientului ), kinetoterapie (pasiva sau activa), regimuri alimentare adaptate bolilor de care sufera si terapie ocupationala. Planul de îngrijire este personalizat si ia în calcul nevoile si obiectivele exprimate de pacient si de familia sa. În Spitalul „Sf. Sava”- Sectia de îngrijiri paliative, pot fi internati pacientii care au afectiuni oncologice, boli neurologice, boala Parkinson, scleroza multipla, accidente vasculare cerebrale ischemice si hemoragice soldate cu hemiplegii/hemipareze/tetrapareze, boli pulmonare în stadii avansate si terminale, insuficienta cardiaca severa, boala cronica de rinichi în stadiul terminal, ciroze hepatice si alte boli incurabile progresive. Tot în cadrul spitalului pot fi îngrijiti bolnavii cu dementa Alzheimer si alte forme de dementa, în sectia externa de îngrijiri paliative – Centrul Rezidential „Sf. Anton”. În cadrul sectiei paliative ne ocupam în special de îngrijirea bolnavilor aflati în imposibilitatea de a se autoîngriji. Echipa de îngrijiri paliative se ocupa empatic, responsabil si cu suflet, de starea de bine fizica si psihica a pacientilor, oferindu-le nursing de calitate, precum si suport socio-familial apatinatorilor, scutiti în mare masura, de grijile apasatoare ale bolii. Închei raspunsul meu la ceea ce ati expus despre bunica, despre grijile si sentimentul de vinovatie, cu câteva cuvinte spuse de Pr. Porfirie: „când nu mai putem sa ne facem bine, sa ne straduim sa ne facem buni”......iar când nu îi mai putem face bine pe cei dragi sa ne straduim sa le facem cât mai mult bine, prin purtarea noastra de grija si prin atentia la nevoile lor. Internarea celor dragi într-o sectie de îngrijiri paliative nu reprezinta un abandon, din contra, este un ajutor bolnavilor cât si familiilor, si trebuie sa ne eliberam de sentimentul de vinovatie care ne urmareste”.
