...comasarea unor comune si alte erori anuntate ale unei foarte posibile reforme administrativ-teritoriale Baiul cel mare e ca pâna acum astea sunt singurele idei de reformare administrativa vehiculate în ultimul deceniu de fostele si actualele autoritati administrative si politice la fel de nepricepute ale României. Personal, le consider erori extrem de grave în abordarea reformei administrative, ce vor avea consecinte catastrofale la nivel teritorial - unele orase, înca importante astazi, vor deveni insignifiante mâine, nemaivorbind despre riscul de a crea niste „monstruozitati” comunale nefunctionale. În urma cu câteva zile, Camerele de Comert si Industrie ale României au organizat o întâlnire cu organizatiile patronale si profesionale din România. Printre discutii, s-a strecurat si tema reorganizarii teritoriale „totale” a României prin reducerea numarului de judete la 15 si prin redefinirea comunei ca o unitate administrativ teritoriala (UAT) cu minim 5000 de locuitori. Pentru a obtine astfel de UAT-uri locale e necesara comasarea a doua, trei, poate si a mai multor comune actuale. Putem zice ca aceste grupuri de interese nu au competente în gestionarea si reformarea administrativa a teritoriului. Astfel, cei interesati în mentinerea status-quo-ului teritorial actual, dar si cei ce întrevad erori grave într-o astfel de abordare a reformei administrative pot trece cu vederea aceste informatii. Cu alte cuvinte, nu se va întâmpla prea curând o remodelare administrativa a teritoriului national. Dar lucrurile nu mai par chiar asa de linistitoare. Atentie! Nu mai e vorba de actori politici, ci despre grupuri de interese ce nu-si pot aroga paternitatea acestor idei. Ideile au fost enuntate si vehiculate cu o oarecare periodicitate de catre diversi politicieni înca din perioada guvernului Ciolos. Daca se rostogolesc cu înversunare aceleasi idei, înseamna ca ceva, ceva se poate întâmpla. Reforma administrativa poate deveni realitate, din pacate, într-o forma gresita. Înainte de a trece la miezul problemei, tin sa mai precizez ca sunt adeptul regionalizarii, dar nu în configuratii teritoriale mici, de tipul vechilor regiuni de inspiratie sovitetica. Avem nevoie de regiuni mari, capabile sa-si negocieze evolutia cu diversele paliere administrative si politice superioare si sa devina competitive la nivelurile national si european. Daca ar fi sa obtinem niste regiuni asemanatoare mediei demografice a nivelului NUTS 2 polonez (singurul exemplu de bune practici în regionalizare din estul UE!), ar trebui sa ne limitam la 7,8, maxim 10 regiuni, construite fie din perspectiva identitara, fie bazându-ne pe polii urbani mari, capabili sa gestioneze teritoriul. De asemenea, sunt si un sustinator al interventiei radicale la nivelul administrativ local. Dar, în acest din urma caz, nu vad în comasarea unor comune calea demna de urmat. O varianta mai eficienta si mai putin brutala pentru experienta cotidiana a locuitorilor ar fi înfiintarea unui nivel administrativ intermediar de tip LAU1 (plasa), care sa preia cvasitotalitatea functiilor administrative de la comunele actuale. Vreo 400 la nivel national. Acestea pot avea resedinta în orase sau unele centre de comuna evaluate functional, atunci când vorbim de zone unde reteaua urbana e incompleta. În centrele de comuna ar trebui sa functioneze niste filiale ale plaselor cu unul sau doi functionari, care sa intermedieze relatia dintre locuitori si centrul de plasa. Pentru ca avem o administratie locala mult prea pulverizata în UAT-uri de mici dimensiuni si ineficiente, spre acestea mi-as îndrepta mai întâi atentia. De ce ar fi mai eficienta plasa decât comuna în administratia locala? Principala problema a nivelului administrativ local e ca nu îsi poate sustine cheltuielile de functionare. 80- dintre UAT-urile României si peste 90- dintre cele rurale se afla în aceasta situatie. Daca scoatem din calcul localitatile urbane si comunele mai eficiente din periurbanul marilor orase, în privinta veniturilor avem de-a face cu o autocorelatie spatiala pozitiva - comunele din proximitate sunt mai asemanatoare între ele decât cu cele situate la mai mare distanta. Cu alte cuvinte, exista o mica probabilitate ca în proximitatea unei comune sarace sa gasim o comuna mai bogata, care în eventualitatea unei comasari administrative sa eficientizeze noua constructie teritoriala LAU2 - comuna cea mare. Si aceasta realitate nu e specifica doar Moldovei, Olteniei sau sudului Munteniei, cum am fi tentati sa credem, ci si Câmpiei Transilvaniei, situata în centrul geometric al Ardealului, Dealurilor Salajului, chiar Banatului - mai ales a celui montan. Daca unim doua-trei saracii, nu obtinem o comuna mai bogata (în zonei Deltei sau prin Caras-Severin si Hunedoara ar trebui poate mai multe comune), care sa-si sustina teritorialitatea administrativa. E real faptul ca vom face o economie la buget, dar vorbim de una nesemnificativa. Sa presupunem ca vom uni o comuna de aproximativ 1000 de locuitori, care pentru cheltuielile de functionare administrativa primeste pâna la de 4 ori mai multi bani de la bugetul national decât veniturile proprii, cu una de 4000 de locuitori (asta doar daca vom gasi asa ceva prin proximitate), care si aceasta e subventionata de la buget, nu vom obtine o constructie teritoriala capabila sa se sustina singura din perspectiva financiara. Noua comuna va avea în continuare un primar, un viceprimar si macar 15 consilieri, sa nu mai vorbim si despre „plutonul” de functionari si alti salariati dependenti de comuna. Cu alte cuvinte, s-a redus un post de primar, unul de viceprimar, 9 consilieri (numarul minim de consilieri pentru comunele de talie mica), poate un secretar si e posibil unul sau doi alti salariati. Într-o zona cu o densitate foarte redusa a populatiei, ca sa obtinem 5000 de locuitori pentru o comuna trebuie sa unim trei, patru, poate cinci comune actuale. Astfel, în Delta Dunarii si în zonele montane exista riscul de a crea „monstruozitati” si de peste 1000 kilometri patrati, fara nici cea mai modesta coeziune teritoriala si identitara. Sa presupunem ca o astfel de noua comuna ar avea 1000 de km patrati. Chiar daca ar avea forma circulara (putin probabil) si noua resedinta s-ar afla fix în centrul geometric, un locuitor de la marginea comunei ar trebui sa învinga cel putin 17,85 de km pentru a-si rezolva problemele de birocratie. În realitate, nu numai ca geometriile nu sunt apropiate de forma unui cerc si e posibil sa punem între cetateanul de la margine si centrul de comuna peste 25 sau 30 de km, dar si frâna distantei e una mare pentru astfel de constructii terioriale - suprafete lacustre în Delta, pante greu de învins în zonele montane. În astfel de conditii, cum sa mai sustii dezvoltarea durabila a comunitatilor pe care le-am izolat si mai mult printr-o astfel de interventie administrativa? Pe data viitoare, când ne vom focaliza pe necesitatea nivelului administrativ LAU1 (plasa), ce pare o constructie teritoriala mai etica si mai echitabila la nivel local decât comunele mari obtinute prin comasarea comunelor mici de astazi. George Turcanasu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultatii de Geografie si Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
