Acum, la parastasul de 23 de ani de la ultima calificare a echipei nationale de fotbal la vreun campionat mondial, dati-mi voie sa va reamintesc ce scriam în 2017, mai-mult-decât-scârbit, la precedentul esec usturator al acestor manelisti tatuati, rataciti pe gazon. Va rog sa subliniati cu markerul ce s-a schimbat de atunci, cu exceptia numelor unor habarnisti porecliti antrenori. „Franta 1998 a fost ultima editie a Campionatului Mondial de Fotbal la care a mai ajuns si România. Dupa magaria încercata de Hagi, care, în complicitate cu Mircea Sandu, a vrut sa fure munca lui Bölöni în 2001, sperând ca echipa va învinge de la sine Slovenia în calificarile pentru mondialul din Coreea de Sud/ Japonia, si astfel el va intra pe scurtatura în galeria antrenorilor mari ai României, decaderea echipei nationale nu a mai putut fi oprita. O data sau de mai multe ori la cârma nationalei, Anghel Iordanescu, Victor Piturca, Razvan Lucescu si acum bietul Christoph Daum au vazut ca vorba româneasca ramâne nepieritoare: «din coada de câine nu poti face sita de matase». Ascultând stupefiat enormitatile uimitoare si manipularile nerusinate ale unora dintre «geniile» asa-zisei generatii de aur (care, în paranteza fie spus, nu a câstigat absolut nicio mare competitie, «aurul» lor fiind un biet loc 6 mondial) ce s-a transformat miraculos dintr-o gasca de baieti care se iau la trânta cu limba româna într-un conclav de mari specialisti atoatestiutori ce emit cu un tupeu amutitor cele mai neasteptate prostii si elucubratii amatoristice, pozând în comentatori-experti, fireste ca eu ma voi abtine respectuos de la vreun comentariu tehnic care sa explice aceasta lunga serie de esecuri usturatoare. Nu pot uita, totusi, râsul homeric al fiului meu, director tehnic la o academie de fotbal din Anglia, atunci când, ajuns acasa, s-a uitat la un meci de Champions League comentat doct de Ilie Dumitrescu, coproprietar al postului de sport care transmitea partida, jucator talentat care a trecut nonsalant de la busuiocul din ghete, care-i aducea noroc, la dres busuiocul pe ecran, cu aplomb si cu un diletantism vezicant. Cred ca problema neputintei în care se zbate fotbalul românesc nu este departe de neputinta guvernantilor si nici fara legatura cu coruptia si impostura endemica care sufoca aceasta tara. Pentru ca aceasta neputinta nu e doar impotenta fizica ce îi face pe gladiatorii nostri sa pice ca secerati de furtuna la cel mai mic contact cu adversarii si nici doar insuficienta tehnica care face ca mingea sa sara din ei ca din coltul mesei atunci când nu o arunca la întâmplare în careu sau sa fie incapabili de o succesiune de cinci pase consecutive în jumatatea adversa de teren (jocul meu favorit cu care temperez elanurile patriotice ale prietenilor cu care vad meciul, pe care îi rog sa ma anunte când identifica o astfel de minune la echipa noastra). Raul e mai profund si am convingerea ca nu înjuraturile si admonestarile la adresa antrenorului sau a federatiei rezolva problema, ci, dupa cum stiti, doar o analiza critica, necrutatoare si depasionalizata ne-ar mai putea fi de folos pentru viitor. Cu ce sa începem? Cu Mircea Sandu, care a transformat federatia, uzând de un regulament falsificat si ilegal, în jucarie proprie si în vaca de muls pentru partide si pentru sleahta lui. În 24 ani de domnie, acesta a distrus fotbalul amator, a închis centrele de juniori, a scos jocurile în deschidere ale echipelor de tineret care evoluau înaintea partidei de liga, a facut magarii politice si a lasat, în 2014, o gaura de multe milioane de euro în bugetul federatiei. Si, foarte probabil, este implicat în sifonarea a zeci de milioane de euro (doar asa de exemplu intuitiv: Arena Nationala este facuta dupa proiectul uneia din Germania, Dortmund, cred, dar a costat cu 100 de milioane de euro mai mult. Q.E.D.). Apoi, împreuna cu Mitica Dragomir la Liga, au încurajat banditismul si escrocheria financiara din fotbalul românesc, unul dintre cele mai la îndemâna si eficiente canale de furat (contracte oneroase, bani pe sub masa, angajari fictive, evaziune fiscala, tepe etc.) Abia dupa prabusirea lui au îndraznit câtiva judecatori mai hotarâti sa îi bage la bulau, demonstrativ si pentru perioade de odihna scurte, pe câtiva dintre actorii notorii ai acestui jaf de proportii, fara ca prin asta atmosfera din fotbal sa fie cât de cât asanata. În al doilea rând, si cu o vina semnificativa, avem mass media sportiva. De la sutica de dolari pe care Ciobanul National al Fotbalului le-o lipea reporterilor tv pe frunte pentru fiecare stire despre el (de avem si azi jurnale de sport care încep cu el, reiau declaratiile lui agramate si termina cu el si echipa lui mizerabila de te întrebi de ce nu apare în titlu, onest, mentiunea «emisiune realizata de argatii lui Gigi»). Apoi a fost lunga si fructuoasa colaborare dintre sefii de «mazete ale sporturilor» si «Nasu» care îi plimba cu avionul, le dadea bani de buzunar, le aranja rente, platea publicitati din greu si, în unele cazuri, desfasura discret afaceri oneroase împreuna cu acesti «mogulasi de carton» facuti stapâni peste publicatii care se vând de la sine fiind vorba de fotbal, de regula vechi hiene securiste din perioada dictaturii. Nu e greu de observat, desigur, ca astazi latra cu bale si îi musca toxic pe cei care au luat locul fostilor stapâni, dar care nu mai cotizeaza. Vina mass mediei sportive, care s-a lasat cumparata si care a abdicat de la principiile comentariului onest si nepartizan ocupându-se cu instigari si campanii de mozolire, cu manipulari si cu minciuni, este, de asemenea, imensa în acest esec. În fine, autoritatile locale ar trebui batute la talpi zile în sir pentru ruinarea bazelor sportive destinate amatorilor, pentru lipsa de programe de fotbal adresate tinerilor din cartiere si pentru risipirea banilor publici pe echipe de mâna a doua, fara rezultate, dar cu manelisti tatuati plini de tupeu la negocierea salariilor lor de saltimbanci locali (cazul domnului Prunea fiind unul special la Iasi astfel încât am închis repede televizorul când i-am vazut mutra în studioul TVR 1, o nerusinare în sine fara egal a televiziunii platite din bani publici). Toate aceste esecuri în serie în urma carora am ajuns sa fim umiliti pe teren de ultimii «desculti» ai Europei ar trebui sa dea de gândit în primul rând celor care fac o strategie pe termen lung la adresa sportului, caci fara masuri serioase, legislative si financiare, ne vom prabusi nu numai ca imagine, ci chiar ca natiune. Obezitatea morbida infantila care face ravagii ar trebui sa ne puna pe gânduri si ar trebui sa realizam ca sportul în scoala este un obiect chiar mai important decât ora de matematica daca vrem sa avem o natiune întreaga la corp si la minte si nu generatii de handicapati cu ochii-n ecrane. Daca vom continua cu stupizenia de a face manuale de sport în loc de ore de educatie fizica ne vom stinge încet, agonizând, chiar daca ar veni la conducerea echipei nationale Însusi Bunul Dumnezeu. Opriti, va rugam, neputinta nationala!” Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
