La 2 noiembrie s-au împlinit 80 de ani de la prima transmisiune a Postului de „Radio” Moldova, înaintasul institutiei cunoscuta azi sub numele Radio Iasi. Multe se pot scrie, se pot spune despre istoria acestui instrument foarte important de informare si culturalizare. Culturalizare în sensul cel mai necesar si frumos al cuvântului. Voi evoca pe scurt una dintre emisiunile muzicale-fanion, cu 52 de ani de existenta - enorm pentru un post de radio sau de televiziune deoarece, s-a dovedit cu vârf si îndesat de-a lungul timpului, emisiuni de calitate, realizate de profesionisti desavârsiti, au fost desfiintate din diverse motive, nu de putine ori fara legatura cu calitatea produsului si pasiunea autorilor. Înca din liceu am urmarit de câte ori am putut vineri seara emisiunea „Univers Muzical”. Doua ore si patruzeci de minute erau enorm pentru nivelul tehnicii radiofonice din acel timp. Titlul obliga realizatorii sa caute pentru fiecare editie câte patru-cinci subiecte de istorie si de actualitate, sa se documenteze, sa realizeze interviuri, sa scrie texte consistente, sa selecteze muzica (atunci lucrarile muzicale se copiau pe banda de magnetofon în timp real!), sa realizeze transmisiuni directe de la Filarmonica, de la Opera, sa faca deplasari cu echipa tehnica în orasele Moldovei unde exista institutii muzicale (Botosani, Bacau, Galati). Pentru ca Univers Muzical era o adevarata revista. În fiecare vineri la ora 19:00 asteptam genericul emisiunii, celebrul început al Concertului nr. 1 în si bemol minor pentru pian si orchestra de Ceaikovski în varianta orchestrei Ray Conniff. Un generic adevarat, a carei melodie avea impact, daca o auzeai din curte sau din fata blocului, stiai ce se va transmite, o fraza melodica ce îti ramâne usor în memorie. Si Radio Bucuresti transmitea în anii ’70 o emisiune de actualitate muzicala ce cuprindea cronici de concert si de spectacol, recenzii de carti, însa era greu sa o urmaresti pentru ca din o ora sau o ora si un sfert, 85- era vorba. Între textele lungi (publicate ulterior pe câte o pagina în revista „Muzica”) se intercala mecanic ceea ce se numeste în limbajul productiei radiofonice o „virgula muzicala”, adica în jur de 30 de secunde dintr-o simfonie, ca ascultatorul sa stie ca s-a schimbat subiectul. Nu era cazul la „Univers Muzical”. Viorel Munteanu, Val Gafta, Alexandru Hrubaru si muzicologii, profesorii, compozitorii, interpretii, studentii care au colaborat de-a lungul timpului îsi masurau întotdeauna textele, niciodata nu aveai impresia neplacuta ca vorbitorul uita sa se opreasca. Era o emisiune în care aflai multe despre muzica, învatai ce înseamna un comentariu profesionist, ascultai multa muzica. La „Univers Muzical” i-am ascultat pe dirijorul Ion Baciu, pe compozitorul, profesorul si dirijorul Sabin Pautza, pe dirijorul Radu Botez, pe regizorul de opera Dumitru Tabacaru evocându-si începuturile si realizarile artistice, ghidati cu profesionalism si discretie de Val Gafta sau de Alexandru Hrubaru. Pentru ca am scris cuvântul „discretie”, trebuie sa precizez ca pregatirea, cultura si personalitatea realizatorilor emisiunii constau din informatiile, comentariile, completarile si replicile concise ale realizatorilor emisiunii, care nu aveau voie si nici nevoie sa vorbeasca mult spre a demonstra câte stiau. Alt element fundamental în cladirea armonioasa a productiei radiofonice, raportul dintre vorba si muzica era întotdeauna dezechilibrat în favoarea muzicii. Oricât de multe trebuiau spuse, oricât de atragator ar fi vorbit invitatul/invitatii, niciodata nu te plictiseai, nu te enervai de atâtea cuvinte, doreai ca discutia sa continue, dar muzica intervenea la timp. La „Univers Muzical” am avut onoarea, student fiind, sa colaborez cu prezentarea unui disc al legendarului chitarist Andres Segovia. Celebritatea interpretului, prestigiul emisiunii mi-au rapit patru zile ca sa scriu textul, dar nu mi-a parut rau. Parca l-am prins pe Dumnezeu de picior când Val Gafta, dupa ce am înregistrat acel text mi-a spus: „daca mai ai discuri din astea, mai vino aici”. Tot el prezentase odata Ciaccona de Bach în transcriptia si interpretarea lui Segovia. Ma întreb cum ar realiza astazi Val Gafta „Universul Muzical”, cu toate înlesnirile oferite de tehnica pentru a te informa, pentru a asculta, selecta muzica si a realiza o emisiune atât de complexa? Sunt convins ca, daca ar mai fi în preajma noastra, daca ar putea reveni în studio, ar dramui cuvintele la fel de parcimonios, ar fi la fel de sobru, dar si de apropiat cu ascultatorul, si-ar dovedi din nou gustul muzical infailibil, ar tine înca o lectie de jurnalism muzical. Asa cum Radio România Cultural difuzeaza periodic emisiunea „Invitatiile Eutherpei”, capodopera jurnalistica a lui Iosif Sava, Val Gafta si „Univers Muzical” ar merita sa revina uneori pe unde. Pentru ca au cultivat un jurnalism muzical radio de elita. Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor
