E plina presa de stiri proaste. Uitati-va, 80-90- sunt proaste. Te întâlnesti cu cineva, nu pregeta sa-ti comunice doua-trei lucruri proaste din România, ba si de pe mapamond, care se adauga la descurajarea nationala. Sisteme si politici prost aplicate. Ala prost, dar s-a urcat ca scroafa-n copac: prost-prost, dar noroc sa ai. Ceva de groaza! Ala e prost bâta, dar a ajuns ministru. Altul e prost ca oaia, altul - un prost si jumatate, dar uite-l acum mare mahar... Românului îi tuna si fulgera mereu. Mai trece un an si fata veche a lucrurilor dispare în umbra celei noi. Dar tot prost ramâne totul. Politicieni-s tot niste prosti si jumatate si ne cred prosti, dar si-au gasit prostul! Desigur, cel care spune asta nu se crede prost. Dar oare nu este si el prostul prostilor, domne? Si uite asa, macina moara de vorbe. Vorbe si vorbe: numai cu bâta putem rezolva! Ce s'tem prosti? Toate sunt un fel de revolte într-un pahar cu apa: Un' esti tu Tepes, Doamne!? etc. Toate se strica, toate cad. Cade guvernul, politicienii cad si ei, dar în picioare ca pisica, cade din cer o stea, cade cascada Bigar, pâna si ala cu muzica usoara zice ca „a cazut o frunza-n calea ta”. Si televizorul cu emisiunile lui tot mai proaste cade, fiindca supraabunda o lume imunda - un potlogar poltron, un milionar de carton, manelisti ghiulosi, fârtangai balosi, ziaristi verosi în sorici grosi, filosofi publici si pubelici, vedete semianalfabete, cu rochii mulate si buze umflate, tuteri si tucalofori. Prodanca lui Reghe îi striga, ca te intriga: Ca ti-am fost draga. Si aud naucit, zapacit, pe juma adormit: Catea am fost, draga. Cade parul dupa covid (slava Domnului, al meu nu prea mai are ce cadea), dar nu numai parul: dintii, ploaia, frunzele cad în mormane si încurca circulatia, iar astia de la Primarie... Bastilia a cazut si ea de ceva vreme, pica dolarul etc. Simona a cazut dupa locul 20. Cica a fost accidentata. Dar de ce a cazut accidentata? Lasa ca stim noi. Astea-s vrajeli, domn’e. Trebuia sa puna osu', ca doar câstiga jdemilioane da dolari si-mi raneste mie mândria ca sunt rrrromân. Pe masura ce îmbatrâneste, Angela Merkel cade din interesul pentru stiinta, îndreptându-si atentia mai mult spre societate, asa zice. Spuneti-mi, nu e o prostie a nemtoaicei? Cad sânii damelor, desi îi sustin cu tot felul de jmecherii, iar Loredanei Groza i-au cazut tâtele peste Constantinopol. A doua oara. Cade comunismul, dar vine „progresismul”, noul comunism mondial cu fata umana - asta-i mai grav. Cade Afganistanul, dar mai nasol e când cade Google. Cad teroristii pe mâna politiei, dar, nu stiu cum naiba, se tot înmultesc. Patrick Ekeng a cazut pe teren, iar ai nostri fotbalisti cad mereu în clasamente, în calificari si asa mai departe. Toate cad, dar vorbim în pustiu, urlam a mortiu. Caci prostia nu cade niciodata. „Prostia este infinit mai fascinanta decât inteligenta. Inteligenta are limitele ei. Prostia nu”, spune Umberto Eco. Poate de aceea presa e plina de stiri proaste. Toti citesc presa sau colporteaza pe lânga cum îi duce capul, dupa inteligenta sau prostia din cerebel. Cutare e prost bâta, altul - prost ca oaia, altul - un prost si jumatate, altul - prost gramada... Fiecare întelege dupa mintea lui, putina sau multa, dar tot proasta, credeti-ma. În concluzie: Ce ne-am face fara dragii nostri prosti. Toti suntem prosti la un moment dat, credem ca, vai! o sa cadem definitiv. Macar din când în când ne apuca pandaliile prostiei. Prosti la batrânete. De obicei se spune ca tinerii fac prostii la tinerete. Dar tineretea cauta, se zbate, e frumoasa chiar si în prostie, pentru ca batrânetii sa i se stearga din minte, sa uite frumusetile tineretii: a trai dupa un crez, dupa o iubire, a cauta o stea calauzitoare, un înteles în ceea ce te înconjoara, un sens si un tel. Pe atunci, în tinerete, ti se parea ca viata, asa scurta si îndoielnica, are oarecare sens. La batrânete asculti bâzâitul mustelor si, eventual, cicaleala sotiei (respectiv a sotului). În tinerete însa simti cum se dezvolta si creste ceva, adevaruri noi si noi splendori se dezvaluie mintii si simturilor tale. Iar miile de dorinte neîmplinite înca sunt tot atâtea sperante stralucitoare si promisiuni pe jumatate exprimate. Vidul si dezamagirile vor veni mai târziu si se vor preface în cutite taioase, gata sa sfâsie si sa zdrobeasca sufletul. De aceea zic: Stirile proaste sunt acel sut în fund de care avem nevoie ca sa mergem mai departe. Iar prostii par a fi sarea vietii. Acesta e farmecul vietii, nu? Pe de alta parte, specia umana are caractere de tot felul. Întâlnesti soferi, homosexuali, contabili, curve, preoti, instalatori, mincinosi, oameni politici (ceea ce este acelasi lucru cu penultima categorie). Iar în fiecare categorie din acestea exista prosti. Si tu trebuie sa nu stingi reflectorul niciodata, sa fii atent. Sa nu te înconjoare prostii, tu însuti sa faci cât mai putine prostii. Caci peste tot te poti lovi de prosti si modela dupa societatea prostilor, sa-ti schimbi limbajul si sa te transformi într-un mare gogoman. Ceea ce îti ramâne într-un final si trebuie sa tii cu dintii de ea este propria ratiune: în pofida sefului satrap, în pofida televiziunilor mincinoase, în ciuda „opiniei publice” precare, în contra arafatilor spaimosi etc. E putin lucru? Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist
