Realitatea din lagarele de naziste era atât de cosmetizata de aparatul de propaganda, încât chiar si prizonierii proaspat adusi în vagoanele de vite sigilate aveau tendinta sa nu dea crezare sinistrelor zvonuri legate de exterminare. Ca sa nu intre în panica, detinutii ce coborau din trenuri aveau parte de o priveliste aproape bucolica. E drept ca exista sârma ghimpata. Dar dincolo de sârma domnea o ordine desavârsita. * Poate ca multi dintre noi au impresia ca medicii nazisti care au fost condamnati de catre Tribunalul de la Nürnberg la ani grei de puscarie pentru crime împotriva umanitatii, fiind eliberati înainte de termen pentru diverse motive, au avut mustrari de constiinta pentru faptele savârsite în lagarele de exterminare. Nu, nu au avut nici un fel de mustrari. Dimpotriva, tot restul vietii ei au trait cu convingerea ca li s-a facut o mare nedreptate, visând ca timpurile „glorioase” sa se întoarca, pentru ca ei sa-si puna toata stiinta în slujba noii Germanii si a noii lumi, care trebuie curatate de toate elementele impure. * Realitatea din lagarele de naziste era atât de cosmetizata de aparatul de propaganda, încât chiar si prizonierii proaspat adusi în vagoanele de vite sigilate aveau tendinta sa nu dea crezare sinistrelor zvonuri legate de exterminare. Ca sa nu intre în panica, detinutii ce coborau din trenuri aveau parte de o priveliste aproape bucolica. E drept ca exista sârma ghimpata. Dar dincolo de sârma domnea o ordine desavârsita. Existau terenuri de fotbal, terenuri de volei, si terenuri de tenis. Terenurile erau destinate ofiterilor si soldatilor ce pazeau lagarele de concentrare, dar atunci când sosea câte o delegatie de ziaristi sau un lot nou de prizonieri, în locul ofiterilor erau trimisi pe teren detinutii tineri, alesi pe sprânceana. În lagar, dincolo de sârma ghimpata, detinutii alergau dupa minge, cât se poate de civilizat. Atmosfera parea degajata, placuta ochiului si auzului. Noii veniti erau întâmpinati la sosire cu marsuri triumfale si muzica de parada. Vazând ce se întâmpla, multi lasau garda în jos, gândindu-se în sinea lor ca zvonurile legate de Auschwitz-Birkenau nu erau decât niste exagerari menite sa creeze o atmosfera de suspiciune generala si panica în masa. Detinutii adusi în lagar nu simteau teroarea, nici infernul nazist ce se întindea dincolo de acest decor de mucava, unde orice gest de împotrivire, uneori abia schitat, era platit cu pretul vietii. Erau indusi în eroare nu numai prizonierii abia sositi în lagar, ci si delegatiile Crucii Rosii, si ziaristii straini, carora le era prezentata o realitate cosmetizata. Dupa plecarea oaspetilor, se declansa infernul, începeau executiile în masa. Noii veniti însa nu simteau teroarea din incinta lagarelor, ei îsi continuau drumul spre infern însotiti de gardieni înarmati care-i împingeau încet-încet spre crematoriu. Chiar ajungând lânga usile camerelor de exterminare, multi dintre detinuti continuau sa creada ca nu li se va întâmpla nimic rau. Pe fiecare usa se afla câte o placuta cu o inscriptie în germana, polona si idis: „Camera de baie si dezinfectie”. Prizonierii citeau inscriptiile si se linisteau. La intrare, detinutii primeau câte o bucatica de sapun. Oare cine ar fi banuit ca sapunul era facut din grasimea altor prizonieri evrei? Detinutii erau invitati sa intre în camerele de gazare cât mai repede, fiindca altfel urma sa li se raceasca mâncarea. Cei care cereau apa, fiindca veneau însetati de pe drum, erau îndemnati sa aiba rabdare, caci imediat dupa dus o sa li se serveasca ceai fierbinte. Banda rulanta a drumului spre moarte continea mai multe scenarii. Unele dintre ele, în tot cinismul lor, cautau sa pastreze o înselatoare fata umana. Speranta trebuia sa moara ultima. Exterminarile în masa nu puteau fi, totusi, tinute sub pres. Dincolo de orice cosmetizare, existau indicii ca totul nu-i altceva decât o sinistra mascarada. De fapt, fiecare prizonier banuia ca dincolo de usa de la dusuri îl asteapta moartea, dar instinctul de conservare îl determina sa-si prelungeasca agonia, visând la o iluzorie salvare. Stiau ca vor muri si cei împinsi cu patul pustii în camere de gazare, stiau, de asemenea, si cei care fiind diagnosticati ca bolnavi de tifos exantematic erau injectati cu fenol în inima, stingându-se în chinuri groaznice. Unul din marii specialisti ai injectiilor cu formol din lagarele de exterminare era SS-istul Kler, cizmar de meserie, iar un altul, sanitarul Panszczyk, o bestie sinistra având vagi origini poloneze. Ambii nu cunosteau mila. Îi executau pe detinuti cu zâmbetul pe buze, privindu-i în ochi si informându-i în cât timp o sa moara. Si în timp ce le vorbeau despre executie, urmareau cu atentie reactiile victimelor. Când victimele începeau sa transpire si în ochi li se citea groaza, calaii jubilau. Paralel cu coloanele ce înaintau pe culoarul mortii puteau fi vazute si coloanele de prizonieri ce plecau sau se întorceau de la munca. Multi dintre ei purtau pe umar câte un cadavru al vreunui dezertor ciuruit de gloante. Cei morti erau adusi la sfârsitul zilei înapoi în lagar, ca sa „asiste” la apelul de seara. La poarta lagarului, coloanele erau întâmpinate de o orchestra ce intona marsuri triumfale. Dezertorii prinsi de vii intrau si ei pe aceeasi poarta, încolonati alaturi de ceilalti. Pe pieptul lor nazistii agatau câte o placuta cu inscriptia: „Ura! Ura! Sunt din nou aici!” Alaturi, la doi pasi de detinuti, stateau însirati parintii, fratii, surorile si rudele cele mai apropiate ale celor care reusisera sa evadeze din lagar. Si pe pieptul lor erau agatate placute similare, pe care erau facute urmatoarele precizari: „În locul detinutului X, fugit din lagar în ziua Y, au fost luati ostatici tatal, mama, fratele, sora, logodnica etc..., care vor ramâne în incinta lagarului pâna la întoarcerea de buna voie a prizonierului...” Desi lagarele erau pazite zi si noapte, detinutii gasisera, totusi, câte o fisura în zidul de paza pentru a putea trimite mesaje rudelor si prietenilor aflati înca în libertate sau pentru a putea primi, mituind paznicii, alimente si medicamente de stricta necesitate. O mica parte dintre aceste biletele scrise pe diferite foite de hârtie, inclusiv pe frunze, au fost recuperate dupa terminarea razboiului, ajungând în arhive si în muzeele deschise în fostele lagare naziste. Mesajele sunt tulburatoare. Citez câteva fragmente din ele: „De ce nu v-am scris de atâta vreme, probabil ca stiti: boala, tifosul exantematic, una dintre cele mai groaznice plagi care, aici, în lagar, ucide sute de oameni. E adevarat, cu el se duce o lupta dubla: prima, o lupta desfasurata prin intermediul medicamentelor pe care le primim de la voi; cealalta - o lupta dusa radicala dusa de fascisti, considerata a fi umanitara, contând în transportarea bolnavilor în camerele de gazare sau exterminarea lor prin injectii... În ziua de 29 august (anul 1942, n.n.) am trait o astfel de zi, când 746 de bolnavi au fost injectati letal. Ma aflam între ei, si numai norocul m-a ferit de moarte.” Sau: „În lagar e multa încordare din pricina exterminarilor în masa. Mereu sosesc trenuri. De 2 zile se afla la rampa 25 de vagoane cu evrei care îsi asteapta rândul la crematoriu. La blocul 64 au fost aduse 64 de evreice din Germania drept cobai pentru experiente. În ultimul timp au avut loc trei mari executii.” (În scrisoare nu e precizat si anul când au avut loc aceste orori.) Si acum legat de experimentele facute la Auschwitz, iata un fragment edificator dintr-o alta epistola trimisa nu se stie cum peste gardul de sârma ghimpata: „astazi îti scriu despre blocul nr. 10 din Auschwitz. Acolo se afla o statiune de experimentare intitulata: Unterstelleder Waffen SS Sud-Ost. Acolo e internat un grup de 200 de evreice si 15 evrei. Se experimenteaza în general fecundarea artificiala, castrarea si sterilizarea. Chestiunea e tinuta în mare secret, ferestrele blocului au fost astupate. Pâna acum au fost sterilizate câteva femei si castrati 15 flacai de la care a fost luata sperma.” Experiente asemanatoare s-au facut si în afara lagarelor. Nazistii au vrut sa obtina prin diferite încrucisari rasa ariana pura, de aceea au ales tineri si tinere blonzi cu ochi albastri si trasaturi specifice nordicilor. Experimentul însa s-a soldat cu esec, majoritatea copiilor nascuti fiind idioti. Experimentele din lagar reprezentau, probabil, doar o etapa în realizarea acestui plan. Nazistii doreau sa faca un studiu aprofundat al fecundarii artificiale facute pe detinuti, si apoi, în urma analizei si a corectiilor facute, sa implementeze experimentul si în clinicile speciale ale Reichului, în vederea purificarii rasei germane. La sfârsitul razboiului, vazând ca pierd, nazistii au încercat sa stearga toate urmele ororilor lor, dar nu au reusit. Deja o parte din aceste urme, sub forma unor fotografii, fusesera expediate afara. Iata si o marturie în acest sens: „Urgent trimiteti doua casete pentru film fotografic 6x9. Exista posibilitatea de a fotografia. Va trimitem fotografiile din Birkenau, de la gazare. Una din fotografii reprezinta arderea de cadavre în aer liber (crematoriile nu reusesc sa faca fata arderilor). Cealalta fotografie e luata în padure, când oamenii s-au dezbracat si se îndreapta spre gazare...” Nichita Danilov este scriitor si publicist
