Gh. Asachi este una dintre figurile fondatoare ale institutiilor moderne în Iasi. Printre ele, si Arhivele Statului Moldovei care, la 190 de ani de functionare neîntrerupta, ramâne una dintre institutiile fundamentale ale orasului. Aga Gh. Asachi, odata numit Arhivistul Statului, a avut de înfruntat, asa cum am mai aratat, toate piedicile si provocarile pe care o noua aventura institutionala le putea scoate la iveala. Abia înfiintata, la 1 ianuarie 1832, Arhiva Statului Moldaviei nu exista de fapt decât pe hârtia manuala pe care fusesera caligrafiate în româneste cu alfabet chirilic si în franceza, pe coloane simetrice, articolele 366 si 410 ale Regulamentului Organic al Moldovei. Acesta avea, ca si pentru toate celelalte institutii nou înfiintate un buget estimativ din care nu lipsea proiectul unui sediu viitor al arhivelor, investitie cu atât mai necesara, cu cât rostul esential al acestei institutii a fost si este si astazi acela de a depozita actele statului, cu valoare practica si istorica, spre folosul cetatenilor si al studiosilor. De altfel, în chiar primul sau raport catre Sfatul Administrativ al principatului Moldaviei (amintita adresa nr. 1 / 7 ianuarie 1832) Gh. Asachi scrie: „Cinstitul Sfat avînd în privire trebuinta grabitoare întru asazarea si regularisirea acturilor aflatoare acum pe la deosebite presudsfii, rog sa binevoiasca a rîndui o casa încapatoare si sigurita, pentru care daca vreo mai buna închipuire întru aceasta ar lipsi, apoi socotesc ca pîna la zidirea unii înadins binale rînduite prin Reglement s-ar putea întrebuinta cu chip provizornic un gherghir ce se gaseste supt Gimnazia Vasiliana din ograda bisericii sfintilor Trei Erarhi” [trad. Gh. Ungureanu]. Desi cererea i-a fost aprobata aproape imediat, arhivele nu au putut fi mutate în beciurile de la scoala de lânga Trei Ierarhi decât în 1836 stând provizoriu pâna atunci în beciurile casei lui Alecu Bals (azi restaurata de Universitatea de Arte si sediu administrativ al Filarmonicii) si în cele ale caselor Costache Ghica, tot de pe strada Cuza-Voda. Abia în 31 octombrie 1849 i se comunica lui Asachi, prin Departamentul Dreptatii (Ministerul de Justitie) ca „departamentul Lucrarilor Publice a fost însarcinat cu alegerea locului pe care sa se construiasca localul Arhivei Statului”, dar pâna la moartea sa, în 12 noiembrie 1869, Asachi nu va mai apuca sa vada macar un proiect definitiv al unui local nou darmite sediul „cu bolti de caramida, obloane de fier la ferestre si usi si care sa fie pazit de un jandarmur zi si noapte” asa cum îl ceruse el stapânirii. Va trece mai mult de un veac pâna când „stapânirea” sa-si tina cuvântul. Într-un mod simbolic, care atesta dezinteresul conducatorilor pentru memoria tarii, arhivele au tot fost plimbate în Iasi, de-a lungul secolului al XIX-lea, prin privnitele caselor boieresti: casa bancherului Daniel Michel (1856-1865), Burchi-Zmeu - actualul sediu al Muzeului Municipal (1880-1893), în spatii închiriate precum aripa noua a Epitropiei Sf. Spiridon (1853-1856) sau pivnitele manastirilor Frumoasa si Cetatuia (1865-1871) sau în cladirea din strada Artelor a Societatii de Gimnastica (1907-1911). Singurele încercari de constituire a unui sediu cumsecade au fost perioadele cât arhivele au stat în Palatul Ocârmuirii - Palatul Administrativ, distrus de incendiu, pe locul caruia s-a construit Palatul Culturii de azi (1844-1853; 1871-1880; 1893-1907). În istoria institutiei, perioada petrecuta în incinta Manastirii Golia (1911-1977) are o însemnatate aparte. Nu numai pentru ca a însemnat cumplitul timp a doua razboaie mondiale, cu refugiul arhivelor în judetul Arges, cu vagonul plin cu acte bombardat si distrus în Gara Basarabi în fatidica zi de 04.04.44, când aviatia aliata a ras de pe fata pamântului o parte a capitalei, ci pentru ca institutia a fost marcata de doua personalitati care i-au sporit prestigiul si patrimoniul cu realizari si achizitii extraordinare. Sever Zotta si Gh. Ungureanu merita, desigur, prezentari monografice separate, detaliate si riguroase, pentru a putea avea macar o palida imagine a activitatii lor în calitate de directori regionali ai Arhivelor Statului Iasi. Vasta lor activitate publicistica a aratat în mod stralucit ca rostul arhivelor este acela de a fi deschise cercetarii, de a prezerva comorile de cultura institutionala si de patrimoniu, de a fi un spatiu al dialogului si al efervescentei intelectuale. Îndrumatoarele arhivistice, transcrierile, traducerile, editiile sau volumele de documente publicate de cei doi au pus în evidenta vocatia umanista pe care arhivele trebuie sa o asume, de ferment stiintific si istoric, dincolo de misiunea ei prozaica de simpla depozitare a actelor statului. Curtea manastirii, prezenta împreuna cu figurile multora dintre împatimitii studiului istoric care vizitau sediul arhivelor, azi cladirea staretiei, apare în multe documente fotografice pastrate în depozitele noastre. Era un loc privilegiat, oarecum în afara timpului si a timpurilor nevrednice pe care arhivistii au trebuit sa le suporte dupa razboi. Trecerea arhivelor în subordinea Ministerului de Interne, dupa modelul sovietic, ramasa azi doar în România si Rusia, impunea o perspectiva anti-cetateneasca, marcata de isteria comploturilor si a secretizarii, dominata de cenzura si de interzicerea accesului la acte care contraveneau istoriei oficiale comuniste, falsificate. În ciuda acestor conditii apasatoare, activitatea de cercetare, de ordonare si inventariere, de valorificare stiintifica a documentelor a continuat gratie efortului neobosit depus vreme de decenii de împatimitii arhivelor, de slujitorii devotati ai adevarului istoric si ai marturiilor scriptice autentice. În fond, o sarbatoare evocatoare nu poate fi decât a lor. În 1977, gratie eforturilor lui Adrian Pricop, vrednic continuator al lui Gh. Ungureanu la cârma Directiei Regionale a Arhivelor Statului Iasi, se inaugureaza în sfârsit, la doua luni dupa cutremur, actualul sediu al arhivelor iesene, din Bulevardul Carol I nr. 26. Sub auspiciile Prim-Secretarului Comitetului Judetean P.C.R. Iasi, tovarasul Ion Iliescu, practic ctitor al cladirii în conditiile în care investitia a fost aprobata si executata datorita interventiilor sale. (Si eu, deh, ca arhivistul, nu ratez niciun exemplu demn de a fi reamintit celor aflati în functii de decizie despre cum se câstiga pariul cu posteritatea!) Din nefericire, visul lui Gh. Asachi de a avea azi, la Iasi, dupa 190 de ani de functionare neîntrerupta, un sediu al Arhivelor Statului Moldovei pe masura importantei sale istorice si a patrimoniului inestimabil pe care îl apara, e departe de a fi împlinit. Extinderea pornita altruist de Constantin Simirad în 2002, pe când era primar al municipiului Iasi, si transmisa spre finalizare Ministerului de Interne sub onoarea semnaturii ministrului însusi, a ramas neterminata din 2004 încoace, scheletul ei în ruina fiind o palma pe obrazul orasului si a politicienilor care ne conduc si „ne reprezinta”. Cu peste 17.000 de metri liniari de dosare, cu rafturile umplute pâna la refuz, fara a mai fi capabila, de mai bine de un deceniu, sa preia arhive istorice de importanta deosebita de la Universitate, Primarie, Mitropolie sau Palatul de Justitie, redusa la statutul umilitor de serviciu judetean, fara buget si fara niciun fel de autonomie financiara sau decizionala, starea arhivei iesene este astazi de plâns. Asa încât, vorba unui celebru contemporan pentru care Moldova nu exista, nu ar fi oare mai potrivit sa denumim aceasta aniversare „comemorarea de 190 de ani”? P.S. Astazi, arhivele iesene au un portret al fondatorului datorat importantului artist contemporan Cristian N. Ungureanu, prorectorul Universitatii de Arte din Iasi. Gratie sprijinului financiar al Clubului Rotary „Iasi 2000”, muzeul institutiei s-a îmbogatit cu o serie de portrete ale directorilor care au facut istorie în aceasta institutie în secolele al XIX-lea si XX. Imaginea realista a lui Gh. Asachi reface o fotografie autentica aflata în Colectia de stampe si fotografii care poate fi consultata la Sala de studiu. Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
