Lui Ciolacu si mai-marilor din PSD le sticlesc ochii si asteapta momentul când îsi vor înfige coltii în beregata liberalilor. E posibil ca agonia sa mai dureze putin, dar finalul e cunoscut. Liberalii au decis sa experimenteze o sinucidere lenta, transmisa în direct. S-a mai întâmplat, de-a lungul istoriei, ca într-un colt al planetei sa se petreaca lucruri tragice, iar în alt colt, în acelasi timp, sa aiba loc felurite nostimade capabile, prin comicul lor (voluntar? involuntar? depinde de caz), sa stârneasca râsul. Concomitent cu tragedia prin care trec ucrainenii, Partidul National-Liberal ne ofera un spectacol de zile mari, în care vedetele sunt mai multi bufoni deja binecunoscuti. Sa nu uitam însa ca, pentru Eugen Ionesco, comicul poate genera înca si mai multa disperare decât tragicul. Fireste, nu e vorba de a pune semnul egalitatii între suferintele cumplite ale ucrainenilor si mascarada grotesca la care se dedau liberalii. Am vrut sa creez un efect de contrast si nicidecum un amalgam. Cu siguranta ca Iohannis nu va constientiza niciodata raul imens pe care l-a facut societatii românesti si îndeosebi acelor categorii de oameni încrezatori în valorile democratice. Va amintiti, sper, ce atmosfera extraordinara a fost în ziua de 16 noiembrie 2014: mobilizarea exemplara a alegatorilor din diaspora, panica instalata, înca imediat dupa prânz, pe platoul Antenei3, anuntarea rezultatului - victorie detasata a celui cotat cu sansa a doua, deruta din PSD, iesirea spontana a oamenilor pe strazi, în Bucuresti, la Iasi, în mai toate orasele, sloganele lansate atunci („Klaus, ne-ai scapat de Mickey Mouse” etc.), coada uriasa când a lansat Pas cu pas la târgul de carte etc., etc. Toate sperantele pareau permise, credeam ca barbatul care are cultul „lucrului bine facut” va sti sa-l struneasca pe Ponta si va marginaliza PSD-ul. Sperantele s-au evaporat una câte una. Nu mult dupa aceea, Iohannis a mai publicat o carte intitulata Primul pas, dar s-a oprit aici: blocaj (sau ce-o fi fost) simptomatic pentru întreaga lui presedintie. S-a înconjurat de oameni ori insigifianti, ori incompetenti. Si-a impus punctul de vedere în problemele cu care s-au confruntat liberalii, facând optiuni dezastruoase, de la Alina Gorghiu, la Florin Cîtu si Nicolae Ciuca. A lansat proiecte confuze, precum România educata. S-a vazut, apoi, ca nu stie sa vorbeasca, sa tina discursuri, fiind prizonierul unei lamentabile limbi de lemn. A fost bun, s-o recunoastem, la „impresie artistica” (gratie si consilierei cu protocolul), remarcându-se (nu în ultimul rând prin fizicul de sportiv) când e alaturi de ceilalti lideri din UE. Ne-am mai amagit în ultimii ani, când parea un dusman de moarte ale pesedistilor, pentru ca sa ne joace o farsa teribila readucând partidul lui Ciolacu la guvernare. Recitesc în aceste zile o carte amuzanta a lui Dominique Noguez (1942-2019), Cum sa-ti ratezi complet viata în unsprezece lectii (2002). Autorul, om de spirit, inventariaza tot felul de situatii în care îti poti fructifica vocatia ratarii si vorbeste de asemenea despre ce se întâmpla în diferite profesiuni (scriitor, editor, chelner, brutar, politist s.a.m.d.). Daca ar fi avut un subcapitol despre „cum sa ratezi mandatele de presedinte”, Iohannis ar fi fost cel mai elocvent exemplu. Urmaresc asadar (si adaug imediat: urmaresc cu stupefactie) ce se întâmpla, de o bucata de vreme, în partidul liberal. Am spus în mai multe rânduri ca împingerea în fata a unui clovn precum Rares Bogdan e o dovada de prost gust si de infantilism politic. Pe Florin Cîtu l-a dorit Iohannis, s-a vrut si el la vârful partidului fara sa îndeplineasca cele mai elementare calitati care se cer unui lider - prestanta, dictie buna, luciditate, capacitate de dialog etc. Faptul ca s-a lasat manevrat, mutat de ici-acolo, arata si un deficit de personalitate. Dar Iohannis si liberalii tin cu tot dinadinsul sa faca demonstratie de umor, si înca de umor negru, asa ca au recurs la solutia Ciuca. Care este nivelul liderilor nostri s-a vazut cu ocazia discursului lui Zelenski în Parlament. Generalul Ciuca a citit constiincios de pe niste foi, facând pauze unde nu era cazul si punând accentele aiurea, precum maestrul sau într-ale oratoriei, Klaus Iohannis. Alegând varianta Ciuca, Iohannis si liberalii îsi asuma un risc considerabil. Ce m-a frapat atunci când Emilia Sercan a dezvaluit plagiatul pe care îl comisese generalul în teza de doctorat a fost reactia acestuia: s-a „aparat” exact ca Ponta în 2012, pretinzând ca a respectat normele în vigoare la data redactarii tezei, minciuna grosolana care îi poate impresiona doar pe necunoscatori. A urmat încercarea de a se sustrage controlului CNATDCU, încercare ce a primit binecuvântarea presedintelui, în alte rânduri necrutator de vehement la adresa plagiatorilor. Au venit acum tentativele de compromitere a Emiliei Sercan, care nu stim cum se vor încheia. Toate astea îl fac pe Nicolae Ciuca vulnerabil, cu atât mai mult cu cât povestea se va afla si în Occident. În România, e adevarat, el poate sa stea linistit: daca teza va fi examinata de catre colegii lui militari stim de pe acum verdictul, omul obisnuit e preocupat de scumpirea vietii si nu de subtilitati academice, propaganda va spune ca traim momente grave si ca nu e cazul sa „destabilizam” tara etc. Lui Ciolacu si mai-marilor din PSD le sticlesc ochii si asteapta momentul când îsi vor înfige coltii în beregata liberalilor. E posibil ca agonia sa mai dureze putin, dar finalul e cunoscut. Liberalii au decis sa experimenteze o sinucidere lenta, transmisa în direct. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
