Stiti ce înseamna sa „lacruiti niste labose cu riscas în filigorie?” (citat din Ana lu' Nutu Gîscutii, socacita în Supuru de Sus, judetul Satu-Mare). Daca da, atunci înseamna ca sunteti ardeleni, sau ca aveti ceva ardeleni prin preajma! Daca nu, atunci înseamna ca va trebui sa cititi acest articol pâna la capat! Una dintre primele si cele mai importante prezente ale ardelenilor la Iasi s-a produs la 1860, atunci când a fost înfiintata Universitatea. Din cei douazeci de profesori, un sfert erau din Transilvania: Simion Barnutiu, Petru Suciu, Stefan Emilian, Ion Pop si Stefan Micle (Gh. Iacob - Universitatea din Iasi). Cel mai cunoscut era, evident, Simion Barnutiu, care se afla la Iasi înca din 1854, revolutionar ardelean de la 1848, cu un doctorat în drept la Universitatea din Pavia. George Panu îl descrie astfel în amintirile sale junimiste: … vedeam pe la orele doua pe un batrân slab, cu o figura blânda, cu un aer foarte modest, în spate cu o pelerina cenusie, furisându-se printre elevi si intrând în cancelarie […] - Cum, nu-l cunosti? Aista e Barnutiu, cel mai învatat om, care stie toate tainele lumei… Panu mai scrie de respectul religios de care se bucura profesorul ardelean, precum si de faptul ca … avea o influenta asa de irezistibila asupra studentilor si elevilor lui, încât îi hipnotizase, le inculcase în cap fanatismul ideilor lui; vorbeau ca dânsul, se îmbracau ca dânsul, mergeau ca dânsul, nici mai încape îndoiala ca gândeau ca dânsul. În schimb, Iacob Negruzzi, în Amintiri din Junimea, scrie despre o vizibila raceala între profesorii ardeleni si junimisti, în frunte cu Titu Maiorescu, mai ales din cauza spiritului liber si critic al acestuia, … cei mai ambitiosi dintre profesorii din Iasi simtindu-se întunecati de acest nou-venit … Era si normal, cu greu ni l-am putea închipiu pe Simion Barnutiu, cu alura sa ascetica, batându-se cu perne, asa cum mai obisnuiau junimistii sa-si manifeste atitudinile critice. Barnutiu va sta zece ani la Iasi, pâna în 1864, când, grav bolnav va pleca în Ardeal, la Bocsa, în Salaj, cu o trasura pusa la dispozitia sa de catre Cuza-Voda, murind însa pe drum, atunci când traversa valea Almasului. Un moment memorabil l-a constituit cel din iunie 1917, atunci când la Iasi au venit voluntarii ardeleni. Acestia proveneau din cei 150.000 de militari de origine româna, înrolati în armata austro-ungara, si cazuti prizonieri la rusi. Între guvernul român si cel rus s-a stabilit o întelegere, în urma careia 30.000 de etnici români au fost eliberati, acestia semnând urmatorul juramânt: Noi, ofiterii, gradatii si soldatii români de neam, juram pe onoare si constiinta ca voim sa luptam în armata româna pentru dezrobirea tinuturilor noastre românesti, de sub dominatia Austro-Ungara si pentru alipirea lor la România (Sorin Iftimi si Aurica Ichim – IASI Capitala României 1916-1918). Primul lot de voluntari ardeleni soseste în Iasi la 7 iunie 1917, acestia fiind întâmpinati cu mare entuziasm de populatie. Iata ce scrie în memoriile sale Constantin Argetoianu, cel care este recunoscut pentru stilul acid si verbul sau necrutator: Generatiile de dupa razboi nu pot sa îsi închipuie ce însemnau pentru noi, înainte de razboi si în vremea razboiului, ardelenii. Am asistat la intrarea trupelor noastre în Bucuresti, dupa victorie în 1918, si asta a fost ceva, dar afirm aici ca voluntarii ardeleni au fost primiti în Iasi cu mai multa caldura, cu mai multa dragoste, cu mai mult entuziasm decât soldatii români în capitala tarii curatita de cotropitori. La Bucuresti, fericirea a fost mare, dar la Iasi ardelenii au simbolizat pentru noi nadejdea si aspiratiile unui neam care îsi uitase nadejdile si aspiratiunile … Avântul cu care au fost primiti ardelenii în Moldova umilita a fost imens. Astazi, în Iasi, exista ardeleni în calitate de medici reputati, generali, profesori universitari, ingineri, artisti, profesori etc. (exista o universitate, nu spui care, universitate importanta, ce are un consiliu de administratie în care aproape un sfert sunt ardeleni, inclusiv seful cel mare!). Prezenta ardelenilor în Iasi se datoreaza unor motive diverse, precum evolutia carierei profesionale, sau alegerea Iasului ca spatiu de formare universitara. Cel mai bun exemplu îl reprezenta Facultatea de Textile de la Politehnica (singura din tara), unde, odata, multe studente proveneau din Ardeal. Acestea erau nevoite sa treaca printr-un adevarat soc cultural, legat, de exemplu, de rostirea limbii române, astfel încât, atunci când se analiza miscarea unui mobil care se deplasa între punctele M si N, bietele fete notau, fonetic, iem si ien! Apoi mai era borsul care avea pentru ele gust de mâncare stricata si mai era si convingerea ca bogdaproste e un soi de animal, atâta timp cât se spune despre cineva ca arata ca un pui de bogdaproste! Testul depasirii acestui soc cultural era maritisul cu un moldovean! Acest pas era urmat, de cele mai multe ori, de preluarea moldoveanului si transportarea acestuia în Ardeal, unde exemplarul masculin cu pricina trebuia sa se supuna, în oglinda, aceluiasi proces de adaptare. Multe ardelence însa ramâneau în Moldova, unde se integrau în spatiul nostru cultural. Au fost si cazuri în care acestea au ajuns sa divorteze de sotul moldovean si sa se recasatoreasca, evident, tot cu un moldovean, ceea ce, în ochii îngroziti ai celor din Ardeal, echivala cu o mare nechibzuinta, la limita iresponsabilitatii! Oricum, ardelenii, se stie, atunci când se prezinta nu uita sa spuna, cu mândrie, de unde se trag, ceea ce nu fac chiar toti cei care provin din alte provincii! Si acum promisiunea facuta pentru final: „a lacrui niste labose cu riscas în filigorie” înseamna a aseza una peste alta niste cratite cu orez într-un cerdac sau foisor construit la intrarea în casa, în doua ape. Acelasi lucru spus cu de trei ori mai multe cuvinte! Uite de-aia ardelenii vorbesc putin! Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic si prorector responsabil cu activitatea didactica la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi
