Cea mai grozava stire a fost însa aceea despre orasul fara strazi. Ideea e urmatoarea: se construieste un ansamblu urban (un cartier, cum ar veni) cu tot ce trebuie - locuinte, scoli, magazine farmacii, spital etc., etc. Toate aceste facilitati sunt la o azvârlitura de bat de locuinta cetateanului, asa ca nu mai e nevoie de masini, de autobuze, de strazi, întreg spatiul respectiv va fi un parc urias, fara poluare, un parc în care vei auzi pasarelele cântând, iar copiii se vor putea zbengui în voie. Sunt multe stirile care vorbesc despre societatea viitorului, despre salvarea planetei, despre tranzitia ecologica. Unele din aceste stiri provoaca mici socuri, generate de sentimentul reconfortant ca nimic nu poate opri progresul, dar si de caracterul insolit al întreprinderii. Am aflat, astfel, ca nu mai stiu care laborator de cercetare pregateste cafeaua fara boabe si ca acest proiect este „sustenabil” (cuvânt magic în astfel de situatii). De ce ar fi mai avantajoasa cafeaua fara boabe, nu stiu. Am însa motive sa fiu mefient, deoarece o alta minte geniala, fauritor al Epocii de Aur, ne învatase sa bem cafea fara cafea, produs ce îmi stârneste amintiri neplacute. Alti savanti merg mai departe si încearca sa obtina carnea fara carne, eventual în forma printata 3D. Cea mai grozava stire a fost însa aceea despre orasul fara strazi. Ideea e urmatoarea: se construieste un ansamblu urban (un cartier, cum ar veni) cu tot ce trebuie - locuinte, scoli, magazine farmacii, spital etc., etc. Toate aceste facilitati sunt la o azvârlitura de bat de locuinta cetateanului, asa ca nu mai e nevoie de masini, de autobuze, de strazi, întreg spatiul respectiv va fi un parc urias, fara poluare, un parc în care vei auzi pasarelele cântând, iar copiii se vor putea zbengui în voie. Si, bineînteles, va exista doar tele-munca. În asteptarea momentului când astfel de visuri vor deveni realitate, unii adopta politica pasilor marunti, dar eficienti. Primarul ecologist al unui oras din Franta a remarcat ca terenurile de joaca si de recreere ale scolilor sunt asfaltate si monopolizate de catre baietii care joaca fotbal (semn, totodata, al unei mentalitati patriarhale). În consecinta, domnul primar a decis ca acele terenuri sa devina gradini de zarzavat, ceea ce va stimula creativitatea elevilor si elevelor si va putea în acelasi timp asigura buna parte din hrana lor zilnica. Oricum, Franta are o bogata traditie în ce priveste ideile trasnite si inovatiile revolutionare. Un adevarat maestru în aceasta privinta a fost marele umorist Alphonse Allais (1854-1905). El a propus de pilda, ca Turnul Eiffel sa fie captusit cu placi de ceramica, sa fie apoi întors cu vârful în pamânt în asa fel încât apa de ploaie sa se adune în interior, sa faca sa rugineasca structura metalica si sa se transforme în apa minerala feruginoasa, cu multiple proprietati terapeutice. E minunat, nu-i asa, sa ai o statiune cu ape minerale în buricul Parisului! Allais a avut si alte idei cu bataie ecologica lunga. A combatut risipa de confetti (atâta hârtie aruncata!) si a militat pentru reciclarea lor, a gândit un tirbuson actionat de forta mareelor. Una dintre propunerile lui mi-a atras atentia în mod deosebit. E vorba de recuperarea energiilor pierdute (tema ecologica majora, dupa cum se vede), în speta recuperarea energiei produse de miscarea oscilatorie a bratului stâng atunci când trupele marsaluiesc. Fireste, aceasta idee n-ar fi putut fi aplicata în cazul jandarmilor de la Cluj, întrucât acolo miscarea oscilatorie a bratelor stângi era cu totul aleatorie… Pline de imaginatie sunt si solutiile ecologiste imaginate de Caragiale, contemporan cu Allais. Le-am comentat cândva mai în amanuntime, aici nu voi face altceva decât sa le reamintesc. Caragiale crede ca razuirea muntilor Carpati ar da nastere unei imense câmpii, facilitând circulatia si furnizând totodata întinse terenuri propice pentru agricultura. Benefica din punct de vedere economic ar fi si exploatarea sistematica a Cismigiului în vederea productiei de broaste (foarte cerute la export). Este semnalat, de asemenea, fenomenul încalzirii globale (chiar daca scriitorul nu foloseste acesti termeni), de care Bucurestiul nu are cum sa scape. În fine, o propunere de retinut este utilizarea licuricilor pentru iluminat. Vizionari, înaintasii nostri ne arata calea de urmat. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
