Ce face Putin altceva decât sa continue politica expansionista a Kremlinului, având în fata exemplul „luminos” al înaintasilor sai? El reia cliseele binecunoscute: Ucraina ar fi condusa de „drogati” si de „nazisti” (!), armata rusa e acolo ca sa „elibereze” poporul si sa… mentina pacea! Suntem în plin Orwell: razboi înseamna pace si viceversa. Am fost frapat (si nu numai eu) de insistenta cu care unii sustin ca Putin ar fi „nebun” fiindca a invadat Ucraina, fiindca a amenintat cu folosirea armelor nucleare, fiindca se obstineaza sa masacreze populatia civila si, în fine, fiindca debiteaza minciuni sfruntate. Asta îmi aminteste ca, dupa ce tancurile rusesti (ma rog, sovietice) au intrat în Praga pentru a pune capat acelei „Primaveri” datatoare de sperante, una dintre lozincile care au aparut pe ziduri suna asa: „Lenin, trezeste-te, Brejnev a înnebunit”. Spectaculoasa, aceasta fraza era expresia unei duble naivitati: 1) ideea ca Lenin ar fi dezaprobat invazia, de parca nu Lenin daduse ordin Armatei Rosii, în 1919, sa invadeze Polonia si 2) presupunerea ca Brejnev ar fi fost afectat de o forma de dementa. Nici vorba, Brejnev era sanatos tun (joc de cuvinte involuntar) si stia foarte bine de ce regizase acea intrare a „fortelor armate fratesti” în Cehoslovacia. Ceea ce face acum Putin continua o veche si abjecta traditie: Kremlinul are intoleranta fata de democratie si reprima violent orice tentativa de emancipare a statelor a caror democratizare i-ar pune în pericol pe el si pe clica lui. Sa facem un rapid exercitiu de memorie, cu riscul de a repeta lucruri stiute si limitându-ne la epoca postbelica. În iunie 1953 se revolta muncitorii din Berlinul de est comunist, fac greva, demonstreaza (sunt zeci de mii pe strazi), liderul est-german Ulbricht cere interventia sovieticilor împotriva „contrarevolutionarilor”, punctul de vedere oficial este ca era vorba de „o tentativa de puci, sustinuta de agenti occidentali”. Tancurile rusesti intra în actiune, sunt zeci de morti printre protestatari, Occidentul nu reactioneaza, germanii din est nu mai au alta varianta decât exodul în vest - vor pleca cam 3 milioane pâna la construirea Zidului Berlinului în 1961. Trei ani mai târziu, în octombrie 1956 - Ungaria. De data aceasta revolta este foarte puternica, ungurii vor sa se retraga din Pactul de la Varsovia, populatia se razbuna, uneori violent, pe activistii de partid si pe securisti. La o saptamâna de la izbucnirea revoltelor, pe 30 octombrie, Kremlinul anunta ca va negocia retragerea trupelor sovietice. Pe 4 noiembrie (si-au tinut totusi promisiunea patru zile!) o armata numeroasa invadeaza Ungaria, populatia rezista, se duc lupte de strada, sunt peste 2500 de morti, se fac arestari, procese încheiate cu condamnari la moarte. Peste 200000 de persoane fug în Austria. Versiunea sovietica este ca în Ungaria îsi faceau de cap huliganii, fascistii, reactionarii si alte rebuturi umane finantate de catre imperialisti. Trupele sovietice ar fi venit sa ELIBEREZE poporul maghiar, la cererea unui grup de tovarasi, în frunte cu Ianos Kádar. Liderul comunist Imre Nagy, care încercase democratizarea tarii, e capturat, dus în România si executat în 1958 (Kremlinul are memorie!). Au fost proteste populare în lumea libera, dar, în plan oficial, Occidentul a ramas inactiv. ONU, prin vot, a cerut retragerea trupelor, doleanta platonica (va suna cunoscut, nu?). Primavara de la Praga a început pe 5 ianuarie 1968 si s-a încheiat pe 21 august. Reformatorii doreau „un socialism cu fata umana” (contradictie în termeni, cum bine s-a vazut). Kremlinul a dat avertisment dupa avertisment, dar, surpriza, la începutul lui august Brejnev si Dubcek se întâlnesc la Cierna nad Tisou, iar liderul de la Kremlin „îsi ia angajamentul” ca nu va interveni în treburile interne ale Cehoslovaciei. Trei saptamâni mai târziu, forte uriase intra în Cehoslovacia (6300 de tancuri, 400000 de militari, 800 avioane etc.), cehii nu riposteaza pentru a evita un masacru, începe înca un exod, sute de mii de persoane fug în Occident. Câtiva tineri, Jan Palach e cel mai cunoscut, protesteaza dându-si foc. Înregistram o premiera: 8 (opt) persoane protesteaza la Moscova în Piata Rosie (sunt imediat arestate). Versiunea oficiala pare trasa la indigo: sovieticii au venit sa elibereze tara de pericolul abandonarii idealurilor marxist-leniniste, urmare a uneltirilor occidentale. Cea de a patra încercare de a fisura dogmele comuniste este sindicatul polonez independent Solidaritatea. Este recunoscut ca fiind legal pe 31 august 1980, dar tarile din „lagar”, în frunte cu URSS, duc o intensa campanie de dezinformare. În ochii Moscovei, Solidaritatea era un „grup periculos” sustinut de NATO. De data aceasta Kremlinul nu se mai implica direct: treaba murdara o face generalul Jaruzelski, care în 13-14 decembrie 1981 decreteaza legea martiala, aresteaza mai multi lideri ai sindicatului care e scos în afara legii. Era nebun Hrusciov, era nebun Brejnev? Câtusi de putin: erau însa niste ticalosi sinistri. Ce face Putin altceva decât sa continue politica expansionista a Kremlinului, având în fata exemplul „luminos” al înaintasilor sai? El reia cliseele binecunoscute: Ucraina ar fi condusa de „drogati” si de „nazisti” (!), armata rusa e acolo ca sa „elibereze” poporul si sa… mentina pacea! Suntem în plin Orwell: razboi înseamna pace si viceversa. Terminasem de scris acest articol când am citit, în Le Figaro, un remarcabil text al lui Wiktor Stoczkowski, antropolog si sociolog francez de origine poloneza. Stoczkowski se întreaba si el daca Putin e nebun, iar raspunsul este, categoric, negativ. În schimb el considera ca expansionismul militar este înscris în ADN-ul celor mai multi lideri rusi. Putin stie bine ca NATO e o organizatie defensiva, ca nu sunt arme nucleare în tarile estice, ca trupele aflate aici sunt nimica toata fata de armata rusa. Stie, de asemenea, ca NATO nu va interveni, a auzit asta chiar din gura lui Biden. Pe occidentali îi dispretuieste, a vazut ca poate cumpara orice (si aproape pe oricine) cu bani. Nu, Putin se teme pur si simplu de democratie, pentru ca o Ucraina democratica ar putea provoca o reactie în lant, inclusiv în Rusia. Iata de ce, conchide Stoczkowski, Ucraina este astazi linia de front între democratie si dictatura: daca Occidentul cedeaza, pe Putin nu-l va mai opri nimic. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
