Pretuim experiente al caror sens ne-au patruns atât de profund în viata, încât amintirea lor neasteptata ne duce înapoi în acel moment în care am obtinut un succes, în care a aparut iubirea, în care am trait cu intensitate un eveniment, în care L-am descoperit pe Dumnezeu sau în clipa în care simteam ca schimbam lumea. Nu putem repeta aceleasi evenimente cu aceeasi intensitate ca în trecut, dar nu exista nicio îndoiala ca ne-am învalui din nou, oricând, în bucuria rememorarii acelor clipe. Printre multiplele experiente pe care ni le permite lumea noastra emotionala se numara si sentimentul de nostalgie. O calatorie posibila în timp catre trecutul nostru. Brusc, te simti invadat de imagini, rezonante, cuvinte sau senzatii avute într-un trecut mai mult sau mai putin îndepartat. Realizezi ca nu este un simplu exercitiu de memorie, întrucât, însotind acele urme de viata traita, apar emotii vagi care par sa se instaleze treptat si profund în interiorul tau. Se întâmpla atunci ca, din acele emotii imprecise, sa se trezeasca un sentiment enorm care acopera întreaga fiinta cu prezenta lui. Este, ca si cum tot trecutul trait ar fi rezumat în acea imagine sau senzatie dulce-amaruie. De parca timpul s-a blocat cu unicul scop de a ne duce la rascrucea între ceea ce suntem si ceea ce nu mai putem fi. Ramânem suspendati în timp, departe de a deschide ochii la realitatea imediata, mai întunecata decât cea a acelor ani atât de fericiti. Desigur, este o eroare, pentru ca nici zilele din trecut nu au fost incredibil de frumoase, nici cele de acum atât de negre. Nu este neobisnuit sa tânjim dupa trecut. Câti dintre noi, dupa o vârsta, nu simtim nostalgia anilor tineretii, sau a imaginii casei bunicilor în care ne petreceam vacantele, câti oare nu ne adâncim în dulceata amintirii când auzim melodia preferata din adolescenta? Un val de sentimente placute ne inunda sufletul. Nimic, spunem, nu mai e ca atunci. Faptul ca acumulam, odata cu trecerea anilor, mai multe antipatii personale legate de întâmplari, oameni, relatii decât cu ani în urma, posibil, spun unii, sa ne determine sa experimentam impresia ca orice, prin simplul fapt de a face parte din trecutul nostru, este deja mai bun decât ce avem si traim, asemanator, acum. E doar trecerea anilor de vina, acumularea de antipatii, de evenimente neplacute din prezent sau e vorba si de altceva care face ca trecutul sa ne para mereu a fi perfect? Acest efect „ciudat”, de a vedea doar lucrurile bune din trecut, nu a scapat nestudiat de specialisti. Specialistii în psihologie sociala de la Universitatea din Boston au examinat fenomenul, aplicând un experiment simplu: punând subiectii sa urmareasca o serie de filme si seriale de televiziune. Participantii la studiu pareau sa le placa orice film sau serial din trecutul lor mai mult decât oricare altul din prezent, chiar daca acele filme nu erau chiar cele emblematice ca valoare artistica si nu se ridicau, nici pe departe, la valoarea celor din prezent. Motivul? le aminteau de anii tineretii, de întâmplari placute din acei ani când se derulau filmele respective, de oameni dragi, de colegii de scoala cu care împartaseau impresii legate de acele filme sau seriale. Rezultatele experimentelor au indicat o influenta puternica exercitata de un filtru asupra memoriei: binele tinde, cu timpul, sa fie amintit, iar raul tinde sa fie uitat. Când ne gândim la trecut, ne gândim mai mult la bine, la bucurie, în timp ce în prezent avem în vedere atât binele, cât si raul. Rezultatul este ca trecutul, daca nu exista referinte negative clare în el, de pilda abuz emotional, violenta domestica, trauma etc., tinde sa ni se para mereu mai bun decât prezentul. Pe scurt, atunci când cântarim binele si raul din trecut, o parte semnificativa din rau a fost deja uitata, asa ca o trecem cu vederea. Sau pur si simplu, când ne amintim un eveniment neplacut, o anumita persoana cu care am avut un conflict, o întâmplare în care am fost umiliti, mintea refuza sa se adânceasca în acele amintiri. Am avut, sa zicem, un prieten cu care faceam drumetii si ne simteam bine împreuna calatorind, îmi amintesc acele momente, peisajele si îmi produc nostalgie, nu vreau sa-mi amintesc, însa, si faptul ca, dupa o cearta serioasa, acesta mi-a spus, rautacios, ca nu meritam prietenia lui. Binele a estompat raul în momentul nostalgiei, l-a facut pierdut. Îmi amintesc doar binele. Multi se întorc, nu-i nici un secret, în unele momente, la amintirea primei iubiri (sau o alta relatie sentimentala din trecut), mai ales când lucrurile nu merg asa cum si-ar fi dorit în relatia actuala. Se pare ca ne gasim refugiu, revenind în centrul zilelor când singura preocupare era descoperirea gustului dulce al primelor saruturi, al noptilor nedormite, al feeriei primelor întâlniri si declaratii de dragoste, într-un loc unde totul pare diafan, departe de iuresul vietii actuale, unde partenerul de viata e, azi, omul cu care avem de împartit nu doar sarutul, ci si o agenda a zilei în care unul plateste facturile, altul taie ceapa, unul trebuie sa duca gunoiul si altul sa plimbe câinele si cu care nu întotdeauna ajungi de acord în privinta lucrurilor pe care le ai de facut. Ba te mai si certi, din când în când. Nici atunci, în trecut, nu a fost totul perfect, dar am pastrat în amintiri doar binele si bucuria si la acest sentiment ne întoarcem mereu, alimentându-ne în momente de cumpana. Nu la oamenii din trecut. Nostalgia, deci, devine speranta de care ne agatam în prezent, cu care ne umplem rezervorul sufletesc pentru câteva momente, pentru drumul spre mâine. De aceea sustinem ca nostalgia îndeplineste o functie dincolo de simplul sentimentalism în care cadem prada uneori. Nostalgia poate actiona ca o resursa pe care o folosim pentru a ne conecta, dupa ce o experimentam, mai bine cu evenimentele sau cu persoanele din viata noastra, pentru ca ne ofera mai multa putere si încredere în actiunile prezente si scopuri mai clare. Prin nostalgie, viata prinde sens, fiind sarea si piperul necesare unor iesiri din stari precum anxietatea, apatia sau rutina cotidiana. Prin urmare, nostalgia este foarte diferita si departe de a fi slabiciune sau îngaduinta. E un dispozitiv care da un sens profund vietii noastre, e o parte vitala a sanatatii mintale. Nostalgia actioneaza ca un depozit de emotii pozitive în memorie, pe care le putem accesa în mod constient si, de asemenea, ne putem folosi continuu de-a lungul vietii de ea pentru a ne întari emotiile. Aceste sentimente profunde despre trecut ne ajuta sa înfruntam mai bine viitorul. Ne întrebam, oare am mai putea trai, daca ar fi sa repetam trecutul, noi, cei de acum, la fel de intens, cu sentimentele pe care le avem azi? Cu siguranta, nu, dar putem trai intens nostalgia a ceea ce am trait cândva si ceea ce am fost într-un anumit timp, oricând. Nu-i asa ca, dupa acest exercitiu, ar trebui sa ne simtim mai responsabili cu prezentul nostru, mai implicati emotional, relational, sentimental, stiind ca si el, prezentul, va face parte, cândva, din viitoarele noastre nostalgii? Cristina Danilov este psiholog
