Toti am crezut, macar o data în viata, în teoriile conspiratiei. Ba am reusit sa cream noi însine unele. Însa dependenta de ele e distructiva, nu doar ca provoaca neîncrederea în lumea înconjuratoare, dar descurajeaza fiinta de a mai participa la o viata normala, rationala. Un tânar de 23 de ani din SUA, Peter McIndoe, a demonstrat ca orice teorie absurda poate gasi adepti. O poveste în care pasarile nu sunt, de fapt, pasari, ci drone-spion a transformat o gluma într-un adevarat experiment social. Povestea lansata de McIndoe vine sa spuna ca la mijlocul secolului XX guvernul mondial ar fi ucis toate pasarile si le-a înlocuit cu drone-spion pentru a supraveghea populatia. Membri miscarii intitulata „Birds aren’t real” (Pasarile nu sunt reale) spun ca teoria nu reprezinta o amenintare pentru societate ca multe alte teorii ale conspiratiei si ca scopul acesteia e, de fapt, sa împiedice tinerii sa se lase sedusi de teoriile absurde conspirative. Povestea cu pasarile-drone îmi aminteste de unul dintre cele câîteva cazuri patologice descrise de medicul psihiatru Mihai Selaru într-una din lucrarile sale, în care un cetatean avea convingerea ferma ca vecinul sau îl spioneaza folosindu-se de un stol de vrabiute pe care i le trimitea, în fiecare dimineata, la fereastra. Vrabiutele-spion aveau sa urmareasca toate activitatile cetateanului, raportând ulterior vecinului, într-un limbaj codificat, tot ceea ce facuse omul în cauza întreaga zi. Spionat zilnic, de dimineata pâna seara, uneori si noaptea, în timpul somnului, de vrabiutele ciudate aciuiate pe pervaz, omul nu a gasit întelegere si sprijin din partea autoritatilor, colegilor si rudelor pentru a scapa de ele, pentru ca acestia s-ar fi aflat, la rândul lor, în cârdasie cu pasaretul vecinului. Sa se fi inspirat McIndoe din cazul clinic descris de medicul Selaru? Nu putem sti, însa e cert ca, desi povestile par sa semene între ele, exista o diferenta între conspirationisti si diagnosticatii cu tulburarea de tip paranoid (paranoia), ca în cazul prezentat de medicul psihiatru iesean. Creierul uman a evoluat astfel încât fiinta umana sa poata supravietui. Pe durata ultimelor câteva milioane de ani, stramosii nostri au avut un scop precis, acela de a ramâne în viata pentru perpetuarea speciei facând fata intemperiilor. Mijloacele de supravietuire au fost diverse si exprimate în multe moduri, si ne putem opri la un exemplu simplu, de pilda modul în care oamenii au privit o creanga sau un tufis care se misca. Pe unii dintre stramosii nostri fosnetul nu i-a îngrijorat crezând ca este doar vântul, dar altii au fost prevazatori, suspectând ca dincolo de tufis se afla un leu, un sarpe sau un rival, astfel ca fugeau sa se ascunda în cel mai apropiat si înalt copac. De-a lungul timpului, nonsalantii s-au înselat, unii sfârsind ca prada leilor destul de des astfel ca, în final, au reusit sa supravietuiasca multi dintre cei ce aveau tendinta de a fi prevazatori. Ei au perpetuat specia, evolutia umana ne-a aratat ca e benefic sa fii de partea prevazatorilor. Existam astazi, ca specie, în mare parte datorita faptului ca mintea noastra are capacitatea de a face conexiuni între evenimente aleatorii, creând permanent modele, în cazul de fata un model care sugereaza existenta unei amenintari, ce poate fi reala sau nu. Ca urmare, ne temem de întuneric, desi mai mult ca sigur nu gasim dincolo de el fantoma; tunetul, chiar daca nu e o amenintare reala, ne face sa ne ascundem, observam amenintarea conspiratiilor malitioase în ciuda posibilitatilor mici ale existentei acestora. Si da, nu suntem defecti, din contra, creierul nostru functioneaza corect, functioneaza conform modului în care el însusi a evoluat de-a lungul istoriei. Dar de ce nu mai credem astazi toti în teoriile conspiratiei? Pe de o parte, am evoluat si avem astazi intelect si suficienta experienta a vietii încât sa fim capabili sa analizam corect faptele si sa le încadram dupa tiparul în care am învatat ca functioneaza, de fapt, lucrurile. Pe de alta parte, avem informatia necesara pe care o putem accesa, pe toate caile, astfel încât sa primim un raspuns pertinent la temerile noastre. Psihologic, în mintea noastra se desfasoara o competitie între doua forte. Una este impulsul instinctiv, nativ de a percepe totul drept o amenintare, iar cealalta este gândirea noastra rationala si constienta, care preia informatiile si le proceseaza. Haidt, la a carui teorie am mai facut referire, le-a numit Elefantul si Calaretul. Când Elefantul domina creierul suntem conspirationisti, când domina Calaretul, cautam informatia precisa bazata pe cercetare. Iar conspirationistii au un Elefant în dotare destul de puternic. Oamenii folosesc scurtaturi cognitive - în mare parte reguli de baza inconstiente - pentru a lua decizii rapide. Literatura de specialitate spune ca cei care se confrunta cu anxietate pot fi si mai dependenti de aceste scurtaturi cognitive pentru a întelege lumea înconjuratoare. Practic, creierul apeleaza, în asemenea situatie, la familiaritate, nu la adevar. Când mintea umana se simte amenintata din exterior, identificarea rapida a ceea ce provoaca pericolul poate fi o modalitate de a face fata, de fapt, anxietatii. Pe fondul anxietatii si al stresului, nu este surprinzator ca astazi, în perioada pandemiei, asistam la o crestere a teoriilor conspiratiei si a adeptilor. Astfel, aderi, instinctiv, ca stramosul tau, la grupul care are acelasi dusman ca si tine: reptilienii, guvernul mondial din umbra, creaturile diabolice inserate în vaccin. Asa îti anihilezi anxietatea, ai aliati pe planeta, esti în echipa împotriva dusmanului comun, spre deosebire de pacientul medicului Selaru care lupta, neputincios si singur, cu vrabiutele-spion aflate doar în mintea sa. Toti am crezut, macar o data în viata, în teoriile conspiratiei. Ba am reusit sa cream noi însine unele. Însa dependenta de ele e distructiva, nu doar ca provoaca neîncrederea în lumea înconjuratoare, dar descurajeaza fiinta de a mai participa la o viata normala, rationala. E bine de stiut ca leul din tufis poate deveni, daca e hranit doar cu teorii conspirative si anxietate, în scurt timp, vrabiuta rautacioasa a vecinului care va chicoti la fereastra patologica a mintii noastre. Cristina Danilov este psiholog
