Din ce în ce mai mult ecologismul tinde sa devina o noua versiune a comunismului, gratie si ideologiei woke. Iar profanarea (fiindca acesta e cuvântul potrivit) tablourilor din muzee aminteste tulburator de cancel culture si de febra darâmarii statuilor. Doua tablouri de Van Gogh, unul la National Gallery, altul la Palazzo Bonaparte din Roma, peste care se arunca supa de rosii; tablouri de Boticelli, Cranach cel Batrân, Giorgione, Rafael, Rubens, Vermeer, Goya, Monet, Picasso, Turner, Constable servind drept pretext pentru actiunile unor grupuri de militanti ecologisti. Aceste actiuni au avut loc la Venetia, Londra, Dresda, Haga, Potsdam, dar si în îndepartata Australie. Cel mai adesea, activistii se lipeau cu scotch de ramele tablourilor, uneori însa - cum am vazut - aruncau cu supa sau cu piure de cartofi. Din fericire, pânzele sunt protejate de sticla, dar simplul fapt ca e nevoie de o asemenea protectie ridica semne de întrebare. Câteva tablouri, ce înfatiseaza scene sângeroase, au fost alese tocmai pentru a ne avertiza - spun protestatarii - ca încalzirea climei va provoca violente necontrolate. Astfel de proteste au devenit o adevarata moda si ele sunt simptomatice pentru radicalizarea miscarilor ecologiste. Câteva organizatii sunt în mod deosebit active în momentul de fata: Just Stop Oil, Futuro Vegetal (în Spania), Ultima Generazione, Letze Generation, Extinction Rebellion, Renovation, Scientist Rebellion etc. Mijloacele de manifestare difera, de la proteste platonice la actiuni contondente. Initiativa unor agricultori dintr-un departament francez de a construi, pentru irigatii, un bazin de apa prin colectarea pânzelor freatice a generat o reactie violenta a unor militanti ecologisti. Confruntarile cu fortele de ordine s-au soldat cu zeci de raniti. Sa pui bete în roate unor agricultori - iata înca un lucru greu de înteles. O alta forma de protest este întreruperea spectacolelor, de teatru sau de opera. Ecologistii vor astfel sa ne arate ca natura este mai importanta decât cultura. Pe lânga faptul ca aceasta opozitie e fara sens, a lua cultura drept ostateca e, în definitiv, o forma de barbarie. Pascal Bruckner nu ezita sa vorbeasca, în acest sens, de „cretinism climatic”. Formula e brutala, însa are acoperire. Discursul despre încalzirea globala ascunde si destula impostura. O serie de personalitati, mai ales din lumea filmului si a sportului, au devenit aprigi militanti ecologisti. Numai ca ei se deplaseaza cu avioane private, traiesc într-un lux sfidator (si devorator de energie), au iahturi si automobile puternice. Diferenta între principiile afisate si modul lor de viata este enorma. Si apoi, e semnificativ ca doar societatea occidentala e tinta protestelor ecologistilor. Or, marii poluatori ai planetei sunt de cautat în alte locuri. China ocupa, aici, locul întâi, întrucât furnizeaza o treime (!) din emisiile de carbon de pe glob. Oare de ce militantii nu fac actiuni spectaculoase la Beijing si la Shanghai? E de remarcat, apoi, politizarea tot mai accentuata a miscarilor ecologice. Ele sunt, cel mai adesea în chip manifest, si anti-capitaliste. Greta a indicat, aici, calea de urmat: îmbinarea obiectivelor climatice cu obiectivele societale. Din ce în ce mai mult ecologismul tinde sa devina o noua versiune a comunismului, gratie si ideologiei woke. Iar profanarea (fiindca acesta e cuvântul potrivit) tablourilor din muzee aminteste tulburator de cancel culture si de febra darâmarii statuilor. Traim, de fapt, o situatie paradoxala: ecologistii trag semnale de alarma, dar noi suntem deja inundati de mesaje transmise în mass-media, prin care ni se cere sa salvam planeta. Toate jurnalele de stiri contin imagini de la dezastre naturale ce sunt atribuite (cu câta îndreptatire? nu stim) schimbarilor climatice. Catastrofismul e la moda: suntem anuntati ca în curând viata pe planeta noastra va înceta sa existe. Nu mai poti face deosebirea între stirile cu suport stiintific real si fantasmele alarmiste. A aparut si o boala noua, eco-anxietatea, ce afecteaza tot mai multe persoane. Ni se repeta atât de des ca suntem pe marginea prapastiei încât închidem ochii ca sa nu ametim si sa cadem în gol. Aceasta problematica are nevoie de o abordare rationala si lucida. Isteria, agresivitatea, panica nu duc nicaieri. Iar activistii ecologisti trebuie sa încerce sa iasa din fundatura în care au intrat cu un fel de frenezie sinucigasa. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
