Saptamâna trecuta s-au auzit, din tenebrele politichiei românesti, chiote înfundate, pocnete de dopuri de sampanie, focuri de kalasnikov trase în aer, ragete orgasmatice de victorie pe care chibitii din tribuna exterioara le-au amplificat cu entuziasm. „L-au ciuruit!”, zbierau veseli iubitorii de dreptate si adevar. Cum o judecata la rece înca nu e posibila, sa încercam macar câteva nuante de folos, poate, istoricilor viitori. Prolog. În urma mai bine cu un deceniu am avut parte de o întâlnire directa cu o vietate veninoasa trimisa de Simirad sa faca un control cu tema ca sa îl dea afara pe directorul de atunci al Muzeului Literaturii Române din Iasi. Era un homuncul complexat, îndesat si slinos, care a si fost ulterior dat afara pentru abuz în serviciu si coruptie. Genul de calau abject, fost turnator fara scrupule, care întorcea legea dupa cum îi comanda seful si care mi-a facut onoarea de a ma mânji si pe mine cu câtiva stropi din emisia lui sconcs, spre bucuria presei de scandal, având în vedere ca nu îi pusesem la dispozitie biroul meu de cercetator cu jumatate de norma la Casa Gane. Atunci, aceasta creatura subpamânteana m-a amenintat ca „Sistemul îmi va veni de hac!”, lucru care, în mod surprinzator, nu s-a întâmplat pâna astazi. Totusi, de la acel moment încoace ma tot întreb „ce dracu o fi Sistemul asta”? „Petrov”. Nu încape nicio îndoiala ca deconspirarea Politiei Politice din dictatura e un lucru legal si necesar chiar si astazi, la peste trei decenii de la asasinarea lui Ceausescu si când mai sunt în viata doar câtiva dintre vechii angajati ai acelui sistem, care reprezenta „bratul înarmat al Partidului” si ale carui fapte vor ramâne în veci imprescriptibile. Varianta româneasca a KGB-ului a fost, neîndoielnic, o masinarie criminala, care a distrus vieti, a naruit cariere si a dus la disperare oameni nevinovati si, da, trebuie spus tot adevarul despre ea. Pentru a întelege însa întreaga poveste a deconspirarii turnatoriilor facute de fostul presedinte Traian Basescu când era student la Institutul de Marina si de vina pe care acesta e cazul sa si-o asume, trebuie totusi sa spunem povestea cu întreg contextul si nuantele ei. Nu pentru a-l deculpabiliza pe vinovatul de atunci, ci doar din respect pentru adevar si pentru a lasa o urma mai profunda decât gargara tabloida de acum pentru cei care vor analiza întreaga speta în viitor, sine ira et studio, adica „fara ura si partinire”. Într-o parsiva încercare de compromitere subliminala, turnatorul „Coroiu”, cârpa jurnalistica a tuturor „sistemelor”, încerca într-un interviu televizat sa-l prezinte, înainte de confruntarea pentru prezidentiale, pe Traian Basescu ca fiind o victima a unui tata militar sever si cam neîndurator cu pedepsele astfel încât comandantul de nava de ieri ar fi dezvoltat pulsiuni sadice fata de subordonati, mânat de complexe psihiatrice latente. „Cum veti putea oare conduce, democratic, o tara? - se întreba, insidios, binecunoscata dama de companie jurnalistica a fiului de dictator. „Ha, ha, ha, i-a replicat Primarul General al Capitalei de atunci, fostul comandant, la 33 de ani, al celei mai mari nave pe care a avut-o vreodata flota româna, eu am cunoscut, domnule, puterea absoluta. Dimineata când ma sculam, ordonanta ma astepta cu un trabuc si un coniac de fite si, pentru mine, se golea si se punea apa neînceputa în piscina ca sa ma refresuiesc la început de zi. Ce ar mai putea sa-mi ofere în plus presedintia, mai ales ca puterile sefului statului sunt foarte limpede îngradite de Constitutie. Eu aduc la Cotroceni o experienta de conducere, de lupta cu uraganele si de decizii pe muchie de cutit, între viata si moarte, pe care nu o are nimeni în România”. Din nefericire pentru firoscosul lingau mass media, informatiile de azi nu erau disponibile în urma cu aproape doua decenii. Oare de ce? În controversele care au urmat sentintei definitive si executorii a ICCJ-ului, ultima instanta de apel, s-a argumentat ca datele despre turnatoriile lui Basescu în tinerete au fost oprite de George Maior, fostul sef al SRI, care nu le-a transmis CNSAS-ului la verificarile succesive de care a avut parte Traian Basescu. Abia azi, omul lui Iohannis le-ar fi facut publice, dintr-o nesatioasa dorinta de adevar si dreptate. Pentru cei care nu stiu, CNSAS-ul a scris negru pe alb pe orice adeverinta negativa privitoare la posibila colaborare cu Securitatea ca ea exprima un verdict dat „în functie de datele pe care le avem în acest moment”. La fel ca si în cazul oricarei arhive din tara, nu se elibereaza decât copii dupa actele originale care sunt în depozite, astfel încât, daca acele acte nu existau fizic în dosarele primite de la SRI, nici nu se putea da o alta adeverinta. De asemenea, pentru publicul nespecialist mai sunt necesare niste deslusiri: Politia politica denumita Securitate, care a avut diverse tipuri de organizare - fiind însa, din 1948, parte a Ministerului Afacerilor Interne - avea, în principiu, urmatoarea ierarhie a competentelor si, pe cale de consecinta, ar fi trebuit sa o pastreze si în identificarea vinovatiilor: cel mai de jos erau turnatorii, cetateni care, fortati, santajati sau de bunavoie, dadeau informatii ofiterului recrutor. Aceste informatii erau fie „mulse” de acesta în întâlniri periodice în locuri sau case conspirative, fie, în cazul celor mai zelosi, scrise olograf de „surse” si semnate cu pseudonimul care le fusese alocat. Daca acestia din urma se dovedeau destoinici si de interes pentru „munca operativa” erau promovati, încheiau un contract si începeau sa fie platiti pe statul de plata. Treapta imediat urmatoare era sa devina agenti acoperiti si, apoi, sa fie „legendati” ca angajati ai Securitatii, cu grad, pe posturi civile, în tara sau strainatate, cu doua salarii. Ofiterul recrutor îi însotea din umbra pe tot parcursul carierei lor (cum a fost, spre exemplu, cazul lui Ristea Priboi cu Adrian Nastase). Separat, toata aceasta retea era în subordinea angajatilor propriu-zisi ai „sistemului”, ofiteri, sefi de departamente, de structuri, de servicii care executau misiunile dictate de un Director, cu rang de minstru-adjunct, el însusi subordonat ministrului si, fireste, sefului de guvern care transmitea indicatiile sefului suprem. Turnatorii erau pleava si cum Partidul era „forta conducatoare a societatii” (de unde, evident, inutilitatea altor partide!) guvernul si Departamentul Securitatii Statului din Ministerul Afacerilor Interne nu erau decât o rotita de punere în aplicare a deciziilor luate la nivel înalt de „forurile superioare”. Partidul Comunist Român, prin vointa si cheful liderului sau atotputernic - fie ca e vorba de Gheorghiu-Dej sau de Ceausescu -, dirija si tinea în subordine Securitatea ceea ce facea ca membrii de partid sa nu poata fi racolati de ofiterii recrutori decât cu avizul Comitetului Judetean PCR. Daca exista acest aviz, care se discuta în prealabil în sedinta si care era dublat de un dosar consistent de verificari facute de cadristii partidului, un membru de partid putea sa desfasoare activitati în colaborare cu Securitatea fie ca „persoana de sprijin” care era „mulsa” de informatii, fie ca turnator cu nume conspirativ. Si, desigur, daca dovedea calitatile necesare, putea urca pâna la statutul extrem de interesant de ofiter acoperit. Inutil însa sa mai precizez faptul ca toti acesti colaboratori ai sistemului de represiune aveau asigurat un viitor luminos: transferuri de la tara la oras, pozitii de conducere, posturi banoase, excursii sau misiuni în strainatate. Cei mai multi dintre ei pot fi gasiti lesne fie pe listele cu „persoane de sprijin”, fie în bazele de date publice ale CNSAS-ului sau pe „Lista lui Hodor”, cea a carei deconspirare a stârnit multe nervozitati gratie faptului ca cuprindea distinsi universitari, scriitori si intelectuali cunoscuti care erau trimisi cu misiuni în strainatate, pentru spionaj sau ca agenti de influenta, activitate „patriotica” ce le aducea faima, bani si nenumarate privilegii. Am facut acest ocol introductiv pentru a devoala câteva elemente ale „Sistemului” de atunci si pentru a întelege mai bine cum functiona acea mocirla morala care parea ca va dura în veci si care era o excelenta trambulina pentru oportunisti lipsiti de etica. Mai ales în mediile militare, dominate firesc de o naratiune simplista si exagerat triumfalista asupra istoriei nationale (lucru inevitabil necesar pentru cei care ar trebui sa-si dea viata pentru tara!), „patriotismul” putea lua usor forma vigilentei împotriva dusmanilor tarii asa cum era ea susurata de ofiterul recrutor. Desi, în ciuda exagerarilor simplificatore, nu era chiar un „sport de masa” - bunaoara, în promotia lui Traian Basescu, din 160 de absolventi, doar 10 erau turnatori ai Securitatii! - activitatea securistilor din armata, (atentie, ofiterii Directiei a IV-a, C.I.-stii, erau angajatii Securitatii nu ai Ministerului Apararii!) a fost foarte eficienta în rândul cadrelor militare. Agatati patriotic sub stindardul apararii tarii în lupta cu „agenturile”, studentii cu epoleti sau ofiterii mai lipsiti de scrupule s-au dovedit foarte dornici de avansare prin turnatorie. De aici trebuie pornit „dosarul Basescu”. (Continuarea în editia din 6 aprilie a Ziarului de Iasi) Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
