Dincolo de comentariile docte si glumitele pline de spirit, vine însa si momentul în care ar fi bine sa ne gândim de ce se întâmpla asta. Si, mai ales, cum sa facem sa ne tinem studentii aproape. Fac aici un inventar al unor posibile raspunsuri. Desigur, unul care ramâne deschis. De curând, edupedu.ro a publicat un raport al UEFISCDI cu privire la rata de abandon în rândul studentilor din România. Când îl citesti ti se ridica parul maciuca: peste 40- dintre studentii înscrisi nu finalizeaza studiile nici dupa doi ani de la data la care ar fi trebuit sa treaca examenul de licenta. Adica, aproape jumatate dintre ei. Mai mult, autorii studiului învârt cutitul în rana si vin cu concluzii mai detaliate: domeniile cele mai afectate de abandonul studentilor sunt: Filosofie (64,1-), Studii europene si relatii internationale (59,1-), Studii culturale (59-), Stiinte politice (56,4-) si Geologie (55,8-). La capatul celalalt, cel mai ferite de acest fenomen sunt: Artele (23-29-), programele de trei ani din domeniul Sanatate (14-26-) si Stiinte militare, informatii si ordine publica (4,6-). Cifrele sunt foarte mari, iar locul fruntas al Filosofiei, mai ales asezata într-o amuzanta simetrie cu ultima clasata (Stiinte militare) ne-a tulburat breasla. Telefoanele între filosofii de la Iasi, Cluj, Timisoara si Bucuresti au început sa sune insistent. Discutia a debutat, cum se cuvine, cu o circumscriere problematizanta, cum se zice pe la noi câteodata, a situatiei. De ce nu am stiut pâna acum despre fenomenul acesta? În primul rând, am gasit raspunsul, pentru ca o alta metodologie de calcul al abandonului (ce ti-e si cu stiinta asta!) dadea cifre mult mai mici, în jur de 10-. O fi, deci, vorba despre o finete metodologica pe care nu o pricepem suficient. Dar problema ramâne, totusi. Este cazul sa ne speriem? Cercetând mai adânc, ne-am mai linistit. Nu suntem chiar îndepartati de media europeana. Deci, macar bine ca nu iesim din pluton. Tine de soarta lumii ce se întâmpla, nu e nimic special. Ba mai mult, am colectat cu aceasta ocazie si bancuri simpatice, de genul: Când ti se pare ca nu are sens ceea ce faci cu viata ta, gândeste-te ca în Rusia sunt studenti la Relatii economice internationale! Pe lânga asta, ni s-a luat o piatra de pe inima amintindu-ne ca bratul atoateprotector si puternic al României educate a promis ca ne va mântui în curând de asemenea urgii. Dincolo de comentariile docte si glumitele pline de spirit, vine însa si momentul în care ar fi bine sa ne gândim de ce se întâmpla asta. Si, mai ales, cum sa facem sa ne tinem studentii aproape. Fac aici un inventar al unor posibile raspunsuri. Desigur, unul care ramâne deschis. În primul rând, principiul de finantare a învatamântului superior: în functie de numarul de studenti. Asta genereaza, în fiecare an, o vânatoare generalizata de tinere talente pentru a încropi cumva bugetul, disparitia examenului de admitere, care traumatizeaza, nu-i asa, iremediabil pe învingatorii Bacalaureatului, scaderea standardelor în evaluare, transformarea examenului de licenta într-o simpla sueta colegiala. Totul, pentru a avea cât mai multi înscrisi la cursuri, fie ca studentii gasesc sau nu un sens în ceea ce fac. Multi dintre ei ajung astfel sa figureze în listele de la admitere, fara ca ei sa se identifice efectiv cu faptul ca sunt studenti. În al doilea rând, pentru ca astazi (ehe, pe vremea mea...), a învata nu mai este, asa cum ar trebui, un destin, ci un simplu instrument. Ca sa îti faci o situatie, desigur. E intuitiv, dar si uluitor, în acelasi timp, faptul ca rata de abandon este mai mica în rândul studentilor care iau bursa. Carevasazica, decizia de a urma sau nu o scoala, de a te initia într-o stiinta, de a gândi si întelege (sau nu) e influentata de câteva sute de lei câstigati pentru o perioada de3 ani de zile, cel mult. În al treilea rând, pentru ca nu am stiut, noi cei din fruntea clasamentului, dar nici colegii de pe urmatoarele pozitii, sa ne protejam domeniile de tavalugul actualitatii, cel care îi învata pe tineri sa fie trendy si nu profunzi, eficienti si nu temeinici. Sa faci filosofie este greu, iar rasplata vine dupa decenii de lectura si munca. Nu în conditii materiale exceptionale. Multi vin cu gândul ca la Facultatea de Filosofie înveti sa vorbesti frumos si dau cu stupoare, în primul an, de liste interminabile de bibliografie, de necesitatea de a învata limbi straine, unele care nu se mai vorbesc de multa vreme, de a scrie mereu si de a învata sa gândesti abstract. În acest moment, abandoneaza cu dezamagire, dar si cu o anumita îndreptatire interioara. În sinea mea, trag nadejdea ca se vor întoarce, atunci când le va spune sufletul sa o faca.
