În numarul din 25 aprilie 1882 al oficiosul conservator „Timpul”, Mihai Eminescu, un apropiat al lui Creanga si al lui Conta în perioada frecventarii cenaclului „Junimea” de la Iasi, dar si un acerb critic al politicii liberale, scria: „Miercuri, 21 aprilie seara, s-a savârsit din viata fostul ministru de culte si instructiune publica, Vasile Conta”. Acest articol1 este extrem de important pentru identificarea cadrului de reconstructie a memoriei profesorului, avocatului si filosofului nemtean stabilit la Iasi. Scris la câteva zile dupa moartea sa la Bucuresti si publicat în chiar ziua înmormântarii (cu funeralii nationale!) de la Iasi, moment prin excelenta retrospectiv, articolul este nu numai primul text care încearca o evaluare a vietii si activitatii lui Conta, dar, mai presus de orice, este o evocare pe care s-au grabit sa o faca cei care erau, în fond, adversarii sai politici. Desigur ca aici trebuie avuta în vedere relatia veche de mai bine de opt ani dintre Conta si Eminescu, precum si faptul ca articolul dedicat lui a însemnat, fireste, un omagiu adus celui disparut, considerat suficient de important pentru a fi marcat ca atare, dar si un nou episod în polemica dusa de Eminescu împotriva liberalilor. De altfel, articolul îmbina o serie de informatii biografice legate de ascendenta sa („fiul unui batrân preot din Iasi” - ceea ce nu era adevarat, tatal lui fiind din Ghindaoani, Neamt), de studiile sale de drept belgiene si de concursul („sustinut cu mult talent”) prin care a ajuns profesor de drept la Universitatea din Iasi, sau legate de boala sa („de 10 ani deja era bolnav de plamâni, de o mare iritabilitate tocmai din cauza acestei boale, încât portofoliul ministerial trebuie sa fi agravat starea sanatatii lui”) cu o serie de încercari de analiza a operei filosofului iesean, cu referire la Teoria fatalismului si la Teoria ondulatiunii universale pe care Conta le publicase în „Convorbiri literare”, de unde le stia si Eminescu. Toate aceste elemente, inevitabile în fond unui necrolog, nu sunt însa decât prilejul de a pune în discutie viata politica a momentului. Este interesant ca Eminescu, desi fusese cel care, prin dezvaluirile facute în „Timpul” din ultima decada a anului 1880, provocase scandalul politic numit „afacerea Conta - Panu”2, ca urmare a unei presupuse operatiuni frauduloase de drenare a banilor publici pentru finantarea ziarului „Liberalul”, care ar fi fost realizata în timpul ministeriatului lui Conta, îi face acestuia un portret moral pozitiv delimitându-l de liberalii ieseni (de tipul Gheorghian, Verussi etc., pe care nu conteneste sa-i ridiculizeze). Articolul lui Eminescu este singurul text de analiza politica în ceea ce priveste relatia sa cu liberalii moderati, care ofera o serie de ipoteze referitoare la modul cum a ajuns, ca urmare a succesului din Camera obtinut în urma discursurilor referitoare la schimbarea art. 7 din Constitutie, din 4 si 5 septembrie 1879, sa faca parte din cabinetul condus de I.C. Bratianu. Eminescu ofera în acest articol informatii interesante despre factiunile liberale, despre grupul liberalilor moderati si despre încercarile lui Bratianu de a-si consolida un fief „rosu” la Iasi, asa încât, prin intermediul lui Conta, sa-i „înghita” si pe moderatii ieseni. Figura lui Conta se decupeaza luminos pe acest fundal, iar polemistul politic nu ezita nici macar un moment la emiterea judecatilor de valoare, punând în evidenta calitatea de român drept însusire morala si profesionala suprema: „Conta era român get-beget si ca atare onest în fundul inimei lui si iubitor de adevar. Ce-o fi cautat alaturi de Giani, Carada, Mihailescu e un mister pentru noi si pentru multi din câti l-au cunoscut, caci desigur ca locul lui nu era alaturi de acele bipede pentru cari adevarul e o farsa si onestitatea o nerozie”. Tot pe plan politic, acest text este primul care aminteste de posibilele simpatii socialiste ale lui Conta. „Dupa convingerile sale politice - spune Eminescu - Conta era socialist, credea însa ca nu e timpul venit, mai cu seama, nu în România, de a încerca realizarea unor asemenea idei”. Mai mult, Eminescu încearca chiar o lectura a Teoriei ondulatiunii universale dintr-o perspectiva socialista avant la lettre: „Ideea sociabilitatii e în popoare pe curba suitoare, ca va culmina în socialism”. Este la fel de adevarat însa ca, spre deosebire de „spirala” leninista care exalta un mecanism nestavilit al progresului social si al cunoasterii umane, Conta privilegiaza un mult mai precaut (si, as zice, mai rational) mecanism de tip corsi e ricorsi, fapt observat si de Eminescu atunci când subliniaza, în continuarea citatului de mai sus, ca „dupa aceea, (socialismul, n.n.) va începe a declina pe curba coborâtoare, pentru a se stinge si a face loc altor idei, cari-si vor începe traiul atunci când cele socialiste vor fi învechite”. În sfârsit, alaturi de aceste consideratii filosofico-politice, articolul lui Eminescu va introduce si un element extrem de interesant, care va afecta si distorsiona procesul de refacere a biografiei si, implicit, mesajul „modelului Conta”: exaltarea romantica a românismului. Pe lânga controversatele pozitionari nationaliste si antievreiesti ale amândurora, aceasta exaltare romantica are si o alta componenta importanta care este, de asemenea, pusa în valoare de textul eminescian: fictionalizarea biografiei. Odata cu necrologul din „Timpul”, datele reale ale biografiei lui Conta sunt din ce în ce mai putin dezvaluite analitic, fiind înlocuite de rescrieri convenabile ale trecutului. Un astfel de proces, destul de comun în epoca, pune în evidenta si o anumita profesionalizare a scrisului, caci autorul începe sa-si configureze textul în functie de ceea ce îsi imagineaza ca vrea cititorul sa citeasca. Bunaoara Eminescu, în articolul amintit, dupa ce pune în lumina aspectele biografice ca pretext pentru analiza politica, nu ezita sa ofere criteriile de maxima validare sociala dupa care judeca: „Îndealmintrelea fondul caracterului lui era blând si inteligenta sa calda: nici nu se putea altfel, caci era originar din tinutul Neamtului, din acea rasa arhiromâna de munteni care vorbeste si cugeta înca si astazi precum se scria în secolul al saptesprezecelea”. Nu este aici locul de a detalia motivatiile, identitare si politice, ale acestui discurs etnicist, care considera suficienta calitatea etnica pentru desavârsirea morala si stiintifica (dupa cum am aratat mai sus a fi român get-beget presupunea automat a fi onest si iubitor de adevar), dar aceasta perspectiva va continua sa joace un rol deloc de neglijat în toate reconstructiile biografice de aici încolo. De la Eminescu începând, tema spatiului privilegiat (care da nastere unor români autentici cu puternice radacini în istoria si mitologia nationala) reprezentat de „tinutul Neamtului” va fi mai tot timpul, într-o masura mai mare sau mai mica, invocata. Putem concluziona, deci, ca articolul din „Timpul”, aparut la doar patru zile de la moartea filosofului iesean, reprezinta primul element important în reconstructia biografiei lui Conta. În el sunt cuprinse câteva elemente despre viata si opera sa, dar, mai important, apar primele încercari de analiza critica, comparata, a filosofiei sale si sunt detaliate circumstante politice importante pentru analiza activitatii lui Conta ca ministru si om politic. În sfârsit, de aici începe o prima lectura care privilegiaza viziunea romantica si exalta importanta determinarilor etniciste care, asociata cu alte elemente, va constitui un factor de distorsiune si va contribui la o serie de analize contradictorii ce vor face ca Vasile Conta sa devina, din punct de vedere istoriografic „un caz”. 1Articolul „Vasile Conta” a aparut în „Timpul”, VII, nr. 90, 25 aprilie 1882, p.2 este reprodus (sub îngrijirea lui D. Vatamaniuc) în Mihai Eminescu - Opere. Publicistica, vol. XIII, Buc., Ed. Academiei, 1985, p.107-108. Toate citatele sunt din aceasta editie. 2Vezi articolul meu „Vasile Conta si politica (IV)”, aparut în editia din 1 noiembrie 2017 a Ziarului de Iasi Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
