Am fost si eu la Balena! Pot sa spun aceasta cu tarie, asemenea poetului antic: Et in Arcadia ego! Nu exista pereche de îndragostiti studenti care sa fi trecut prin Copoul Universitatii Iasilor, iar studentii si studentele sunt vesnic îndragostiti, si sa sa nu stie ce este La Balena. Balena era, este si va fi o fântâna arteziana din parcusorul situat între Universitate si caminele de studente. Iar în fundul acestui parculet se afla cantina studentelor, la care mergeam adesea si noi, derbedeii. Fara cartela, doar cu un zâmbet radios pe toata fata: împingeam cu nadejde tava în fata bucataresei si ziceam cu tonul cel mai optimist din lume: „Sarâmâna!”. Iar filotima femeie, ca o preabuna zeita a studentimii flamânde, ne trântea un polonic sau doua de zama în farfurie, neuitând sa clatine îngaduitoare din cap: „Of, of! Nu va mai astâmparati!” Îi spune asa, Balena, pentru ca fântâna arteziana contureaza o balena din bazalt (?! asa vreau eu sa cred, ca e bazalt, e mai „pe domneste”). Arareori am vazut ca din tevile de aici sa curga apa. Niste neni în salopete mult mai mari decât necesarul am tot vazut surubarind aici, dar sa curga apa - ioc! Daca am întrezarit totusi apa, asta s-a întâmplat de vreo doua ori în patruzeci de ani. Este drept, cu mari întreruperi ale trecerii mele pe la Balena. Dar de câte ori trec pe aici, chiar daca doar din tramvaiul care se clatina scârtâind-vâjâind-tremurând silentios (acum evropeneste) pe lânga Balena, capul mi se întoarce parca fara de voie spre mirabila fântâna. E la fel. S-au mai spart unele placi odata cu trecerea anilor, alte placi au fost cuprinse de cangrena ruginii de-a lungul timpului, altele, de alta culoare, au fost înlocuite. Dar Balena a ramas tot Balena, înotând-înotând, pentru miile si miile de perechi de studenti îndragostiti, pupaceala tot pupaceala, iar arderea launtrica tot ardere - la fel de mare, la fel de plina de foc. Americanii au mers în cosmos, rusii lui Putin în Ucraina, românii în Occident, pensionarii la Sovata, albinele la urdinis, soriceii la gaura lor puticioasa, dar îndragostitii tot la Balena: sa se pupe si sa se giugiuleasca acolo, pâna se fac incandescente placile de pârâte de bazalt sau sa cânte muzica folk sau pur si simplu sa taie frunza la câini. Pâna ce ies flacari maiestuoase, misterioase din aceste tablite ca de Ninive si se înalta pure la cer! Sau sa taca îmbratisati: Mâna în mâna, gura în gura si inima lânga inima! Sau cum zice un vers popular: „Gurita lânga gurita/ Ca doi pui de prepelita.” În infinit. Sau sa-si desparta rusinati mâinile înclestate, parca alipite pentru totdeauna, când trecea pe acolo vreo doamna profesoara de-a lor. Dar, daca ar fi bagat seama mai bine, profesoara zâmbea înduiosata, amintindu-si, probabil, de tinerete. Si, cum spune poetul, „nu era, zau, nimanui/ în piept inima rece”. Si nu ne dadeam seama, dar Balena aceea era pentru noi ca Chitul lui Iona din Biblie. Iar Domnul, milostiv, „l-a certat pe el, iar mortii nu l-a dat”, ca a poruncit chitului si a aruncat pe Iona pe uscat. Când s-a aflat el pe pamânt si a vazut lumina zilei, cerul, pamântul si marea, s-a închinat lui Dumnezeu „Celui ce a izbavit din stricaciune viata lui”. Daaa, Balena aceasta ne izbavea de stricaciune viata noastra, ne aducea mai aproape de viata adevarata, de jocul pur si incandescent al iubirii. De frumusete, de fapt. Aceasta cu toate ca ne dureau salele acolo. Ne apucau junghiurile, care cu anii vor deveni tot mai dese. Se vor instala odata cu posomorala vietii. Sentimentele noastre înaltatoare, iubirea ardenta, ne faceau sa uitam de asta. Aceasta cu toate ca ne îngheta fundul si toate cele sezând la Balena. Cu toate ca picasem la vreun examen. Cu toate ca ploua, vremea era ca dracu, era zloata sau ningea. Dar iubirea mare ne încalzea. Uitam cele rele. Sfârâia bazaltul de la iubirea noastra. Si înalta flacari pure! Ca dintr-o centrala termica Bosch! Ca un amplificator de putere McIntosh! (rima este involuntara) Balena ne-a înghitit în interstitiile ei necunoscute, dar atât de calde, ca ne vor ramâne în suflete întreaga viata. Si ne vor iradia de acolo mereu, vor împrastia raze de lumina tot restul vietii, ca dintr-o centrala electrica de mii de kilowati. Atotluminând! Asa sa stiti! Caci eram cu totii ca Iona în burta Balenei! Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist
