Duminica 26 martie nu am avut posibilitatea, asa cum mi-am dorit, sa urmaresc spectacolul de premiera „Trubadurul” în a doua distributie. În schimb, am urmarit cu atentie înregistrarea audio-video. Realizat la standarde tehnice ireprosabile de George Todica si colegii sai, documentul permite formarea impresiilor puternice, stabile despre tehnica, despre interpretarea participantilor la edificarea spectacolului muzical: solisti, cor, orchestra. Pentru ca întotdeauna meritele protagonistilor din fiecare distributie merita consemnate, îmi voi ordona în continuare impresiile. Iar pregatirea, experienta, valoarea solistilor alesi pentru a doua reprezentatie impune atentia. Baritonul Adrian Marcan a avut privilegiul sa participe la cursurile de maiestrie ale unor personalitati de prim rang din domeniul artei lirice cum sunt Ion Buzea, Cornel Stavru, Eugenia Moldoveanu, Ionel Pantea. A purtat cu distinctie si eleganta costumele muzical-scenice ale personajelor principale din opere compuse de Mozart, Donizetti, Cherubini, Rossini, Verdi, Puccini, Bizet, De Falla sau Menotti, ceea ce demonstreaza adaptarea sa la cerinte stilistice diferite. Nu am adunat aici numele tuturor compozitorilor de opera-opereta ale caror partituri si le-a însusit. A fost programat în spectacole, în concerte supervizate de dirijori importanti dintre care îi mentionezpe Volker Schmidt-Gertenbach, Cristian Mandeal, Gheorghe Victor Dumanescu, Camil Marinescu, Corneliu Calistru, Gabriel Bebeselea. Adrian Marcan s-a dovedit la Iasi o voce potrivita în rolul Contelui de Luna. Forta sonor-expresiva, întelegerea si redarea autentica a personajului, atât cât permite astazi relatia spectaculozitate-bun gust muzical, au fost calitatile prin care a contribuit la nivelul calitativ memorabil al spectacolului. Urcând toate treptele instructiei muzicale în Iasul natal, tenorul Daniel Magdal si-a polisat succesul international, bucurându-se de aprecierea criticii muzicale, a publicului din Europa, America de Nord si Asia. Ascultându-l în trecute concerte si spectacole de opera, am regasit inflexiuni, mladieri expresive din vocea profesorului sau Octavian Naghiu, dar cântul lui Daniel Magdal poseda demult personalitate si farmec propriu. În seara de 26 martie, la Iasi, vocea sa de tenor spinto-dramatic a fost din nou puternica, impunatoare, constant impresionanta, reconstruind cu veridicitate momentele lirice si dramatice prin care trece personajul sau, Manrico. Mezzosoprana Alina Dragnea poate fi considerata deja un nume de referinta al tinerei generatii de solisti români cu „bilet de intrare” pe scenele internationale. Fara a se specializa în interpretarea creatiilor lui Gioachino Rossini sau Händel, Alina Dragnea deja poseda (fapt rar întâlnit la cântaretii români de opera, mai ales la cei tineri) tehnica ce îi permite sa redea exact si expresiv ornamentatiile baroce, notele prelungi inserate în desenul melodic ce transforma ariile compozitorilor mentionati în placi turnante de la partiturile sacre ori laice ale secolelor trecute (Rossini, Pergolesi), la textele dramatice de secol XX (Poulenc, Enescu). În cazul Alinei Dragnea se adevereste ideea conform careia „daca poti cânta Rossini, poti cânta orice”. Ascultând-o în rolul Azucena din „Trubadurul” mi-au placut egalitatea luminoasa a vocii, frumusetea, sinceritatea, patosul controlat al expresiei. În cazul unor soliste cum sunt Carmen Topciu si Alina Dragnea, care au „îmbracat” în seri consecutive „costumul” muzical-scenic al Azucenei, comparatia este interzisa. Calitatile individuale au fost evidente, admirabile – cred ca argumentul cel mai convingator ar fi (dar oare este posibil?) repetarea spectacolelor cu solistele mentionate. Deocamdata, amintirile celor care le-au urmarit spre final de martie la Iasi, înregistrarile audio ramân ocaziile repetatelor aprecieri. Cu o voce clara, luminoasa, maleabila, soprana Ana Maria Spataris s-a integrat cvartetului protagonist, constituind înca un element fundamental pentru reusita spectacolului. De retinut (si pentru spectacolele viitoare cu „Trubadurul”) interpretii celorlalte roluri: Teodor Busnea – Ferrando, Angelica Solomon – Ines, Adrian Ionescu – Ruiz, Stefan Linu – un batrân tigan, Olivian Andrisoae – un mesager. Cascada melodica verdiana, elementele spectaculare din libret impun solistilor performante tehnic-muzicale, ansamblurilor orchestral si coral omogenitate, regiei stiinta, arta de a pune în relatie amiabila caracteristicile epocii descrise, aflata la mare distanta temporala, cu spiritul, cu exigentele secolului XXI. Am subliniat meritele dirijorului David Crescenzi si ale orchestrei, aplaud astazi contributia corului pregatit de Manuel Ciugula – „personaj” definitoriu în constructia spectacolului. Înlocuirea decorului fizic din montarile anterioare cu decorul imaginilor proiectate nu este, cum s-ar crede, facila. Crearea ambientului vizual de catre Giacomo Calliari a fost în proportie covârsitoare adecvata segmentului istoric evocat, autorul dovedind, la fel ca Matteo Mazzoni, care a imaginat regia, costumele si luminile, grija pentru evocarea istorica (prevalenta), pentru adaptarea productiei la spiritul vremurilor noastre. Desi sunt un mare iubitor al animalelor iar hipismul a ramas, datorita neuitatului Cristian Topescu, unul din sporturile mele preferate (ca privitor), desi „personajul” cabalin ales pentru scena ieseana este de admirat (si a fost pe placul unor spectatori), prezenta lui sub reflectoare nu prea a avut parte de argumente. Poate, asa, ca element pitoresc scurt, ce nu a afectat negativ valoarea noii productii „Trubadurul”. O productie demna sa ramâna în istoria Teatrului Liric iesean, pentru care directorul general interimar Andrei Fermesanu, conducerea întreaga si colectivul institutiei merita toata admiratia. Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor
