În aceste zile premergatoare Craciunului, preotii ortodocsi merg prin parohii, pe la casele credinciosilor, cu "ajunul". Cântând troparul Nasterii Domnului, ei ofera spre închinare celor care îi primesc icoana pe care sunt zugraviti dumnezeiescul Prunc si Maica Sa. Ceea ce se întâmpla în chip vazut - iar "ajunul Craciunului" înseamna primirea icoanei - are un corespondent în ceea ce se întâmpla (sau urmeaza a se produce) în chip nevazut. Caci inima omului este, de fapt, locul unde Hristos, dupa al carui Chip suntem creati, doreste a Se naste. Aceea e ieslea la care râvneste, iubindu-ne atât de mult încât Se micsoreaza pe Sine pâna la nivelul la care noi Îl putem cuprinde pe El, pe "Cel ce este de necuprins". Cine nu poate sau nu vrea sa înteleaga lucrurile în felul acesta nu a ratat doar întâlnirea cu preotul purtator de icoana, ci însasi întâlnirea cu Viata, cu Bucuria, cu Adevarul, nume sub care Dumnezeu îsi face loc în vocabularul inimii si al mintii noastre. *** Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sau lumii, pentru ca lumea sa fie data apoi în mâna Fiului. Cel ce vine smerit printre oameni, înca din primele ore de viata înfruntând greutati si lipsuri, va veni la sfârsitul lumii în plinatatea slavei, schimbând ieslea cu Tronul de Împarat. Cel Ce cauta înfometat sânul iubitei Lui mame (Maica Domnului mai este numita si noua Eva), cu voce ca de tunet va savârsi Judecata tuturor la sfârsit, facând parte celor flamânzi de dreptate. Nu este lucru mai înduiosator si mai înfricosator, totodata, în întreaga istorie a omenirii decât sa vezi pe Cel Ce "Se îmbraca cu cerul ca si cu o haina" fiind înfasat în scutece modeste. Pe "Facatorul cerului si al pamântului" ca un prunc neajutorat. *** Nasterea lui Hristos pe pamânt are proportii si implicatii de neegalat. Toata creatia îsi desluseste acum deplin rostul, caci întelegem ca toate s-au facut prin Fiul si pentru Fiul. Iar oamenii, prin primirea Lui în vietile lor, pot nu doar sa fie izbaviti de iadul (seolul) în care mergeau toti urmasii lui Adam, ci si sa urce, treapta cu treapta, pe scara îndumnezeirii. Fiul lui Dumnezeu nu a venit sa ne civilizeze, sa ne faca mai destepti sau mai virtuosi, ci sa ne faca dumnezei dupa har, adica desavârsiti. *** Astazi, nici macar secularizarea nu poate alunga din societate sarbatorirea acestui moment de alianta între Cer si pamânt. Unii au încercat (si chiar au reusit) sa-l transforme pe Mos Craciun în Mos Gerila, altii deturneaza acum Craciunul înspre zona comerciala. Sunt tari în care se tot pune la modul serios problema de a înlocui orice nuanta crestina din vocabularul sau din manifestarile sarbatorii. Craciunul va mai cunoaste - nu ne facem iluzii - si alte desfigurari. Dar un lucru e cert: nu va putea fi eliminat vreodata. Pâna la sfârsitul veacurilor va strabate, la fiecare 25 decembrie, un fior - nedeslusit pentru unii -, care va aduce în suflete un strop de bucurie, un bob de mila, un fir de speranta. *** Cutremuratorul fapt al iubirii lui Dumnezeu pentru o faptura atât de ostila si de nerecunoscatoare cum e omul nu poate fi surprins mai bine decât facând recurs la poezie. De aceea, la final, va las sa gustati din versurile unui poem, "Colindul copiilor strazii", scris de Marius Iordachioaia: "curând ai sa vii iarasi, Doamne,/ sa Te nasti în canal/ pe o teava fierbinte/ ascultând cum pe deasupra/ trece lumea grabita sa/ ne uite./app/ si-ai sa plângi mult/ si anul asta cu noi/ pentru tot Pamântul/ pentru tot ce e rau./app/ o sa ne-ncalzim/ arzând gunoi/ si spalându-ne inimile/ în plânsul Tau/ o sa fii si Tu orfan si sarac/ pentru vreo trei zile/ cât va tine cheful de-afara/ pân-o s-adoarma cei care/ se-mbata si zbiara/ în numele Tau/ Copile./app/ apoi pâna la anul/ te vei întoarce în Cer/ si noi vom ramâne iarasi/ singuri în ger/ în loc de casa, de mama,/ de tata/ doar cu-o icoana de-a Ta/ afumata,/ care sa ne aduca aminte/ cu negraite suspine/ cum va fi Craciunul/ când vom veni/ noi/ la Tine...".
