„Viata în lumea virtuala” îmi aminteste, prin asociere discriminatorie, cartea savantului francez André Leroi-Gourhan despre arheologia comunicarii la Homo Sapiens, fiinta aparuta în istorie fara predecesori cu verticalitate. Iliada si Odiseea au împreuna peste douazeci si sapte de mii de versuri „scrise” în minte, transmise prin memoria lui Homo Sapiens multe generatii pâna au fost fixate în scris. Cuvântul scris a produs prima mutatie în arhivarea informatiei. Nu mai e nevoie sa asculti, sa privesti, pentru a memora. Biblioteca te transfera în mintile autorilor de texte. Se întâmpla un export de traire si informatie fixate pe un produs accesibil, cartea. Aceasta ipostaza a memoriei înseamna pierderi din nestematele ascunse în sufletul fiintei, compensate de meditatie, de coroborarea de texte si autori, de nasterea cartilor din carti. Calitatea comunicarii prin cuvânt si gest nu mai este obligatorie. Nae Ionescu a stralucit în retorica, a format discipoli faimosi fara sa aiba o opera. În schimb, Lucian Blaga, plicticos în conferintele lui citite, are o opera filosofica definitorie pentru cultura românesca. Aventura cuvântului de la sunet la text este însotita de aventura formelor imaginii de la unicate, trecute prin tehnici de multiplicare, pâna la spatiul artificial de astazi, atotcuprinzator, surprinzator, usor de accesat. Spatiul acesta ireal de real are urmari radicale în comportamentul utilizatorilor. Un exemplu semnificativ este sahul, sportul mintii cu mare popularitate în secolul trecut. Marii campioni erau staruri mediatizate. Partidele între marii maestri interesau publicul larg. Jocul a fost practicat cu efervescenta câta vreme campionii mondiali învingeau computerul. În fiecare an, de la aparitia programelor de sah, ani în sir, avea loc meciul dintre cel mai bun sahist al lumii si cel mai performant program de sah. Victoria omului inducea o stare inefabila de bine în spatiul public, sahul progresa, competitiile stârneau interes. În fapt desemnau persoana capabila sa înfrunte anul urmator computerul. Dar anul urmator s-a dovedit fatal. Din acel an programele de sah nu mai au rival în om, se întrec între ele. O întrecere anosta. Sahul nu mai e sport de top. A devenit un exercitiu de sanatate mentala. Asa cum programele de sah cuprind toata stiinta sahului cu o capacitate în crestere exponentiala de analiza si decizie, lumea întreaga cu trecutul si viitorul ei previzionat este în curs de a fi reconstituita virtual. Utilizatorul acestei lumi intra si devine captiv în magia navigarii cu iluzia surprinderii esentei, al carui centru de identitate nu se afla nicaieri. Imaginile au sedus dintotdeauna, astazi însa sugereaza atotstiinta structurilor labirintice de biti. Puterea lor este atât de mare încât au aparut comunitati parareligioase pentru care Google este Dumnezeu. Ce poate fi mai grav? Homo Sapiens este în marginea provocarii speciale, atât de speciale încât trecerea limitei îl transforma într-o specie noua. Una careia gestul si cuvântul nu-i mai sunt de folos, nu mai are relevanta în fata imaginii si a comunicarii prin ea. O imagine fara ierarhii prestabilite sau mostenite, o seductie ieftina pentru raspândit mediocritate. Cum sa reglementezi fenomentul nesfârsit al iluziilor tehnologizate? Poate ca înaintea reglementarii este necesara cunoasterea complexa, adâncita a fenomenului concomitent cu construirea noilor idealuri de viata sustinute de majoritati consistente. Faptul acesta, astazi, este cu totul improbabil. Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de solutii arhitecturale; a fost arhitect-sef al Iasului
