Jurnalul Walden or, Life in the Woods/ Walden sau Viata în padure ofera analiza exercitiului transcendental si, mai ales, rezultatele lui metafizice. Cartea are un caracter initiatic, fiind comparabila cu autobiografiile simbolice, specifice literaturii americane. În linia emersoniana a „autodeterminarii” si „autoguvernarii”, Thoreau crede ca actul de guvernare ar trebui exercitat numai de constiinta individuala (transferata - prin efort transcendentalist - la nivelul întregului grup) si nu de un guvern aleatoriu. În absenta unei rezonante în interiorul comunitatii unde traieste, individul care nu si-a pierdut aceasta constiinta (omul transcendentalist) devine marginalizat si stigmatizat, gestul sau eroic, de refuz al alienarii, fiind interpretat - în buna traditie platoniciana - ca „nebunie”. În realitate, cel devotat constiintei (autenticitatii) sale si nu statului (mistificarii) respinge, prin intermediul gesturilor rebele (cum ar fi neplata impozitelor), participarea la un experiment de înstrainare colectiva. El nu vrea sa fie membru al societatii în care, oricum, nu a intrat niciodata de bunavoie. Statul este, asemenea Bisericii, o institutie unde ajungi în functie de convingerile personale, dar care „nu are dreptul sa te încorporeze”. Spre deosebire de Biserica însa, Statul integreaza individul împotriva vointei lui, ulterior luând decizii în locul si chiar împotriva acestuia. De aceea, Thoreau crede ca societatea nu trebuie doar „depasita” prin transcendere - asa cum sugera Emerson -, ci redusa la minimul vietuirii transcendentaliste. El cere, într-o maniera insurgenta, ca statul sa fie, neconditionat, abolit. Pentru Thoreau transcenderea sui generis ajunge sa fie o conditie sine qua non a pastrarii identitatii naturale. Transcendentalismul interior (autoscopic) ramâne solutia ultima a rezistentei la agresiunea alienanta a civilizarii si modernitatii. Întoarcerea în natura, redescoperirea sentimentelor arhaice si reducerea fiintarii materiale la stricta necesitate determina disponibilitatea epifanica. Individul transcendentalist depaseste opresiunea sociala numai prin reintegrarea naturala. Asa dezvolta Thoreau nevoia experimentarii practice a ideologiei emersoniene, prin izolarea de lume. Timp de doi ani, doua luni si doua zile, scriitorul traieste în recluziune, în padurea din jurul lacului Walden, fara nici un accesoriu al civilizatiei, supravietuind prin intermediul bunurilor naturale. Jurnalul Walden or, Life in the Woods/ Walden sau Viata în padure ofera analiza exercitiului transcendental si, mai ales, rezultatele lui metafizice. Cartea are un caracter initiatic, fiind comparabila cu autobiografiile simbolice, specifice literaturii americane. În felul sau, experienta lui Thoreau ramâne un gest de pionierat chiar si pentru cei strânsi pe lânga Emerson, demonstrând disponibilitatea scriitorului de a transfera stoicismul ipotetic al gândirii transcendente într-un spatiu real, manifestational, si, totodata, capacitatea lui de a deriva din acesta un model existential. Punctul de plecare al jurnalului ramâne tipic transcendentalist. Omul s-a înstrainat de Natura, prin exercitiul perpetuu si neconditionat al vietuirii în societate, devenind o „umbra” a prototipului si „un sclav al lui însusi”. Slujirea „sinelui”, a „persoanei”, a dus, în timp, la crearea mecanismelor de consum si a civilizatiilor obsedate de confort, unde alienarea este dublata de compulsia egocentrica si, implict, de instinctul egoist. Thoreau crede de aceea ca opera sa va ajuta individul sa-si redescopere autenticitatea, demonstrând cel putin trei adevaruri axiomatice: omul poate trai cu minimum de mijloace, dedicându-si viata studiului si nu grijilor socio-economice; omul (în speta, intelectualul sarac) poate trai prin el însusi, evitând cheltuielile nefolositoare; omul poate fi folositor si în afara sistemului social, fiintând pentru epifania spirituala si nu pentru prosperitatea efemera a civilizatiei. Pe scurt, individul trebuie sa-si depaseasca dependenta sociala, devenind autonom. Independenta persoanei si, practic, initierea excursului transcendentalist se leaga de acceptarea subliminala a faptului ca necesitatile noastre fizice constituie mijloacele si nu scopurile supravietuirii. Thoreau distinge între doua tipuri de „necesitati existentiale”: cele care „conditioneaza” supravietuirea animala si cele care o „corup” iremediabil si pernicios. (Va urma) Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
