Avem, asadar, un Dictionar din dragoste de spionaj (Plon, 2023). Ca e o carte pasionanta, nu mai e nevoie sa spun; si nu numai datorita subiectului, ci si gratie talentului de povestitor al lui Jauvert. E vorba, în mare, de ultima suta de ani, adica de ceea ce autorul numeste „secolul spionajului”. Jauvert reconstituie afaceri tenebroase, urmareste destinele unor personaje extraordinare, arata ca uneori fictiunea se întâlneste cu realul. Vreme de mai bine de trei decenii, Vincent Jauvert a întreprins, pentru revista Le Nouvel Observateur (devenita, ulterior, L’Obs), anchete privind marile afaceri de spionaj. A realizat si interviuri cu câtiva dintre protagonistii acestor afaceri, a scos mai multe carti de investigatie ce s-au bucurat de succes. Revine acum în atentia publicului cu un volum în seria foarte cunoscuta Dictionar din dragoste de… (Dictionnaire amoureux de…). Avem, asadar, un Dictionar din dragoste de spionaj (Plon, 2023). Ca e o carte pasionanta, nu mai e nevoie sa spun; si nu numai datorita subiectului, ci si gratie talentului de povestitor al lui Jauvert. E vorba, în mare, de ultima suta de ani, adica de ceea ce autorul numeste „secolul spionajului”. Jauvert reconstituie afaceri tenebroase, urmareste destinele unor personaje extraordinare, arata ca uneori fictiunea se întâlneste cu realul. Partea leului revine, previzibil, perioadei pe care o numim (în lipsa de o formula mai fericita) „razboiul rece”. Cum Le Nouvel Observateur era un saptamânal de stânga si cum antiamericanismul francezilor este binecunoscut, autorul îngroasa liniile când e vorba de FBI si de CIA. În fapt (chiar textele din carte o demonstreaza) spionajul sovietic era mult mai activ, profitând de faptul ca altfel se puteau misca spionii în tarile occidentale democratice pe când în URSS deplasarea spionilor era incomparabil mai anevoioasa. Interesant este ca, în mai multe rânduri, americanii si britanicii recruteaza agenti rusi care se ofera benevol, daca pot spune asa, pentru simplul motiv ca s-au saturat de „binefacerile” comunismului. Si în vest KGB-ul recruteaza agenti, care urmaresc profitul material sau care au sincere convingeri comuniste. Agentii sovietici demascati sunt, în foarte multe cazuri, trimisi – dupa o perioada de detentie – în URSS. Agentii occidentali pe care pune mâna KGB-ul sunt, de regula, executati cu un glont în cap. Ce biografii fabuloase! George Blake intra în serviciile secrete britanice, tradeaza si lucreaza pentru KGB, livreaza mii de documente top secret precum si liste cu agentii americani (cel mai probabil mai toti au fost apoi lichidati), este prins, arestat, condamnat la ani grei de închisoare, dar …evadeaza, ajunge în Berlinul rasaritean si dupa aceea la Moscova unde e primit cu entuziasm. În 2007, Putin i-a acordat o decoratie foarte importanta. Blake moare în 2020, la 98 de ani si e înmormântat, cu onoruri militare, pe Aleea Eroilor dintr-un cimitir moscovit. Anna Chapman se casatoreste foarte tânara cu un englez bogat de care va divorta, se instaleaza în Manhattan, construieste o retea eficienta, e arestata în iunie 2010 (împreuna cu ceilalti membri ai retelei), dupa zece zile ei sunt schimbati cu patru diplomati americani arestati la Moscova; femeie frumoasa Anna Chapman se reprofileaza, în presa si în televiziune. Despre cazul lui Vetrov, cu nume de cod „Farewell”, nu trebuie sa insist: a fost si un film (bine facut) care îl are drept protagonist, se apreciaza ca documentele pe care le-a transmis occidentalilor au avut consecinte considerabile, stopând de exemplu furtul tehnologic pe care îl practicau sovieticii. Dupa toate aparentele, „Farewell” s-a deconspirat în mod stupid si a sfârsit, fireste, împuscat în cap. Grupul cunoscut drept „cei cinci de la Cambridge” e celebru si a facut obiectul a numeroase si amanuntite cercetari istorice. Mult timp misterul a învaluit persoana lui Alger Hiss, simpatizant comunist si agent sovietic; a reusit sa pozeze în victima, sa obtina sprijinul Partidului Democrat, a sustinut pâna la moarte (survenita în 1996) ca e nevinovat numai ca documente descoperite ulterior au aratat ca facea spionaj. George Pâques a fost cea mai importanta „cârtita” a KGB-ului arestata vreodata în Franta. Înalt functionar, avea acces la documente confidentiale. E condamnat la închisoare pe viata (procurorul ceruse pedeapsa cu moartea), dar Pompidou îl… elibereaza conditionat în 1970! Pâques profita de libertatea dobândita nesperat si face mai multe calatorii – turistice – în URSS… Reîntâlnim figuri legendare, precum Richard Sorge, cel care l-a avertizat pe Stalin ca germanii vor ataca (i-a indicat, aproximativ, si data), dar Stalin nu l-a ascultat. Câteva decenii mai târziu, gratie lui Andropov (pe care Putin îl admira neconditionat), Sorge va capata statura unui erou. Enigmatica a fost, mult timp, personalitatea lui Markus Wolf, poreclit „omul fara chip”, seful spionilor din Germania rasariteana. Nu am gasit nici o prezenta româneasca, nici Caraman si nici Pacepa; în schimb un polonez, Richard Kuklinski, a avut o biografie asemanatoare cu aceea a lui Pacepa Spuneam ca uneori literatura se întâlneste cu realitatea. John Le Carré, bineînteles, care lucra pentru MI6 si care a cunoscut gloria mondiala, cu Spionul care venea din frig si cu romanele care au urmat. Pentru MI6 a lucrat si Graham Greene (Un american linistit, Omul nostru din Havana etc.). Jan Fleming intra în lumea spionajului în timpul celui de al doilea razboi mondial, redevine apoi ziarist si are ideea scrierii unor romane al caror protagonist se numeste Bond. James Bond. Adaptarile cinematografice îl transforma pe Fleming într-un star mondial. Si Putin? Ei bine, Putin a fost un mediocru kaghebist, fara nici o isprava notabila cât timp era la post în RDG. A ramas însa cu un cult pentru KGB si pentru spionaj în general. Întretine memoria „eroilor” care i-au împiedicat pe occidentali sa atenteze la integritatea Rusiei. E necrutator cu „tradatorii” care, de regula, sfârsesc fie prin a cadea pe fereastra de la etaj, fie prin a înghiti cine stie ce alimente indigeste, fie prin a atinge cu pielea niste substante cu efecte mortale. Sa fie aceasta frenezie a asasinatelor urmarea prestatiei sale cenusii ca ofiter KGB, reprezentând adica un fel de compensare? Foarte posibil, dar asta doar un psihanalist ne-ar putea-o confirma. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
