Toate lipsurile ce sunt legate de modul de organizare, în toate aspectele, ale unei tari sunt, fara nicio îndoiala, din vina conducatorilor trecuti si actuali ai tarii respective. Si numai a lor. Cetatenii obisnuiti nu au nicio vina, ei sunt în egala masura victime ale neregulilor si beneficiari ai drepturilor, fiindca ei nu au absolut nicio putere de decizie, ci doar de executie, de supunere. Recunosc ca am fost câtiva ani puternic convins de ideea ca principalul vinovat de conditia lui, ca membru al unei societati în ansamblu, este numai individul. Îmi dezvoltasem propria doctrina conform careia popoarele care au reusit sa ajunga la un nivel ridicat de dezvoltare si civilizatie au avut drept principali vectori ai evolutiei educatia si cultura cetatenilor ca indivizi. Îmi închipuiam ca simtul civic rasarise în oameni din proprie initiativa, si ca toate obiceiurile bune, cum ar fi acela de a face un lucru cum trebuie si pâna la capat, de a respecta munca celuilalt, curatenia, ordinea, legile, conducatorii si altele asemenea, au fost rodul autoeducatiei, al unor traditii independente de politica, de guvernare. În acest spirit m-am apucat ca boul sa conving oamenii din jurul meu ca totul trebuie sa porneasca de la ei, ca schimbarea vine din noi toti, de jos în sus, nu invers. Cât am fost consilier local în comuna mea m-am certat cu multi sa-si pastreze curatenie în fata caselor, sa-si taie iarba de la drum si ambrozia care facea atâtea victime în fiecare an, sa tina socoteala câinilor vagabonzi ca sa fie tinuti sub control, sa-si strânga resturile vegetale pentru compost si multe altele. În loc sa insist pe lânga primar sa aplice legea, sa dea amenzi, sa trimita politia. Îndemnam concetatenii sa lupte pentru drepturile lor, pentru siguranta copiilor pe strazi, pentru facilitati, cum ar fi terenuri de sport, parcuri de joaca. În loc sa apelez prin toate mijloacele la presedintele CJ sau prefect sa faca ceva. Îmi luam scatoalce peste cap aproape de fiecare data, am fost împins, palmuit, amenintat cu sapa de vecini. Încercam sa fac fata discutiilor fara sfârsit în care majoritatea interlocutorilor îmi ziceau de la obraz ca nu ei trebuie sa faca toate astea, ci primaria, pentru ca asa e în tarile civilizate. Eu ziceam ca nu, în tarile civlizate oamenii obisnuiti pun osul la treaba, fara sa stiu însa, ca aceia actionau în baza unor obiceiuri create de-a lungul timpului, în multi, foarte multi ani, bazate pe respectarea la sânge a legilor. Organizam proteste pentru amenajarea trecerilor de pietoni, dar unde veneau doar câte doi, trei oameni, faceam apeluri sa curatam locuri abadonate din sat care deveneau focare de infectie sau care încurcau circulatia. Eram singurul care ma prezentam la acele întâlniri cu coasa, fierastrau si secure, ca fraierul. Multi ma ironizau si ma chemau sa le fac si lor curatenie acasa. Pâna am început sa citesc carti de istorie. Ce poate fi mai convingator decât povestile adevarate ale înaintasilor nostri? Astfel am aflat odata pentru totdeauna ca timpul educatiei de jos în sus a trecut de acum câteva mii de ani când oamenii erau înca organizati pe grupuri mici, bazate pe relatii de familie si cunostinte apropiate. În asemenea comunitati cu maximum 150 de indivizi contributia si influenta fiecarui om era importanta, si atunci se poate spune ca se schimba cu adevarat ceva de jos în sus. Daca un singur membru al grupului venea cu o idee noua, reusea cu usurinta sa fie auzit de ceilalti si sa convinga un altul sau altii ca ceea ce propune el e mai bun pentru grup, iar schimbarea era ca si realizata. La grupuri de mii, sute de mii, milioane de oameni lucrurile însa sunt cu mult, mult mai complicate. Asemenea societati functioneaza pe baza de inertie culturala si pe reguli clar stabilite care se aplica de sus în jos, de la conducatori la masa. Altfel nici nu se poate. Toti membrii unei comunitati actuale trebuie sa creada si sa respecte aceleasi reguli, altfel nimic nu poate opri acea comunitate sa intre în haos si autodistrugere. Este extrem de greu spre imposibil sa schimbi ceva, daca nu reusesti sa convingi mai întâi conducatorii care, la rândul lor, trebuie sa instituie reguli pentru întreaga populatie, în ansamblu. Asadar, tot ce faceam eu de unul singur era ca o picatura de apa într-un ocean, ca un pârt într-o padure de pini, fix zero. Puteam sa recurg si la greva foamei, sa ma cocot în vârful unui stâlp si sa apar la televiziuni urlând, sa amenint cu bomba în aeroport, ca tot nu reuseam sa aduc nicio modificare a mentalitatii sau a organizarii în comuna mea. Daca, în schimb, primarul, un parlamentar, presedintele CJ sau prefectul ar fi impus o regula si s-ar fi asigurat de respectarea ei, cu siguranta lucrurile ar fi fost cu totul altfel astazi. Cu alte cuvinte, în societatile actuale individul si parerea lui sunt neimportante. Ele capata valoare doar în cazul în care are loc o miscare mare în masa care sa impuna conducatorilor anumite reguli cu forta, dar schimbarea tot de sus în jos va fi într-un final. Asadar, toate lipsurile ce sunt legate de modul de organizare, în toate aspectele, ale unei tari sunt, fara nicio îndoiala, din vina conducatorilor trecuti si actuali ai tarii respective. Si numai a lor. Cetatenii obisnuiti nu au nicio vina, ei sunt în egala masura victime ale neregulilor si beneficiari ai drepturilor, fiindca ei nu au absolut nicio putere de decizie, ci doar de executie, de supunere. Singurul moment în care îsi pot spune parerea si pot face o schimbare este ziua alegerilor, dar si aceea e cu mult cântec, pentru ca masele de oameni cu cât sunt mai numeroase, cu atât sunt mai usor de manipulat. Asadar, si în acest caz, tot conducatorii, cei aflati la cârma tarii au întreaga vina, sau întregul merit. Cu alte cuvinte, numarul de indivizi dintr-o societate are avantajele si dezavantajele lui. Când acesta este mic, schimbarile pot fi facute mai usor, dar stabilitatea si siguranta sunt precare, când numarul e mare, schimbarile apar mult mai rar, dar stablitatea si siguranta sunt si ele mari. Stiind aceste lucruri si luând în considerare actuala situatie a pandemiei de coronavirus, trebuie sa marturisesc ca am fost relativ multumit de modul în care conducatorii nostri au gestionat primele trei valuri ale bolii. Au stiut sa aiba o mâna forte si au controlat cetatenii si modul lor de comportare. Din pacate însa, la valul patru totul s-a dus de râpa, au dat cu oistea în gard. S-au înecat efectiv ca tiganul la mal. Când restul lumii a zis Pa! acestui virus si a intrat pe fagasul normal, noi ne zbatem între viata si moarte. Si cel mai ridicol este ca acesti conducatori dau acum vina pe populatie pentru acest esec colosal. Pai, domnilor si doamnelor, noi suntem doar la mâna voastra, noi nu putem face decât ceea ce voi ne spuneti sa facem, nu e nimeni de capul lui în tara asta. Nimeni nu este mai presus de conducatori si lege, fara nicio ironie o spun. Niste grupuri de nevaccinati guralivi, niste site-uri de socializare nu pot schimba nimic într-o comunitate mare fara acordul celor cu drept de decizie, acest lucru este imposibil. Este o regula dovedita de istorie si sigura: o tara merge prost numai si numai daca are conducatori prosti! În rest, e condamnata sa o duca din ce în ce mai bine… Briscan Zara este scriitor si publicist
