O entitate importanta a statului român - guvernul -, care de regula este expresia vointei electratului a ajuns astazi vectorul vointei presedintelui republicii. Si astfel, balanta puterilor în stat este serios dezechilibrata. Aici este si una din sursele derapajelor recente, inclusiv cea la care vom face referinta. Partidul prezidential a pierdut alegerile, dar a constituit o majoritate cu USR-PLUS si UDMR, în care nici PNL, nici presedintele nu au crezut vreo clipa. Astazi stim si de ce. Proba clarisima este chiar criza politica declansata exclusiv din vointa triumviratului Iohannis - Cîtu - aripa PDL din PNL, adica cea oportunista si eliptica de viziune. Maruntul slujbas Cîtu a numit un executant dupa chipul si asemanarea lui ca însarcinat cu politica memoriei, combaterea xenofobiei si antisemitismului, functie creata special pentru acesta. Aceasta misiune presupune un cumul de calitati, precum cunoasterea temeinica a istoriei nationale si a relatiilor interetnice, echilibru, echidistanta, discernamânt si buna credinta. A mai evoca în cauza si patriotismul, adica atributul de care orice împuternicit al statului român, în orice domeniu, ar trebui sa se învredniceasca este curata pierdere de vreme. Guvernul Cîtu demonstreaza cu fiecare zi ca serveste orice interese, mai putin cele ale natiunii române. Spun aceasta pornind fie chiar si numai de la constatarea ca nu are niciun proiect si nicio idee clara cu privire la România. Iata cum poate sa ne serveasca memoria. Poate deprinde ceva si împuternicitul guvernului în materie. La recenta reuniune de la Kiev, statul român a fost atacat de catre presedintele Ungariei, care a comparat ocuparea Crimeei de catre Rusia cu Tratatul de la Trianon, dintre România si Ungaria, care a consacrat recunoasterea unirii Transilvaniei cu tara mama. Atacul este cu atât mai irational cu cât înaltul oficial maghiar a pus pe picior de egalitate o agresiune urmata de o ocupatie militara a unui teritoriu apartinând Ucrainei cu un act diplomatic, respectiv un acord între parti. De fata erau premierul român si ministrul de externe. Ambii demnitari au tacut mâlc la acest afront impardonabil adus demnitatii natiunii române si adevarului istoric. Prudenta diplomatica? Categoric nu! E vorba pur si simplu de lasitate. Cu acesti indivizi aparam interesele si onoarea României? Cu un guvern care se pretinde exponentul unui partid istoric, ce nu a facut însa nici cel mai mic gest de a se delimita de tacerea strigatoare la cer a celor doi demnitari? Lasitatea lor este pe cât de trista, pe atât de revoltatoare. Fata de tacerea acestora, locvacitatea obraznica si imatura a unui trepadus pus sa apere orice, mai putin istoria si memoria poporului român, nu ar trebui probabil sa ne surprinda. Personajul acesta crescut în curtea din spate a baronilor liberali are câteva calitati care-l fac util: sterge clanta la Palatul Elisabeta si primeste ordinele în plic de la oricine îl poate promova. Pe scurt este un exemplar emblematic de versatilitate lucrativa. Exista în România istorici autentici, nu improvizati în tainitele partidului, dar care nu au nicio sansa sa fie investiti într-o asemenea magistratura. Profesiunea de istoric incumba de când lumea, la noi si aiurea, cunoastere, responsabilitate si maturitate. Prin vocea istoricului se exprima oameni, popoare si natiuni, cu nazuintele, framântarile si suferintele lor. În plus, istoria unei natiuni este o componenta inextricabila a doctrinei nationale. De aici complexitatea cunoasterii istoriei si multiplele sale implicatii în întreaga sfera a umanului. Mi-am exprimat nedumerirea si protestul vazându-l cuprins de febrilitate în abordarea unor subiecte ce tin de sfera si politica memoriei. Am fost frapat sa-l vad acuzându-l pe venerabilul presedinte al AFDPR, Octavian Bjoza, de vinovatii inventate, la pachet cu o totala lipsa de discernamânt. A obtinut imediat demiterea sa dintr-o functie publica binemeritata. A venit la rând protestul vehement împotriva ridicarii bustului lui Octavian Goga la Iasi. Pretextul? Antisemitismul fostului prim-ministru trecator, dintr-o perioada tulbure a istoriei europene. Nu au mai contat nici opera marelui poet, nici actiunea lui de tribun al neamului. Pentru pitici, maretia istoriei este o povara si o carte cu sapte peceti. A contat exclusiv vointa de umil slujbas. Goga vs. piticul din gradina guvernului. A învins ultimul. Ce vremuri traim? Atunci când USR-PLUS a fost practic alungat din coalitie si a semnat o motiune de cenzura împreuna cu AUR, pârâciosul de serviciu s-a pripit lamentabil, amenintând ca va aduce la cunostinta Europei, Americii si Israelului, nici mai mult nici mai putin decât faptul ca o simpla întelegere într-o chestiune strict punctuala îi califica pe fostii aliati drept… fascizanti. Nu am mai auzit în anii din urma despre un gest public de o asemenea slugarnicie si infantilism. De unde se vede ca obiceiul de a linge clante creeaza dependenta. În fine, pentru linistea noastra, stapânul lui de la guvern e croit dupa acelasi calapod si va disparea definitiv, asemenea tuturor nulitatilor, o data ce va fi vaduvit de functie. Soarta slugilor dintotdeauna este sa se creada mari prin functie si sa se întoarca la conditia lor funciara. În lipsa reactiei publice ei pot ajunge „mari”, exact acolo si când nu trebuie, în vremurile ticaloase în care lichelele fac legea. În final însa istoria si memoria asaza lucrurile în matca lor. Dar taina acestei lucrari a istoriei nu e accesibila trepadusilor. Mihai Dorin este istoric si publicist
