Am ajuns într-o lume în care mai nimic din ceea ce ne reprezenta ca natie nu mai este valabil. „Câte bordeie, tot atâtea obiceie“– spune un vechi proverb românesc, numai ca ale românilor sunt frecvent interferate de tot felul de... recomandari, decizii, regulamente europene, prea usor adoptate si implementate de autoritati. Sunt ignorate limba, traditiile, obiceiurile locale care au înradacinat românul pe aceste meleaguri de-a lungul vremurilor. Degeaba se fac propuneri, promisiuni, ideile românilor, ancorate în realitatile vietii specifice acestor meleaguri, ramân în exclusivitate „la mâna“ celor de la Bruxelles. „Câinii latra, ursul merge“ este un alt proverb românesc care astazi reflecta cum nu se poate mai bine realitatile momentului. Nici macar atunci când se prezinta date certe privind rosturile bine închegate ale unei activitati economice rentabile nu se iau în seama, de parca s-ar dori ca lucrurile bune sa nu mearga. Sunt nenumarate masuri, decizii luate parca împotriva naturii, firescului dovedit a fi de bun augur. Vaca polueaza prin fecale si flatulatii, cauza încalzirii globale; ramâne sa fie si omul încadrat în aceeasi categorie ca de, are aceeasi digestie. Poate tocmai de aceea suntem îndemnati sa consumam carne artificiala si tot felul de gânganii, caci or fi constatat “marii specialisti” ai lumii ca o astfel de dieta diminueaza impactul asupra mediului. În schimb, nu se vad adevaratii poluatori din industrie, poate si pentru ca au capacitatea de a sustine financiar structuri decidente. Industria, transportul auto terestru, cel aerian sunt activitati dovedite a fi cele mai mari poluatoare, determinante ale încalzirii globale, cu consecinte asupra mediului. În agricultura nu trebuie sa mai fie utilizate pesticide (de unii, nu de toti!), spun decidentii bruxellezi caci polueaza, desi în absenta lor productia agricola si, în final, hrana populatiei pot fi semnificativ reduse, cu consecinte dramatice asupra populatiei. La aceasta se adauga si interdictiile privind lucrarile solului, tehnologiile de cultura, aspecte care trebuie lasate la latitudinea specialistilor cunoscatori ai zonelor de cultura, singurii care trebuie sa decida asupra modului în care trebuie exploatat pamântul. Sa nu mai vorbim de decizii privind viata individului, educatia, reguli care ar trebui sa conduca la o conduita civilizata în societate si familie si nu invers. Cele amintite sunt doar o mica parte dintre numeroasele astfel de decizii, regulamente, recomandari la care prea usor se adera, dovedindu-se mai degraba obedienta fata de Înalta Poarta decât verticalitate, personalitate si, mai cu seama, dragoste si respect fata de tara care si-a trimis alesii sa o reprezinte. Vorbim, comentam la colt de strada, la o cafea sau la un pahar, ba chiar strigam la câte-un demnitar cu speranta ca ne va auzi pasurile, dar ramâne cum au stabilit... Ei. Chiar ma întreb: nu vrem sau nu putem mai mult?
