Poate ca nu ar strica sa vorbim putin de Decembrie 89. Fiti, atenti la ce va zic acum. Mai precis, sa reluam povestea de atunci, dincolo de ce spun matu-gaia, mândri nevoie mare, cohortele de patrihoti care ne conduc (deocamdata doar într-o râpa, careia, eu cel putin, nu-i vad fundul si pace), dincolo de minciunile si minciunelele care se dilata an de an, ca o placinta cu spanac, congelat si ala. Dragi tineri care nu ati prins acele zile, precum si dragi batrâni uituci si învechiti în prejudecati, fiti, asadar, atenti la ce va spun acum: adevarul este ca, la Iasi cel putin, nu a fost revolutie nici s-o cauti cu lumânarea, cu petromaxul, cu far cu lupa renault megane 2. S-au aburcat doar niste barbi în balconul Casei Patrate, precum Anticristu si altii ca el, care dupa aceea s-au carabanit care pe unde le-a fost mai bine, ne-am dus cu totii de pe la întreprinderile iesene „La bulivar, birjar! La bulivar!” Dupa parerea mea, toata „revolutia româna” a fost o balivernea menita sa ridice parul mândriei nationale: „Avem si noi rivolutie”. Fara sa ne fi împins de la spate unii si altii dintre vecini, ba si de mai departisor, n-am fi facut rivolutie în veci si-n pururi si am fi trait si azi în la belle epoque (adica labele poc!) ceausista, iar nea Nicu, dupa cum arata, era în stare sa traiasca si acum, daca nu ar fi avut unii grija sa-l împuste, ca Scornicesteanul stia prea multe si despre prea multi. Nu puteam sa stau în casa în zilele acelea. Nici la serviciu. M-ar fi muncit cugetul! Asa ca m-am luat cu alti „revolutionari” si am iesit buluc în strada. Muncitorimea de la CUG (eu eram traducator la CCSITUMP - un institut de cercetare subordonat CUG-ului) umpluse deja strada. Tramvaiele stateau adunate la capat ca niste foci la soare. Oamenii erau înflacarati, dar nu bauti, s-o spunem pe sfânta dreptate! În fine, mai bausera unii un pahar-doua acolo! Asadar, fiti atenti la ce va spun acum! Fiecare voia sa-si arate cât mai profund sentimentele patriotice. O domnisorica îsi înfipsese un trandafir rosu în corsaj, atragând privirile partii barbatesti revolutionare - acuma nu stiu, atrase de rosul trandafirului sau de corsajul impetuos al purtatoare - caci Dumnezeu avusese mare grija de sânul bogat al revolutionarei cu pricina. În balcon flutura barba revolutionara a lui Adi Cristi si alte barbi belicoase. Revolutionarii erau tot mai multi. Vorba ceea: Putini au fost, multi au ramas! Niste femei bete deplângeau soarta fiilor din armata. Un mos din balcon era de parere ca soldatilor trebuie sa le fie schimbati „bunghii ceia” cu stema RSR. Alte revolutionare tipau ca din gura de sarpe ca se ridica un fum negru dintr-un horn, probabil acolo se ard cadavrele revolutionarilor ucisi. Adi Cristi asigura multimea ca fumul e de la o bucatarie: ca, în afara de revolutie, trebuie sa si mâncam, nu? Apoi, pe la apusul soarelui, s-a încheiat totul. Ne-am îndreptat fiecare catre crâsmele noastre! Ca, fiti atent la ce va spun acum: dupa atâta lupta si sânge varsat... o votculita e bine venita. Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist
