Cristina Cioaba reconstituie, cu maxima fidelitate, atmosfera, confruntarile ideologice din ultimele decenii ale secolului trecut. A fost astfel, mai întâi, socul produs de scrierile lui Soljenitîn. Au urmat luarile de pozitie ale „noilor filozofi”, unii dintre ei fosti maoisti sau fosti trotkisti, care denunta vehement minciuna doctrinei socialiste. Monica Lovinescu si Virgil Ierunca au fost „releul” gratie caruia publicul românesc lua cunostinta de toate aceste framântari si schimbari de perspectiva. Sunt, totodata, si anii în care sotii Ierunca mobilizeaza exilul parizian în sprijinul vocilor dizidente (putine, dar cu atât mai pretioase) din România. A fost unul din momentele importante ale Galei Centenar Monica Lovinescu, organizata de editura Humanitas, ce a avut loc duminica la Ateneul Român: lansarea albumului Monica Lovinescu. O viata, o voce, un destin, realizat de Cristina Cioaba. Când, în cuvântul de prezentare, Gabriel Liiceanu a spus ca avem a face cu o „capodopera editoriala” nu era nici o exagerare: volumul propune o iconografie exceptionala, iar amplul text însotitor reface, precis si nuantat, biografia Monicai Lovinescu. Viata celei care a oficiat vreme de decenii de la microfonul Europei libere nu a fost una banala. Instalarea comunismului în România a obligat-o sa fuga din tara, evadare ce a fost o adevarata aventura. La Paris ar fi putut sa fructifice pasiunea ei pentru teatru sau sa îmbratiseze o cariera academica: alege calea rezistentei anticomuniste în conditiile în care, dimpotriva, climatul în Franta era favorabil stângii marxiste, si alege totodata sa se consacre literaturii române, într-un moment în care normalizarea situatiei din România parea un proiect practic irealizabil. Fotografiile din tinerete ale Monicai Lovinescu ne arata o femeie voluntara, sportiva, cu o privire franca, luminoasa. Când viata ei parea sa intre pe un fagas normal survine cumplita tragedie: mama scriitoarei este ucisa în închisoare, dupa ce regimul comunist încercase sa o foloseasca pentru a-i santaja fiica. Seria de fotografii cu Ecaterina Balacioiu este impresionanta, la fel ca si documentele – scrisori, însemnari etc. – reproduse. Cristina Cioaba reconstituie, cu maxima fidelitate, atmosfera, confruntarile ideologice din ultimele decenii ale secolului trecut. A fost astfel, mai întâi, socul produs de scrierile lui Soljenitîn. Au urmat luarile de pozitie ale „noilor filozofi”, unii dintre ei fosti maoisti sau fosti trotkisti, care denunta vehement minciuna doctrinei socialiste. Monica Lovinescu si Virgil Ierunca au fost „releul” gratie caruia publicul românesc lua cunostinta de toate aceste framântari si schimbari de perspectiva. Sunt, totodata, si anii în care sotii Ierunca mobilizeaza exilul parizian în sprijinul vocilor dizidente (putine, dar cu atât mai pretioase) din România. Reactia regimului comunist n-a întârziat: atentate, ucigasi platiti trimisi la Paris sau la Munchen, plus o violenta campanie de calomniere dusa în câteva reviste din tara. În 18 noiembrie 1977, Monica Lovinescu este batuta salbatic în fata locuintei ei, iar fotografia facuta dupa câteva zile de la atentat este zguduitoare. Scriitoarea are însa aceeasi hotarâre în privire. Ce contrast cu fotografiile de dupa 1990 când, la Paris sau la Bucuresti, ea apare destinsa, zâmbitoare, fericita sa vada cum sute de persoane se înghesuie sa obtina un autograf pe unul din volumele care apar, în serie, la Humanitas! Sigur, nu e totul în ordine, sotii Ierunca mai au înca unele motive de nemultumire, dar nu se poate contesta ca e o revansa istorica asupra destinului, asupra terorii si mizeriei comuniste. Pretul platit a fost foarte mare si cu atât mai mult sunt de admirat tenacitatea si consecventa sotilor Ierunca. Pasionanta reconstituire a unui destin exemplar, albumul realizat de Cristina Cioaba trebuie asezat la loc de cinste în bibliotecile noastre. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
