La începutul lunii decembrie, Timisoara se pregateste sa închida seria de evenimente dedicate anului de Capitala Europeana a Culturii. Cum în luna mai am fost pentru 72 de ore într-un city break cultural pentru a vedea, în primul rând, deschiderea bienalei Art Encounters si expozitia dedicata lui Victor Brauner, la mijlocul lui octombrie am petrecut aproape 5 zile pentru a explora oferta de evenimente. Tin minte ca în mai am fost usor coplesit de numarul de alternative din care puteam alege, iar deciziile au implicat uneori renuntarea la evenimente pe care n-am mai avut sansa sa le revad. Cum de data aceasta am stat putin mai mult, am sperat la un program mai lejer, ca de final de an. N-a fost sa fie asa. Cel mai asteptat moment al vizitei mele a fost, fara discutie, turul ghidat al expozitiei Brâncusi, cea mai importanta din ultimii 50 de ani din România dedicata precursorului sculpturii moderne, care însa merita un material elaborat, separat. Trec în revista mai jos, pe scurt, ce am reusit sa bifez în rest. Desi vizitasem anterior de doua ori marea expozitie de sculptura de la Cazarma U, n-am putut rezista tentatiei unui tur ghidat de Sorina Jecza, presedinta Fundatiei Triade si inima initiativei. Stiam deja de data trecuta ca fosta Cazarma Viena e o cladire din 1752 aflata într-o stare deplorabila, fara geamuri si usi. Am aflat acum ca accesibilizarea spatiului pentru a gazdui lucrari de arta s-a facut prin instalarea a zeci de kilometri de cabluri electrice (pentru proiectoarele folosite pentru iluminarea sculpturilor), dar si cu aportul a câtorva zeci de detinuti, care au curatat, într-un efort considerabil, încaperile si podeaua care pastreaza piatra originala. Merita mentionata din nou generozitatea proprietarei cladirii care a fost de acord sa o puna la dispozitie gratuit pe parcursul acestui an atât de important pentru Timisoara, dar si contributia unor sponsori privati (banii de la autoritatile locale au venit mai târziu, ca o completare a investitiilor deja angajate). Din punctul meu de vedere, aceasta este cea mai importanta expozitie pentru formarea unor noi audiente locale pentru forme contemporane de sculptura, iar diversificarea prin aducerea temporara a unor proiecte punctuale nu a facut decât sa reîmprospateze continutul si sa ofere noi motive de revizitare. Seara am plecat spre Teatrul Basca, unde avea loc un lecture performance de Mariana Gavriciuc, intitulat „A kiss is an act of trust”. Lecture performance sau performance lecture a aparut în arta conceptuala din anii ‘60 si este un subgen al performance-ului, undeva la granita dintre arta si o zona academica. De-a lungul unei ore, performera si coregrafa (care nu e actrita, ceea ce s-a vazut la trecerile dintre partile spectacolului) din Republica Moldova a vorbit despre ce înseamna sarutul pentru ea, dar si pentru alte 50 de persoane pe care le-a chestionat, despre teorii, cât si experiente personale despre originea si sensul sarutului. Printre altele, am aflat ca recordul pentru cel mai lung sarut este de 58 de ore si 35 de minute, înregistrat de un cuplu din Thailanda acum mai bine de 10 ani, dar si ca multi concurenti îsi pierd cunostinta în timpul probei în care sunt obligati sa mentina permanent contactul la nivelul buzelor. La final, am facut un scurt exercitiu de meditatie în grup si fiecare dintre noi a plecat cu gândul la un sarut care a însemnat ceva, dar si cu câte unul dintre zecile de fluturi de hârtie confectionati manual de performera. A doua zi am mers sa vad MV sci-art, un centru de arta contemporana si stiinta inaugurat anul trecut în urma unui parteneriat între META Spatiu si Universitatea Politehnica din Timisoara, cu scopul de a genera colaborari transdisciplinare, dialog si proiecte intersectionale între diverse arii de expertiza si interes. Spatiul din interiorul campusului universitatii nu este foarte mare, însa gazduieste diverse proiecte precum Porous Matter, un tip de interactiune sustinuta între arta, stiinta si tehnologie. Patru artisti (câte doi din Norvegia, respectiv România, dintre care m-am bucurat sa revad o instalatie a Floriamei Cândea, cu care am lucrat la expozitia din octombrie de la Baia Turceasca) si patru oameni de stiinta au explorat modul în care experimentul artistic si cel stiintific pot contribui la configurarea societatilor viitorului. În perioada în care m-am aflat în Timisoara avea loc Festivalul de Film si Cultura Balcanica Taifas si m-am bucurat ca apuc sa vad proiectia The Good Driver, regizat de bulgarul Tonislav Hristov. Premiat pentru Cel mai bun film de debut din Bulgaria la Sofia International Film Festival, lungmetrajul abordeaza tema migratiei din perspectiva unui fost emigrant în Finlanda, întors în tara dupa ratarea experientei vestice care l-a lasat nu doar lefter, ci si fara familia pe care si-a parasit-o de rusinea esecului. Punctul culminant al zilei l-a reprezentat concertul de exceptie „Songs of Love and Sorrow” din seria Retracing BARTÓK, care i-a avut ca protagonisti pe Lucian Ban (pian), John Surman (saxofon), Mat Maneri (vioara). Acestia l-au cooptat si pe Brad Jones (contrabas) pentru a performa, la 5 ani de la reinterpretarea radicala a cântecelor culese de Béla Bartók în Banat si Transilvania, melodii populare, colinde si cântece vocale colectate de compozitorul ungur în urma cu mai bine de un secol.Anterior, albumul înregistrat în 2018 a ajuns pentru mai multe saptamâni în topul Billboard. În ciuda unor persoane în vârsta care s-au aratat nemultumite de introducerea prea lunga sau au comentat suficient de tare încât sa deranjeze pe toti cei din jur de-a lungul concertului (sa mai zica cineva ceva despre tinerii din ziua de azi, care s-au purtat exemplar în seara respectiva!), interpretarea a fost ireprosabila si a entuziasmat pe toti cei prezenti, norocosi sa aiba în fata lor muzicieni de un asemenea calibru. George Plesu este manager cultural, presedintele Asociatiei AltIasi
