„Dupa ore întregi de adormiri si treziri, au reusit sa înfiga un ac si în dosul slab al lui Brahma. S-a prabusit Sburatorul ca un spic de grâu secerat. L-au dus direct la Furiosi, dar acolo, vai, nu mai aveau locuri. Prin urmare, fortati de împrejurari, l-au internat la Spitalul Veterinar. Sectia Aviara.” Colegul meu Papurel Baltaseaca, profesor de teorie critica, si-a construit, de-a lungul timpului, o oarecare faima din faptul ca era solicitat de jurnale academice, de la noi si de aiurea, sa colaboreze în calitate de reviewer, adica de evaluator specializat al calitatii articolelor propuse spre publicare. Papurel facea, extrem de consecvent, ceea ce, în lumea universitara, se numeste activitate de peer reviewing. În toiul pandemiei însa, a început sa circule zvonul ca, dupa ani de colaborare, jurnalele care avusesera contracte cu profesorul Baltaseaca renuntasera subit la serviciile lui. Ce se întâmplase? Nu am îndraznit sa-l sun direct pe Papurel pentru a-mi potoli curiozitatea bolnavicioasa. L-am apelat pe celalalt titular al complicatului curs de teorie critica, pe profesorul Esoteriu Slehtan, care, vechi concurent al lui Baltaseaca, stia, neîndoios, amanunte picante. Nu m-am înselat. Cu voluptate nedisimulata, Esoteriu mi-a povestit totul amanuntit: „He, he, he, batrâne, Psihopatel-Papurel si-a dat, în sfârsit, arama pe fata. Pe mine nu m-a fraierit niciodata. I-am sesizat dementa din primii ani de coexistenta la Catedra, dar voi, ailaltii, nu si nu. Ca Baltaseaca e un savant fara pereche, ca Baltaseaca e un erudit clasic, ca Baltaseaca e un geniu ce trebuie sustinut si propulsat. Si asa mai departe. Veti afla voi acum ce propulsare a primit! Pe scurt, deprimat de izolarea din perioada carantinei, Papurica al nostru s-a cufundat în filozofii orientale, cu care cocheta, de altfel, de ceva vreme. Cica sa se regaseasca, i-a zis neveste-sii. Pentru culoare locala pesemne, Nebunica se rasese pe cap si purta, în permanenta, un cearsaf portocaliu drept îmbracaminte, precum anahoretii tibetani. În plus, mânca, se pare, când un bob de mei, când unul de orez, pe zi. Aici trebuie sa intervin cu o explicatie. Exista o controversa printre istorici – daca Buddha ar fi halit un graunte de mei per giorno sau, în realitate, unul de orez? Pentru a nu-si distruge karma cu polemici, Brahma Baltaseaca a decis sa le alterneze pe cele doua, spre disperarea sotiei care alerga dupa mei, pe la magazinele de pasari, cu declaratia de circulatie pe proprie raspundere în poseta...” „Treaba s-a înrautatit. Tembeluta – care, sub presiunea regimului, a ajuns de vreo 33-34 de kile – încerca sa leviteze. Exasperat ca, în ciuda concentrarii, din pozitia lotus nu se ridica nici macar un centimetru de la podea, s-a apucat sa sara de pe canapele si de pe mese, fortându-se sa pluteasca prin aer, aidoma calugarilor Shaolin. Nu si-a rupt nimic, întrucât devenise prea pirpiriu ca sa-si mai puna oasele în pericol, dar îti dai seama ce traia sarmana doamna Baltaseaca! Când îi era lumea mai draga, hop, un liliac portocaliu zbura prin casa, lovindu-se de toti peretii. Ciudat ramâne faptul ca, în conditiile date, Papurel nu a renuntat la munca de peer reviewer. Continua sa faca evaluari ale articolelor primite de la reviste. Ce sa vezi însa? În loc sa se ocupe de specificul teoretic si critic al textelor, dumnealui facea observatii orientaliste. Mai precis, analizelor asupra lui Barthes, Derrida, de Man ori Foucault el le inocula câte o mantra revelatoare. Unei prezentari a deconstructivismului, de pilda, Baltaseaca i-ar fi pus urmatorul comentariu – când intri, tu în fond iesi; si invers. Pe marginea teoriei mortii autorului (dintr-un text), Dementica ar fi precizat – fericirea este o alegere, nu o stare; alege deci sa fii fericit! Într-un studiu despre identitatea de gen, Papuras-Coconas ar fi introdus constatarea – lucrurile nu mi se întâmpla mie; ele doar se întâmpla. Cogitatiunea asta i-a si grabit deznodamântul. Au sarit imediat progresistii ca Baltaseaca ar avea ceva cu genul fluid. În consecinta, corecte politic, toate jurnalele l-au concediat. Sotia nu a mai rezistat. L-a chemat de urgenta pe fiul lor, medic veterinar, pentru a lua masuri. Când a venit omul la casa parintilor, surpriza! Papurel reusise, finalmente, sa zboare. Plana prin casa fericit, de ziceai ca-i Aladdin pe covorul fermecat. Si mama, si fiul s-au îngrozit. Tânarul doctor de animalute a decis sa-l tranchilizeze, pentru a-l transporta la Spitalul de Psihiatrie. Fiind spatiu închis, nu a folosit pusca de sedare a ursilor, din dotare. Si-a confectionat o sarbacana – teava aia prin care un ninja sufla sageti otravite în inamici. Baiatul nu avea obisnuinta intrumentului si, prima data, a aspirat injectia cu sedativ, viguros, în propria-i buza.” „A dormit amarâtul cam trei ore. A doua oara, a nimerit-o pe doamna Baltaseaca (Papurel deja zbura prea repede si nu putea fi tintit usor). Dupa ore întregi de adormiri si treziri, au reusit sa înfiga un ac si în dosul slab al lui Brahma. S-a prabusit Sburatorul ca un spic de grâu secerat. L-au dus direct la Furiosi, dar acolo, vai, nu mai aveau locuri. Prin urmare, fortati de împrejurari, l-au internat la Spitalul Veterinar. Sectia Aviara.” Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
