Bonus: cei interesati de o atmosfera similara cu cea de la spirala din centrul Iasului, de lânga cubul de pe Stefan cel Mare, sau cu cea de la Acaju, pot încerca clubul Aethernativ, unde se aduna tinerii hip, ce se revendica unei zone alternative, de contra-cultura. În ciuda unei ploi serioase, unii dintre ei s-au încapatânat sa danseze fara umbrele în curtea deschisa, pe ritmurile unui dj inspirat. Ziua de vineri mi-am început-o cu o vizita la expozitia Brâncusi, care merita un articol separat. Chiar din fata Muzeului de Arta, din Piata Unirii, am plecat într-un tur ghidat prin Cetatea Timisoarei. Mai fusesem de câteva ori în capitala Banatului, dar cu aceasta ocazie mi-am multiplicat cunostintele despre istoria orasului si am aflat o multime de detalii despre cladirile si spatiile publice pe lânga care treceam, despre evolutia în timp a orasului si modul în care diversele straturi arhitecturale pastreaza influenta culturilor si natiilor care au contribuit la construirea sa. Am sa dau doar doua exemple: chiar Muzeul de Arta din Timisoara are sediul într-un frumos palat baroc, construit în secolul al XVIII-lea, care a avut functii administrative pâna dupa Al Doilea Razboi Mondial. Piata Unirii este cea mai importanta rezervatie de arhitectura baroca din oras si merita descoperita si din aceasta perspectiva. Harta orasului din Piata Libertatii Cucerirea cetatii de catre otomani, care i-au alungat pe unguri în 1552, a însemnat peste 150 de ani de transformari, timp în care au aparut inclusiv 8 moschei. Daca Eugeniu de Savoya, cel care a eliberat-o, a sters majoritatea urmelor lasate de acestia, în 2014 s-au descoperit în Piata Libertatii ruinele baii turcesti (hammam), care au fost conservate si al carei plan este vizibil astazi datorita folosirii unor pavele colorate, peste care poti calca linistit fara sa te gândesti la ce ascund. În functie de dispozitia ghidului si a grupului, poti sa-ti completezi imaginea despre Timisoara pe parcursul a 2-3 ore de tur pietonal, o experienta pe care o recomand oricui. Dupa-amiaza am plecat spre FABER, un centru cultural independent, fondat de un grup de antreprenori timisoreni, care în 2017 au achizitionat hala industriala din complexul AZUR. Inaugurat în 2020, centrul denumit dupa conceptul de „Homo Faber” s-a impus rapid în viata sociala a orasului, iar arhitectii cladirii - echipa FOR, au fost nominalizati la prestigiosul Premiu european pentru arhitectura, Mies Van Der Rohe. Cu ocazia vizitei, am prins tocmai finalul programului Bright Cityscapes, concretizat într-o serie de cercetari interdisciplinare asupra structurii economice a Timisoarei, ale caror rezultate au facut subiectul unor conferinte si expozitii. Cea a carei ultima zi de vizitare am prins-o, „Semnalizatoare - Designul nu este un Panou de Bord”, care si-a propus sa arate cum poate designul sa intermedieze initiative colaborative din productia standard. Lucrarile, apartinând unor designeri români si internationali, marcau transformarea designului în Timisoara, în contextul dat de raportul „Economia Timisoarei: Distributia teritoriala a economiei în zona metropolitana Timisoara”. Merita mentionat aici aportul Universitatii Politehnice Timisoara, partener principal al proiectului derulat la FABER, precum si rolul curatoarei italience Martina Muzi, cea care a si ghidat turul prin expozitie. As fi stat mai mult, dar eram curios de formatul de la Lecturile Culinaria Banatica. Practic, acestea sunt o serie de evenimente care-si propun sa exploreze lumea gastronomiei locale, explorând identitatea culinara autentica a zonei Banatului. Editia a saptea, cea la care am nimerit, se desfasura nu departe de mers pe jos de la FABER, la Casa Calfelor Kolping. Numele hotelului cu restaurant si sala de conferinte care gazduieste evenimentul vine de la preotul german Adolph Kolping (1813-1865), care a promovat ideea de asociere a tinerilor ca raspuns la problemele generate de revolutia industriala. Acolo aveam sa aflu mai multe despre Carte de bucate de la Szeged, scrisa de vestita „tanti Rézi”, o bucatareasa de la cantina liceului piarist. Cu ocazia asta am aflat de ordinul calugarilor piaristi, care s-a stabilit la Szeged în anul 1720, unde a înfiintat un liceu care a format sute de baieti din întregul Banat: unguri, români, germani, sârbi, crestini si evrei. Colectia de retete culinare a avut parte de un succes atât de mare, încât a fost republicata în numeroase editii, despre care a vorbit cu pasiune Mihaela Bucin, etnolog si conferentiar la Universitatea din Szeged. Dupa ce am aflat si despre cum erau cusute si imprimate stergarele din casele banatene, unele expuse într-o mini-expozitie pe pereti, am apucat sa si gust din preparatele traditionale. Cu glicemia restabilita dupa o portie de papricas de pui cu galuste, niste cârnaciori dementiali si un desert care continea mac si al carui nume l-am uitat, am luat un Uber spre Teatrul Maghiar, acolo unde urma sa asist la reprezentatia spectacolului „Pasarile” (regie: Kokan Mladenović), dupa Aristofan. De fapt, atât Teatrul National, care este în subordinea Ministerului Culturii si are spectacole în româna, precum si Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, respectiv Teatrul German de Stat (aflate în subordinea Primariei) au sediul în Palatul Culturii, cladire care apartine municipalitatii. Pentru ca se juca în maghiara, am primit un set de casti la care aveam parte de traducere simultana, dar am preferat sa urmaresc mare parte din spectacol citind supratitrarea în româna. Am fost surprins de cât de tineri pareau actorii, ceea ce explica energia cu care au abordat numeroasele momente de miscare scenica în grup. Cred ca a fost primul spectacol de teatru pe care l-am vazut într-o limba pe care nu o înteleg deloc, dar, datorita supratitrarii care a înlaturat acest inconvenient, experienta a fost una pe care as repeta-o, mai ales ca mi s-a parut o trupa foarte buna si implicata. Bonus: cei interesati de o atmosfera similara cu cea de la spirala din centrul Iasului, de lânga cubul de pe Stefan cel Mare, sau cu cea de la Acaju, pot încerca clubul Aethernativ, unde se aduna tinerii hip, ce se revendica unei zone alternative, de contra-cultura. În ciuda unei ploi serioase, unii dintre ei s-au încapatânat sa danseze fara umbrele în curtea deschisa, pe ritmurile unui dj inspirat. Cu toate ca sunt suficiente locuri înauntru si la parter, dar mai ales la etaj, petrecerea timpului în interiorul curtii înseamna automat expunerea la un nivel de fum de tigara care te face sa-ti reamintesti de perioada când înca se fuma în baruri si cafenele. George Plesu este manager cultural, presedintele Asociatiei AltIasi
