O pictura parfumata cu vibrari de violet - scrie Bacovia. Dupa o iarna desarta, fara viscoluri si troiene si cu saniile copiilor ruginind în soproane. Iarasi. Pâna când vor mai fi astfel de ierni, Doamne-Dumnezeule?? Cu alte gropi comune descoperite în Ucraina, tara în care ghioceii nu mai pot înflori. Cu declaratii inutile si inepte ale OSCE privind încalcarea drepturilor omului în aceasta tara urgisita. Si cu noi civili împuscati. De rusi, desigur. Cu Putin acumulând ura paneuropeana, dar atentie - crescându-i scorul electoral în propria-i tara!!! Si cu noi ajutoare suplimentare ale FMI-ului pentru Moldova de peste Prut, afectata puternic de razboiul din Ucraina. Cu noul militarism german cu fata verde de data aceasta. Pe la noi, dealul din fata mea începe sa fie iarasi verde, desi n-a nins mai deloc asta iarna. Primavara vine si asa! Iar Revolutia româna a devenit, pentru mine cel putin (iertati-ma!), o primavara perpetua, o fictiune, iar orice fictiune place, pentru ca este mai neverosimila, deci mai frumoasa. Iar tinerii de atunci, ajunsi batrâni, cum spuneam, nu mai înteleg nimic. Capere quid capiat, spune Matei la 19 cu 12, adica Cine poate întelege, sa înteleaga. Dar cu noi sperante. Declaratii voinicoase ale politicienilor, promisiuni belicoase ale fotbalistilor, pline de nadejdi, ale regizorilor tot mai fara bani. Cu ciocanitori dezgropându-si nucile sau castanele îngropate asta toamna. Cu perechi de îndragostiti mergând pe Copou fara tinta, tinându-se de vârful degetelor, uitându-se ochi în ochi, gura în gura, si zâmbindu-si, având senzatia ca toata frumusetea Iasilor le apartine numai lor; cu „ratacitii” de la filologie, caci idealistii, nu-i asa, trebuie sa aiba si ei un loc caldut - sa se casatoreasca devreme, sa ajunga profesori la Gheboaia sau la mama dracului, sa faca doi copii care sa ajunga profesori ca si ei sau sa mearga, dracului, în Occident si sa ramâna toata viata niste amarâti de idealisti, cu viitori inginerasi-santieristi începându-si diminetile cu „una mica”, care mai târziu vor ajunge mai multe; cu diaspora provinciala a studentimii iasiote grabindu-se la cursuri cu mapele sub brat si pupându-se de zor în Gradina Copou sau la „Balena”; iar batrânii se sufoca de astm si de mai câte boli; cu cersetorul în Parcul Expozitiei, care se despaducheaza si îsi schimba cârpele murdare din bocancii rupti; cu zidarul sau sculerul-matriter sau termistul-tratamentist, care-si odihneste muschii frânti, prânzind în tovarasia nevestei, care-i umple a doua oara farfuria; cu ftizicul care oboseste din te miri si tusesete des, tabagic, hârsit, gasindu-si ate de sânge în palma - nu se uita în oglinda, i se pare ca-si vede moartea acolo; cu nebunul care umbla nauc cu ochi enormi si visatori; cu actritele si cu tot felul de demoazele tot mai dezbracatele si cu sutiene tot mai minuscule si transparente, iar cu chilotei... mai bine nu mai zic; cu primarii tot mai burtosi, mai aroganti si mai hoti din bugete tot mai subtirele, ca si ale gimnastelor noastre tot mai firave si comentatori de sport traind numai din amintiri, cu personal în primarii si institutiile statului tot mai umflat si inutil. Mda, în Tara Româneasca toate se prevad ca printr-un zabranic subtire: tuciurii unsurosi în cabinele-scoica ale masinilor barosane, cu crep alb, cu pirande având codite pe post cica de traditie, arbitrii tot mai hoti, comerciantii la fel, medici tot mai verosi, ca si avocati. Cu plati la avocati si procurori (eram sa zic porcurori) mai ceva ca la doctori pentru operatie sau la popi pentru prohod. Si cu oameni de televiziune si alte curve teleaste... inculti, neobrazati si... ca mi-e rusine mie de rusinea lor. Si cu babe si doamne îmbracate decent mergând cu pomeni la biserica. Si cu graurii fluierându-ne din vârful salciei: fiuuu! stai asa! cu firele de iarba izbucnind verde crud din crapaturile asfaltului. Cu salariatii umiliti de vreun sefulet oarecare, cu divortatele nefericite, cu liceenii corigenti sau „amenintati”, cu fiii din Occident ai muncitorilor de odinioara, cu „oamenii muncii” rupând pancartele dupa demonstratie. Dar perechile de îndragostiti, cum spuneam, trec si vor trece cât este si va fi Copoul, uitându-se ochi în ochi prin mizeria din Târgu Cucului; iar la nivelul genunchilor lor cu cersetorii cu o cutie goala de conserve în fata pentru câtiva banuti, pe care îi vor bea apoi la cârciuma rapanoasa din spate, aruncând banutii pe tejghea, iar un cârciumar cu privirea vicleana îi apuca indiferent, cu universitarii umblând cu limba scoasa dupa „grade” cu pretul renuntarii la propria constiinta, cu taranii în cojoace din piata, preocupati sa-si vânda cartoafele sau brâza „direct din vaca”, cum zice unul, cu basarabencele cu casânca gri strigându-si marfa de doi bani (sau nu, moldovenii de peste Prut au fost parca dupa '89). Da, are dreptate Poetul: „Ta twam asi”, cum spune dupa Upanisade, adica „Acesta esti tu”. Sigur! ne departam în timp de acel Decembrie. Aparent! Numai aparent! Sigur, Dinescu vrea sa-si vânda celebrul pulover cu care a facut Revolutia. Dar realitatea acelor ani e musai sa salasluiasca în tinerii si mai putin tinerii de azi, chiar si fara puloverele lui Dinescu sau Petre Roman. Si ne putem întreba: Oare ce sta în sufletul nostru de ceva ani si înca nu devine fapta? Ce ne lipseste? Cum sa schimbam aceasta clasa politica subreda, aceste mutre de angajati la abator? Cum sa redevenim cei trei, trei sute de mii, milioanele de muschetari de atunci? Cum sa ne reîntâlnim peste ani ca cei trei muschetari în Vicontele de Bragelonne. Desigur, cu alte mijloace, nu cu sânge si jertfe. Cu inima calda si cu mintea dezghetata! Si sa strigam din nou, cu inimile înfierbântate, cu sângele arzând si cu simturile napustite în afara. Si fericiti: Oleee, ole-ole-oleee! Ceausescuuu nu mai eee! Dar sa vorbim de tineri. Tinerii... of, tinerii, adolescentii, copiii! Câta seriozitate la acei tineri! Si o spun cu toata convingerea: Daca vom uita copiii cu picioarele goale îngenuncheati la Timisoara, ne vom uita pe noi însine ca oameni. Daca vom uita tinerii si maturii cu suflet tânar împuscati la revolutie - la fel. Daca ne vom uita inimile înfierbântate de atunci, va fi vai si amar de noi! Chiar vom muri! Definitiv si irevocabil. Poporul trebuie sa stie sa întinereasca si sa renasca, iar atunci am întinerit cu totii si ne-am câstigat dreptul la existenta. Chiar huliganii si parasutele, chiar si cersetorii aceia mai bine dispusi dupa o dusca. Ca si Eminescu, care era tânar când scria operele lui nemuritoare. Ca si Barnutiu sau Avram Iancu care faceau revolutia la vârsta tineretii. Erau atât de tineri! Daaa, cine poate întelege, sa înteleaga! Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist
