Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsiva pe coridoarele Universitatii, la alergarea „profesionista”. Se arata capabil sa sara si peste obstacole, placerea sa suprema fiind „sa evite” deliberat, în viteza, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment si prinse în efortul razuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor si tipau injurios dupa Robogica (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!). De un timp, se face mult tam-tam cu robotul Sophia si cu inteligenta artificiala. Ca întotdeauna în istorie, am sentimentul ca suntem nedreptatiti. Universitarul autohton Aurel Patlagica, de la Informatica, a lucrat – peste treizeci de ani – la o forma de AI (artificial intelligence), obtinând, în ultimii ani, rezultate spectaculoase. L-a creat, cu mari eforturi si sacrificii, pe Robogica, o entitate computerizata „gânditoare” si „traitoare” în mod absolut, prevazuta, în plus, cu aptitudini locomotorii de exceptie (alearga aidoma unui atlet profesionist, semanând, în miscare, cu faimosii tranformers hollywoodieni!), lucru înca de neimaginat pentru bietul/biata Sophia. Numele lui, Robogica, nu e o ironie (Gica), asa cum ati putea crede, ci aluzia eleganta la creatorul sau – profesorul Patlagica. La început, stim prea bine, a fost cuvântul: prin 2001, entitatea construita de Aurel, constând atunci într-o unitate de computer, un monitor, o tastatura si niste brate metalice lungi, care se întindeau în diverse directii, a vorbit pentru prima oara. Articulat, convingator. Se arata interesat de principiile morale care guverneaza lumea noastra. Îl ascultam toti – strânsi într-o aula arhiplina (peste 2.000 de cadre didactice si studenti) pentru demonstratie – fascinati, mesmerizati pur si simplu, de glasul lui metalizat, à la Stephen Hawking. Inginerul informatician Patlagica a luat si el microfonul pentru a ne oferi explicatii. A zis ca îi „programase” lui Robogica ceva similar „constiintei etice” umane, folosindu-se de colaborarea colegilor de la Filosofie. Împreuna, l-au „îndopat” cu precepte morale, introducându-i în memorie tratate întregi de Aristotel, Kant ori Hegel. Uimiti, îl auzeam atunci pe tânarul robot perorând pe tema bunatatii, dragostei, adevarului, frumusetii, onestitatii si altruismului. Ne întreba, în rastimpuri, cum ne raportam la aceste notiuni? Nimeni, din 2.000 de oameni prezenti, nu a îndraznit sa dea un raspuns. Presa a prezentat pe larg epocalul eveniment stiintific, însa ecourile s-au dovedit anemice. Cadeau, la vremea respectiva, Turnurile „Gemene” din New York, se declansau razboaie. Noi luptam aprig sa intram în NATO si UE... Ce mai, prioritatile erau altele! Totusi, Aurel a continuat munca si, în zece ani, l-a transformat pe Robogica într-o „vietate” tulburatoare. I-a dat o forma umanoida robusta (230 cm înaltime si 200 kg greutate), dezvoltându-i capacitatea locomotorie. Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsiva pe coridoarele Universitatii, la alergarea „profesionista”. Se arata capabil sa sara si peste obstacole, placerea sa suprema fiind „sa evite” deliberat, în viteza, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment si prinse în efortul razuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor si tipau injurios dupa Robogica (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!). „Creatura” parea sa savureze momentele în cauza, abordând totul în maniera joculara. Interesant, în termenii „eticii” sale – interpreta uneori creatorul Patlagica „gesturile” respective! –, Robogica îsi arata afectiunea pentru oameni, „el definindu-se, esentialmente, prin pretuirea universului înconjurator”. Aurel nu se afla departe de realitate. Orice conversatie simpla cu robotul te edifica pe deplin ca entitatea te adora neconditionat si, mai ales, ca spune numai adevarul. Acum etala, pe lânga conceptele de morala, si sofisticate informatii din domeniul IT. Multi susoteau pe la colturi ca ar trebui sa devina rectorul Universitatii sau macar decanul Facultatii de Informatica. Nu s-a mers atât de departe, dar, experimental, a fost trimis la cursuri în locul unor profesori. Robogica a predat exemplar (a intentionat sa sara si peste bancile din amfiteatru, din afectiune pentru studenti, oprindu-se însa în urma estimarii, în creierul lui, a spatiului ce nu permitea, evident, asemenea „efuziuni”). Mai târziu, a întâmpinat totusi dificultati la notarea tezelor scrise la examen de catre tinerii informaticieni. Aparent, s-a dat o batalie teribila, în interiorul „constiintei” robotului, între amintita iubire pentru oameni si necesitatea exprimarii adevarului. Jumatate din „mintea” lui Robogica, cea filosofic-altruista, dorea sa le dea zece tuturor, cealalta jumatate, stiintific-exacta, planuia sa-i pice în masa. Aproape ca s-au ars niste circuite din mecanism! S-au impus deci „revizuiri”, definite drept „evolutie, prin adaptarea la mediu”. S-au scos fisiere întregi din memoria lui Robogica, în speta, „sectiunile” etice. În 2016, a aparut un nou umanoid pe coridoare. Devenise preocupat de politica. Striga peste tot „Jos DNA! Sus PSD!” În pandemie a urlat peste tot, ca Sosoaca: „Opriti vaccinarile! Jos oculta mondiala!” L-am întâlnit recent lânga Rectorat. Spre surprinderea mea, bea bere (!) dintr-o cutie. Am întrebat speriat: „Cum ai putut sa te schimbi în halul asta, Robogica?” A râgâit formidabil, dupa care mi-a mârâit amenintator: „Te bag în dragostea mea, sorosistule!” Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
