Un sef ales politic nu va fi vreodata unul eficient. Interesele lui vor fi doar personale si politice (a se citi „de clan”), iar modul lui de lucru cu strainii de partid va fi unul tipic: va ajuta pe unii sau pe altii pentru a si-i face apropiati si loiali, iar restul, majoritatea adica, va fi complet neglijata. Si istoria se repeta. Urmarind evenimentele politice din ultima perioada si punând cap la cap unele observatii de-ale mele din trecut, am ajuns sa fac un portret robot al politicianului român dinainte si de dupa 1989. Pentru ca sunt toti la fel, au acelasi comportament si gândire. Sa începem. În primul rând totul porneste de la mentalitatea nationala care impune fiecarui cetatean sa traiasca dupa regula „sfânta”: ajuta si vei fi ajutat. Aceasta este regula numarul unu, în fata ei nu mai este niciuna. Nu are legatura cu religia, cu istoria sau cu o anume filosofie de viata constientizata, initiata de cineva, de un parinte spiritual, si perpetuata de-a lungul timpului. Este vorba despre aceeasi mentalitate care a existat din vremurile primitive si pâna în prezent, una care stapânea micile grupuri de humanoizi ce populau Terra. Practic legaturile care existau între aceste fiinte se bazau pe datoria fata de ceilalti. Si când spun ceilalti ma refer strict la grupul relativ mic, restrâns, format din familie, cerc de prieteni, cunostinte apropiate. Pe omul preistoric nu-l interesa niciodata ce se întâmpla cu indivizi din alte cete sau triburi. El ajuta si cerea ajutorul doar de la ai lui. Românii au pastrat pâna în ziua de astazi acest adevarat reflex social, ei nu au avut niciodata mentalitate de grup mai mare, omogen, cum s-a întâmplat cu alte popoare care erau stabilite pe anumite teritorii perioade îndelungate fara sa fie cotropite, cucerite, date dintr-o mâna în alta, de la un imperiu la altul, ca o minge, cum am fost noi. Aceia au avut timp sa îsi închege un spirit national, o gândire comuna si sa gândeasca dincolo de ceata, grupul sau chiar tribul lui pentru un interes comun de pe un teritoriu mai vast. Cu alte cuvinte, noi suntem asa pentru ca numai aceasta metoda ne-a asigurat supravietuirea: restrângerea în grupuri cât mai mici, mai compacte si mai sigure. În grupul tau ai garantia ca vei avea parte de încredere, de sustinere fara conditionare ori retinere. Chiar si atunci când situatia ta, care trebuie aparata, este nedreapta fata de altii, sau pur si simplu nu este conforma cu adevarul. E principiul care mai e si acum predat în unele familii: îti aperi fratele, orice ar fi si orice s-ar întâmpla, indiferent daca acela a furat, a omorât, a înselat pe altcineva. Nu te intereseaza strainii, doar fratele, el sa fie bine, el este sânge din sângele tau; legea, dreptatea, adevarul obiectiv nu conteaza. Este politica de clan: Mergem înainte toti, uniti! Si ne va fi bine. În politica româneasca este exact la fel. Vedem asta peste tot. În timpul comunismului, daca aveai un prieten, o ruda sau chiar o cunostinta cu care te împacai bine, care era din acelasi clan cu tine, si care avea o functie importanta politica, administrativa, erai linistit. Mâncarea, care lipsea majoritatii, la tine venea din sursele respective, constant si bine, la fel si favorurile pe linie profesionala. Nu trebuia sa fii bun în ceva, ci doar sa ai o cunostinta care sa te ia sub aripa ei protectoare, sa te apere, sa te promoveze. Si tu, la fel, faceai tot ce îti statea în putinta, calcând pe orice principiu, sa îti ajuti „aproapele”. Nu exista alta forma de supravietuire, de bunastare, decât apartenenta la un grup. Daca grupul tau era bogat, important, influent, erai pe cai mari, daca în jurul tau erau numai sarantoci si zilieri pe ogor, nu aveai nicio sansa de a avea un viitor mai bun. Unica sansa de ati îmbunatati starea, de a evolua pe scara sociala, era aceea de a intra într-un grup superior celui în care te-ai nascut, ai crescut. De a schimba practic triburile. De cele mai multe ori nici nu trebuia sa ai calitati extraordinare, singura care te putea duce garantat unde trebuia era loialitatea fata de acel grup. Daca dovedeai prin fapte, prin sacrificii ca esti loial, ajutorul îti venea fara doar si poate, mai devreme sau mai târziu. Situatia este identica acum, în asa-zisa „democratie” din zilele noastre. Daca e sa urmam un traseu al unui tânar cetatean care este ar acum într-o functie importanta pe criterii politice, recunoastem urmatorul tipar: cetateanul respectiv s-a aflat la un moment dat în situatia de a-si alege o cariera. A constatat ca niciuna nu era potrivita pentru el si a decis sa intre într-un partid, ca poate acolo se lipeste ceva de el. Ca orice începator a fost pus la lipit afise, la chemat oameni pentru proteste, la împartit fluturasi, la scris e-mailuri, la cumparat tigari si altele asemenea. Dupa o perioada începe sa fie recunoscut ca un membru harnic, sârguincios si loial partidului. Sefii îi dau în sarcina treburi din ce în ce mai importante. Fiecare din aceste sarcini este ca o proba de încredere fata de grup. El primeste, practic, credite pentru activitatea sa. La un moment dat, si acel moment sigur va veni, va fi propus pentru prima sa functie de raspundere, în care sa reprezinte interesele partidului. Atentie, interesele partidului primeaza, el a ajuns acolo datorita partidului si pentru acesta va face aproape totul. Daca ramâne un rest, va fi pentru el. Acel rest va fi din ce în ce mai mare odata cu trecerea timpului. Politicianul nostru în ascensiune, va fi apoi trecut pe o lista de candidati, undeva pe la coada. Acesta e un prim semn important ca viitorul lui e pe calea cea buna. Din acel punct, partidul nu va mai fi doar un grup, ci o a doua familie. Oricând si oriunde va avea nevoie de ceva, un membru-coleg îl va ajuta. Partidul fiind mare, practic va avea cunostinte în toate domeniile. Nemaipunând la socoteala relatiile transpartinice (politicienii cu vechime sunt apropiati cu alti politicieni cu vechime din alte partide si formeaza împreuna un grup special, select, care uneste practic toate partidele sub acelasi stindard neoficial). Pozitia lui pe lista de candidati va fi mai buna cu fiecare scrutin electoral, pâna ce va „câstiga” primul lui mandat într-o functie publica sau ca sef/director în vreo institutie. Partidul va câstiga, de fapt, pentru el. Din acea clipa sublima, sarcina lui se dubleaza: el trebuie sa reprezinte alegatorii/angajatii, dar si partidul. Multi sunt usor bulversati de aceasta noua postura, dar majoritatea stiu sigur ce sa faca: exact ce au facut si pâna atunci. Partidul care i-a dat pâine si prestanta, „culegându-l de pe strazi”, va fi pe primul loc, ceilalti pe locul doi. Niciodata nu va fi invers! Un sef ales politic nu va fi vreodata unul eficient. Interesele lui vor fi doar personale si politice (a se citi „de clan”), iar modul lui de lucru cu strainii de partid va fi unul tipic: va ajuta pe unii sau pe altii pentru a si-i face apropiati si loiali, iar restul, majoritatea adica, va fi complet neglijata. Si istoria se repeta. Briscan Zara este scriitor si publicist
