Astazi, 29 iunie, la ora 14.30, la Ateneul National din Tatarasi, Marius Turda, istoric si universitar de clasa internationala, profesor la Universitatea Oxford Brooks, lanseaza editia româneasca a unei carti esentiale pentru întelegerea ideilor si politicilor consacrate rasei si eugenismului în Ungaria secolulului XX. Evenimentul cuprinde si vernisajul unei expozitii itinerante, care va ramâne o luna pe simezele Ateneului, si care merita si ea a fi urmarita. Pe 16 ianuarie 1920, la Congresul de Pace de la Paris care stabilea noua configuratie a Europei dupa Primul Razboi Mondial, seful delegatiei maghiare a tinut în fata reprezentantilor Consiliului Suprem un discurs istoric. Elegant, cu nimic mai prejos decât John D. Rockefeller III însusi la o premiera la Metropolitan, Albert György Gyula Mária Apponyi, conte de Nagy-Apponyi, si-a snobat asistenta vorbind pe rând în limbile marilor puteri care prezidau sedinta: engleza, franceza si italiana. Respingând senioral planul de pace prin care Ungaria învinsa era obligata sa renunte la doua treimi din teritoriu (întâmplator, o buna parte a mosiilor contelui fiind pe teritoriul viitoarei Cehoslovacii si a României), distinsul politician, putred de bogat, a atentionat Marile Puteri ca acest aranjament postbelic, fundat pe principiul autodeterminarii nationale, va avea drept consecinta „the transference of national hegemony to races of inferior culture”. Bine crescut, contele subliniaza imediat ca nu este în intentia sa sa ofenseze pe cineva, dar, faptele o arata, natiunea maghiara este evident superioara celorlalte natiuni conlocuitoare (bunaoara, spune el peremptoriu, „80 la suta dintre maghiari sunt alfabetizati spre deosebire de cei 33 la suta români care stiu carte”). Daca la tema alfabetizarii cunoscatorii vor face imediat trimitere la legea maghiarizarii fortate pe care contele, ministru al educatiei în timpul aranjamentului politic dualist, austro-ungar, de dupa 1867, a promulgat-o în 1907, lege care a ramas drept un model sinistru de deznationalizare si persecutie a minoritatilor nationale, tema rasiala necesita o discutie mai aprofundata decât reactia polemica, fireasca în contemporaneitate. Caci, la vremea aceea, perspectiva rasial-antropologica si politicile eugeniste, prin care statul luase în serios constructia unei natiuni puternice si sanatoase, superioara, gratie descoperirilor stiintifice ale vremii, nu era ceva neobisnuit. Dimpotriva, parea atunci un vârf al cercetarilor stiintifice si o cale moderna, spectaculoasa, de urmat. Biopolitica parea seducatoare, iar viziunea biologic-interventionista a guvernului nu ajunsese înca un stigmat de nesters asa cum s-a întâmplat dupa monstruosul experiment politico-rasial nazist. Iar pentru a întelege fundamentele intelectuale ale gândirii contelui Apponyi (si a unei întregi pleiade de gânditori si politicieni ai vremii) e obligatoriu recursul la cercetarile fundamentale asupra subiectului ale profesorului Marius Turda. Cu o activitate academica prodigioasa în acest câmp de cercetare (doctorat, carti de referinta mondiala, editor al Cultural History of Race în 6 volume, consultant pentru documentarul BBC sau curator de expozitii internationale), el a dat consistenta reflectiei serioase asupra acestui subiect lasat oarecum în penumbra si ocultat dupa ororile celui de-Al Treilea Reich. Ungaria a fost, în prima jumatate a secolului XX, una dintre tarile extrem de interesate de implementarea politicilor eugeniste si a sprijinit larga difuzare a acestor idei care, nu de putine ori, au atras dupa sine si efecte legislative sau guvernamentale. De influenta acestor idei si de principalii gânditori si politicieni maghiari care au activat în acest domeniu la începutul secolului XX se ocupa Marius Turda în Eugenics and Nation in Early 20th Century Hungary, carte aparuta în Marea Britanie în 2014 si a carei editie româneasca1 este lansata la Iasi, la Ateneu, miercuri seara. Desigur ca pentru cititorul obisnuit termenul „eugenie” nu pare sa însemne mare lucru cu atât mai mult cu cât el este azi si desuet si, cum spuneam, încarcat de o multime de sensuri negative. În fapt, a doua jumatate a secolului al XIX-lea a adus dupa sine o autonomizare a discursului stiintific, si o diversificare a orizontului sau de aplicare. De la fizica, stiinta a trecut si spre biologie si, inevitabil, a contaminat si domeniile legate de societate si om, adica ceea ce vor deveni ulterior stiintele sociale. A fost un proces în care psihologia si antropologia s-au dezvoltat întâi experimental si empiric plecând de la biologie. Darwinismul care a fost o teorie ce a scandalizat intelectualitatea conservatoare a timpului a determinat cresterea interesului pentru explicatiile rationale, materialiste, fie ele rudimentare, în conflict cu spiritualismul idealist care dominase scena filosofiei la finele secolului al XVIII-lea, devenind astfel o teorie interesanta si la moda. Pe acest fundament au crescut dezbaterile despre rasa si viziunile tot mai moderne atunci despre ce ar trebui facut pentru a „îmbunatati” cadrul fizic si mental/cultural al oamenilor din fiecare tara (perspectiva care se nutrea din inevitabilele diferente între oameni care au generat, plauzibil, ierarhii posibile). În acest context s-a cristalizat viziunea eugenista care a fost, de la bun început, o încercare de „îmbunatatire sociala si biologica” a rasei umane. Ca teorie a fost îmbratisata în spatiul englez si german, cu rezonante imediate în Statele Unite si tarile nordice. În fapt, eugenismul încerca sa sistematizeze o serie de masuri si directii de actiune astfel încât sa poata fi articulata o politica publica de dezvoltare sanatoasa si de evolutie a rasei umane, vazuta însa în diversitatea sa etnica si nationala. De aceea, aproape imediat, politicile eugeniste, care astazi ar avea de-a face cu igiena si sanatatea publica, iar academic cu studiul geneticii, au capatat accente diferite în functie de diferentele etnice. Desi, stim astazi, rasa umana e, în ciuda diversitatii antropologice, una singura (la fel cum, sa zicem, maimutele sunt o singura rasa, chiar daca avem tipuri diferite de primate!), acest lucru nu era atât de evident la finele secolului al XIX-lea când se dezvolta atât teoriile rasiale, cât si masurile directe pe care guvernele vor sa le ia pentru îmbunatatirea propriei „rase”, din punct de vedere social si biologic, dupa cum spuneam. Acest context face ca în Ungaria (care, dupa 1867, îsi facea propria politica interna nemaidepinzând de Viena), strategia de maghiarizare si interesul pentru dezvoltarea natiunii maghiare sa fie asumat din perspectiva teoriilor eugeniste. Marius Turda face o detaliata analiza a receptarii ideilor si teoriilor despre rasa în mediul academic, stiintific si politic maghiar, precum si a strategiilor politice de modernizare si afirmare a maghiaritatii, concept care atunci avea o puternica conotatie biologica. De aceea, teoriile eugeniste se discuta intens în mediile intelectuale unguresti si tot astfel se explica interesul politic al partidelor maghiare de a continua masurile de afirmare a superioritatii rasiale a natiunii fata de alte popoare care le-au fost subordonate si care, în urma Tratatului de la Trianon, s-au emancipat construindu-si identitati proprii. Cartea aceasta - care este urmata de o alta cercetare a politicilor rasiale ale guvernului maghiar în perioada interbelica (politici care hraneau revizionismul revansard inevitabil si care explica adeziunea la masinaria de razboi nazista, si ea nutrita de rasism aplicat) - construieste un excelent fundal pentru întelegerea mai nuantata a discursului contelui Apponyi de la Paris. Ea merita citita, nu atât în cheie nationalista (desi lumineaza rapid mobilurile stigmatizarii nationalismului „patriarhal” în raport cu pretinsa egalitate multiculturala a imperiilor, strategie agresiva astazi a militantilor nostalgici dupa aroganta imperiala trecuta a rusilor, maghiarilor, francezilor sau austriecilor fata de fostii supusi), cât epistemologica. E o dezbatere care trebuie purtata echilibrat, critic si contextual si care ar fi bine sa evite capcanele agresive ale zelosilor administratori contemporani ai suferintei altora. Dupa stiinta mea, cartile lui Marius Turda sunt un bun antidot pentru molima zilelor noastre numita „corectitudine politica” ale carui fundamente radicale de actiune nu difera prea tare de rasismul aplicat. Cât despre revirimentul acestor politici publice de rafinare a unei natiuni superioare, sportiva, sanatoasa si pura (adica neîntinata de imigranti!) în regimul autocrat al unui politician de succes, format la Oxford pe banii lui Soros, alta data! 1 Marius Turda - „Razboiul sfânt” al rasei: Eugenia si protectia natiunii în Ungaria, 1900-1919. Pref. de Zsuzsa Bokor; trad. de Razvan Pârâianu si Attila Varga; Cluj-Napoca: Editura Academia Româna. Centrul de Studii Transilvane, Editura Scoala ardeleana, 2020 Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
