Răsbunarea pământului

„Fara maiestrie, inspiratia este o simpla trestie scuturata de vânt.” (Johannes Brahms) Simti instantaneu o atractie ponderata, dar inexplicabila pentru acest domn. Înalt, trupes, cu o privire serioasa, dar cu o caldura care nu dogoreste, dar te invita sa zabovesti cu curiozitate în mintea pe care o lasa sa se întrevada. Te astepti sa aiba o voce grava si tunatoare, dar când îti vorbeste cuvintele curg pe acelasi ton asezat si cumpatat. Barba imperiala îi înnobileaza fata deja luminata de un geniu care navaleste din ochii incandescenti, chiar daca potoliti. E unchiul preferat al tuturor copiilor prietenilor tai, desi el însusi nu are copii. Te astepti ca discutia sa ajunga în sfere filozofice si sa gasesti sub îndrumarea lui sigura raspunsurile celor mai adânci întrebari ale omenirii. Te dojeneste aproape cu gingasie: „Nu, dragul meu, acela e marele Ludwig. Eu nu se cade sa îi calc pe urme”. Modestia asta a lui, fara nici o urma de aroganta, te uimiste, chiar si putin. Pâna la urma, toata lumea ti-a spus ca el este urmasul marelui Ludwig. E o povara pe care a dus-o greu si care, alimentata de seriozitatea si onestitatea sa artistica, l-a oprit din a-si manifesta geniul în compozitie atâta timp. Norocul nostru e ca geniul, prin natura lui, nu îsi poate înnabusi creativitatea. Erodeaza cu tenacitate orice constrângere si explodeaza în atmosfera în manifestarile lui fascinante. Douazeci de ani a luptat cu admiratia umila fata de cel pe care îl considera apogeul definitiv al muzicii. Însa, dupa tot acest timp, propriul sau înger creator s-a revarsat într-o oda splendida a omului. Nu a idealurilor lui, al luptelor sale interioare, a dialogului cosmic cu divinitatile. Nu. A omului teluric, a ierbii care îti înteapa talpile, a celui care cu durere si cu teama îsi lasa caminul si pleaca pe un drum necunoscut, a melancoliei unui chip care ti-a naruit toate oglinzile sufletului si pe care stii ca nu o sa-l mai vezi niciodata, a izvoarelor care îti umplu narile cu mirosuri de frunze vestede. El e bard omului facut din lut si însufletit doar pentru a se bucura de celelalte lucruri facute din acelasi lut. De aici si forta lui la fel de colosala. Îti vorbeste pe limba bunicilor si a scoartei copacului din gradina lor. Îti creeaza cu maiestria lui modesta un suvoi de emotii în care mirosul reavan al pamântului este doar fundalul pe care picteaza cu forta îmblânzita pasteluri omenesti. Johannes Brahms este la fel de greu de „categorisit” ca si marele Ludwig (van Beethoven). Dar nici nu are rost sa ne pierdem timpul cu asemenea frivolitati. Brahms este un alt om care a reusit sa puna omul în muzica, la fel de fara rest ca si înaintasul sau. Pe un cu totul alt plan, dar la fel de profund si perfect muzical.  Va invit sa ascultam a treia sa simfonie (cea mai celebra datorita celei de-a treia parti, Poco Allegretto). Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi si presedinte al Asociatiei Creierului Iasi


Citește articolul complet pe Ziarul de Iasi

Alte știri din Ziarul de Iasi