Vi s-a întâmplat vreodata ca, mergând pe un trotuar aglomerat, grabit, dimineata, spre locul de munca, sa simtiti cum va cuprinde, brusc, un val de furie, când un concetatean încetineste pasul, bruindu-va, astfel, ritmul alert cu care ati iesit din casa? V-ati confruntat vreodata cu o astfel de furie provocata de unii dintre prietenii vostri, la care, desigur, totul este perfect, cu exceptia faptului ca merg prea încet, astfel ca orice deplasare alaturi de ei se transforma, în cele din urma, în cosmar? Mergeti la pas, va mai opriti, el se mai uita în telefon, mai gesticuleaza cu gesturi largi, iar voi va gânditi, cu nervii maxim întinsi: „O, Doamne, vom ajunge vreodata unde ne-am propus, sau ar trebui sa accept la nesfârsit faptul ca ne miscam ca melcul?!” Daca brusc reactionati ostil sau va trec prin minte cuvinte nu tocmai ortodoxe la adresa prietenului, atunci sindromul pietonului agresiv a fost deja dobândit. Dar problema nu se rezuma doar la plimbarile cu persoanele care nu au acelasi pas ca noi, ci si la faptul ca mânia si furia din noi sunt cauzate de orice situatie care necesita rabdare: trafic si soferi lenti, internet lent, o linie ocupata la serviciul de comenzi taxi, rândul care pare sa nu se miste din loc la ghiseu, toate ne scot din minti. Chiar si lectura acestui articol, care presupune timp, poate deveni un motiv de enervare pentru o persoana grabita, mai ales daca e cu un picior sub dus si cu altul iesind pe usa casei. Deci, întrebarea noastra este: de ce lucrurile lente ne enerveaza peste masura? Raspunsul e simplu: pentru ca ritmul rapid al vietii ne-a deformat simtul intern al timpului. Ceea ce bunicii nostri ar fi gasit ca este un fel de miracol al eficientei si vitezei, de pilda, sa gasesti o informatie dupa ce ai rasfoit doar câteva rafturi de carti, astazi acest search printre rânduri si tomuri de hârtie, ne-ar irita nervii si rabdarea. Rabdarea este, ne place sau nu, o virtute care a fost învinsa de era internetului. Rabdarea a fost de mare importanta pentru specia noastra: rabdarea si graba aveau un scop evolutiv, erau un echilibru de yin si yang, un cronometru intern fin reglat care le spunea stramosilor nostri când sa astepte mai putin sau mai mult sau când sa actioneze. Daca acest cronometru începea sa dea semne interne, atunci era timpul pentru semanat sau cules roadele sau timpul pentru a abandona o vânatoare ce parea fara reusita. De ce suntem intoleranti cu timpul? Aceasta este mostenirea evolutiei noastre, a spus-o Wittman. Intoleranta ne-a împiedicat sa pierdem prea mult timp cu o sarcina inutila. La un moment dat, acest lucru a dat un impuls actiunilor noastre. Ritmul rapid al vietii, multitudinea de activitati cotidiene aflate pe to-do-list, ne-a dezechilibrat cronometrul intern. S-a ajuns la punctul în care, atunci când ceva se misca mai lent decât ne asteptam, cronometrul nostru intern începe sa joace jocuri crude cu noi, prelungind timpul de asteptare, provocând furie fata de întârziere. Starea de lucruri este bine ilustrata de experimentul lui Robert Levin de la începutul anilor 1990. Psihologul a comparat ritmul vietii din treizeci si unu de orase din întreaga lume în mai multe moduri. El si echipa sa au analizat viteza medie de mers a oamenilor din diferite orase, viteza de îndeplinire a sarcinilor de rutina si acuratetea ceasurilor din banci. Rezultatele au aratat ca cel mai intens ritm de viata este în Statele Unite, tarile din nordul Europei si tarile din Asia de Sud-Est, zone extreme de aglomerate, descoperind , de asemenea, ca viteza de mers a lumii a crescut cu 10- fata de deceniul anterior. Suprapopularea nu putea sa nu afecteze modul nostru de viata si psihicul nostru. Studiile au aratat ca ritmul în crestere al vietii pe pamânt contribuie la distrugerea rabdarii noastre. În testele în care psihologii au întrebat subiectii daca ar prefera ca unele lucruri sa se întâmple acum, în aceasta secunda, sau putin mai târziu, subiectii au considerat ca 10 dolari pe loc decât 1000 pe an sunt mai utili, doua guri dintr-un hamburger decât cinci peste 10 minute sunt un bun câstigat, legând acest lucru de faptul ca noi nu ne mai identificam în prezent cu viitorul. Poate ca acesta este motivul popularitatii catering-ului sau fast-food-ului, preferam sa luam de-a gata acum totul, decât sa pierdem timpul o ora în fata unui cuptor si înca o ora curatând bucataria. Acceptam dezinvolti ca fast-food-ul e nesanatos pentru organism, dar este sanatos pentru timpul nostru atât de pretios. Ritmul accelerat al societatii reseteaza cronometrele noastre interne, care încep sa perceapa totul ca fiind prea lent si ne confera o stare de furie compulsiva. Desigur, perceptia noastra asupra lucrurilor si evenimentelor se poate schimba, dar, în general, societatea devine, din multe motive, din ce în ce mai impulsiva sub aspectul timpului si noi tinem pasul cu ea. Ne imaginam constant, de exemplu, ca întârziem sa ajungem undeva, iar în acest moment nu doar acceleram pasul, dar începem sa ne enervam pe cei de care, dupa cum ni se pare, ne „împiedicam” în graba noastra. Sigur, cel mai adesea se dovedeste ca nu am întârziat, ci doar ne-am precipitat, enervându-ne pe cei din jur pentru nimic. Nu vezi ca ma grabesc?! îi spui nervos prietenului tau care tocmai ti-a telefonat, când ieseai din casa, sa-ti ureze drum bun. Nu numai ritmul în crestere al societatii, ci si anxietatea ne poate doborî cronometrul intern. Când suntem anxiosi sau precipitati, organele noastre trimit mai multe semnale catre creier, care la rândul sau numara mai multe secunde decât cele ce au trecut efectiv. Astfel zece secunde par douazeci, o ora pare doua si asa mai departe. Când vine vorba de modul în care percepem timpul, oamenii pot judeca durata unui eveniment din doua perspective foarte diferite: dintr-o perspectiva de moment - în timp ce evenimentul înca se desfasoara sau dintr-o perspectiva retrospectiva - dupa ce acesta s-a încheiat. Când mergem la o nunta, timpul zboara. Abia a doua zi realizam ca la petrecere am stat cinci ore, nu doar doua, cum aveam impresia. Interesul pentru un serial face ca timpul, de asemenea, sa para ca trece repede când îl vizionam. Dar daca ne amintim de aceasta activitate mai târziu, când rememoram filmul, va parea ca a durat mai mult decât am crezut. Creierul nostru codifica experiente noi pentru memorie, iar judecata noastra retrospectiva a timpului se bazeaza pe câte amintiri am reusit sa cream într-o anumita perioada. Cu alte cuvinte, cu cât ne construim mai multe amintiri noi, cu atât timpul destinat calatoriei sau petrecerii sau vizionarii unui serial va parea mai lung în retrospectiva. Au trecut cinci ani de când ne-am despartit?! Atât de mult?! te întrebi uimit. Când rememorezi amintirile, evenimentele si întâmplarile prin care ai trecut de atunci, oamenii pe care i-ai întâlnit, vacantele de care uitasei cu desavârsire, constati, la fel de uimit, ca timpul a fost masurat corespunzator. Asa cum am spus, timpul trece altfel când suntem speriati sau anxiosi. Arahnofobii supraestimeaza timpul petrecut într-o camera cu paianjeni, timpul într-un examen pentru care nu ne-am pregatit pare incredibil de lung, pentru ca e un timp pierdut. Supravietuitorii accidentelor rutiere spun ca evenimentele în trafic pareau sa se desfasoare cu încetinitorul. Era o moanga la volan în fata mea, am fost nevoit sa accelerez si-am intrat pe rosu! mi-a spus furios un amic, ferm convins ca alta solutie nu avea în momentul dinaintea accidentului. Timpul este distorsionat pentru ca experientele si trairile noastre sunt prea intense. Fiecare moment în care ceva ne ameninta rabdarea a devenit o provocare si ne place acest sentiment. Avem sansa de a deveni eroi. „Am reusit azi sa platesc facturile si am facut si o ciorba grozava! N-as fi reusit daca nu fugeam de la serviciu!” Mecanismul de supravietuire de tipul mai bine îl calc eu pe cap, decât el pe mine! si daca se poate în fuga, a ajuns sa ne îmbunatateasca întelegerea a ceea ce se întâmpla si aduce, paradoxal, mai multe satisfactii decât într-o situatie normala de timp. Drept urmare, ne comportam asa cum ne cere societatea, alert - care e primul câstiga, iar timpul nostru pe care îl alocam activitatilor noastre e si el la fel de alert. În China, se spune ca cel mai bun moment pentru a bea ceai este atunci când nu te grabesti sa ajungi unde ti-ai propus. Paradoxul este ca desi suntem vii, nu avem timp sa traim. Ne trezim sarind din pat, bându-ne cafeaua în timp ce ne machiem, ne grabim sa prindem condica fugind dupa tramvaiul arhiplin, ratam întâlnirile cu prietenii pentru ca traficul spre gradinita copilului e infernal si nu mai avem timp pentru ele, facem cumparaturile la fel de grabiti pentru ca sa apucam macar o cina cu partenerul acasa, si alergam înapoi la munca a doua zi dimineata, sigur, tot alergând, închizând, astfel, cercul nefericit al grabei. Si cu cât încercam sa mergem mai repede, în anxietatea noastra, cu atât reusim sa facem lucrurile mai putin bine. Timpul este o valoare masurabila: în fiecare zi avem 24 de ore... La urma urmei, pentru a schimba ceva, trebuie sa întelegem unde ne aflam acum si sa nu ne lasam atrasi de ispita nerabdarii, o capcana în care ne adâncim din ce în ce mai mult, riscând, în graba noastra, sa uitam ca avem o singura viata. Cristina Danilov este psiholog
