Exista o teorie ciudata care spune ca fara frica nu poate exista viata. Frica este un rau necesar, obligatoriu pentru supravietuire, iar daca acesta nu vine din exterior, ti-l faci singur. Când peretii casei te apara de toti demonii externi reali, în carne si oase, îi descoperi cu cea mai mare pasiune pe cei interni, imaginari, mult mai multi si mai fiorosi… Sunt destul de multe voci de istorici si arheologi care spun ca prima dovada reala a civilizatiei este un os uman rupt si prins la loc. Aceasta descoperire demonstreaza faptul ca omul respectiv a fost îngrijit, protejat de altii ca el, care urcasera astfel o treapta importanta în evolutie, trecusera de la simplu animal, la om. Pâna atunci orice maimuta cu un os rupt era sortita pieirii. Nu se mai putea hrani, nu se mai putea apara sau nu mai putea fugi de pradatori ceea ce echivala cu moartea sigura. De cele mai multe ori un asemenea exemplar era lasat în urma de grup, iar sansele de supravietuire erau nule. Omul e considerat cea mai adaptabila fiinta de pe Terra. A reusit sa depaseasca toate vicisitudinile naturii si sa îsi asigure un trai în liniste, prosperitate si sanatate. Si-a eliminat toti pradatorii de pe planeta, nu are practic niciun dusman. A inventat atât de multe lucruri care sa îi faca traiul mai bun, încât practic nu exista nicio parte a vietii sale care sa nu fi fost îmbunatatita în vreun fel. Acolo unde era un neajuns ori o piedica, mintea sa geniala a gasit o solutie. Exista din ce în ce mai putine lucruri de care sa îi fie frica. Teoretic vorbind ar trebui sa fim, noi, oamenii de azi, cel mai putin îngrijorate animale din constelatie. Cu toate acestea, suntem mai tematori si mai speriati ca niciodata, mult mai mult decât atunci când eram doar maimute si traiam în pesteri. Si culmea e ca lucrurile de care ne e teama sunt uneori de-a dreptul hilare. Un sapiens preistoric ar râde cu sughituri, daca ar afla ce îl face pe un om de azi sa se sperie, sa simta teama, oroare, sa dezvolte adevarate fobii. Exista o teorie ciudata care spune ca fara frica nu poate exista viata. Frica este un rau necesar, obligatoriu pentru supravietuire, iar daca acesta nu vine din exterior, ti-l faci singur. Când peretii casei te apara de toti demonii externi reali, în carne si oase, îi descoperi cu cea mai mare pasiune pe cei interni, imaginari, mult mai multi si mai fiorosi… Aerul conditionat a facut viata a milioane de oameni mult mai placuta pe timpul caldurilor toropitoare de vara ori din tarile unde arsita e la ea acasa. Cu toate acestea numarul mortilor cauzate de dependenta de aer conditionat a crescut exponential de la începuturile acestei mari inventii pâna azi. Expusi în majoritatea timpului doar la o temperatura constanta confortabila asigurata de instalatia respectiva, persoanele comode si-au pierdut capacitatea de a se adapta la temperaturile reale din exterior, din aceasta cauza, în anumite momente, si e de ajuns sa fie uneori doar un singur astfel de moment, la o expunere mai îndelungata la „vicisitudinile” naturii din aerul aprins de afara, inima poate suferi un soc si trimite posesorul direct în camera mortuara. Preistoricul nostru sapiens, nespalat de când a traversat ultima oara un rau de frica unei turme de bizoni, nu ar fi avut niciodata aceasta problema, adaptarea sa la natura mama în ce priveste rezistenta la temperaturi fiind aproape de perfectiune. Noi, adultii adaptati de azi, facem crize de isterie daca nu avem apa calda la baie, daca nu ne spalam o data la 3 zile, riscam moartea prin asfixiere, daca nu avem aer conditionat în masina, sau daca purtam acelasi tricou doua zile la rând, ori nu scoatem gunoiul când vine masina de salubritate. Pericolele mortale ne pândesc la tot pasul: daca nu avem lumina pe strada si putem fi atacati de necunoscuti, daca masinile fac prea mult zgomot noaptea, daca nu bem apa cumparata din magazin ori filtrata prin zeci de filtre, daca nu luam imediat o pastila când simtim o durere în cot s.a.m.d. Ma uit de multe ori cu uimire si distractie la unii consateni care se gasesc de multe ori pe punctul de a face un atac de panica înainte sa îsi tunda gazonul sau, si mai grav, sa curete niste copaci de crengi rebele, pentru ca nu au ce sa faca, vezi Doamne, cu resturile vegetale rezultate. Oraseanul mutat la tara, care stie unele notiuni de peisagistica si amenajari spatii verzi de pe Internet, sau nici macar atât, asociaza curtea sa cu sufrageria de la bloc în care poti sa dai cu aspiratorul, de aceea „gunoiul” ramas devine un obstacol de netrecut. E soc si groaza când are în fata o movila de iarba sau crengi cu frunze pentru ca nu stie efectiv ce sa faca cu ele. Firma de gunoi nu le primeste, de dat foc nu are voie, iar de depozitat în curte nici atât fiindca strica tot feng shui-ul pentru care a lucrat atât. Resturile acelea sunt un adevarat chin. Astea sunt problemele noastre reale de azi… Toate ca toate, dar cei mai inadaptati oameni de pe Terra la ora actuala, sunt, fara îndoiala, copiii. Omul este animalul cu cea mai lunga copilarie, uneori nici dupa 20 de ani nu stie sa faca aproape nimic pentru propria supravietuire în natura, societate, lume, iar daca e lasat undeva singur, are cele mai mari sanse sa moara de foame, frig sau frica într-un timp extrem de scurt. Copiii sunt atât de feriti de învataturi în ale supravietuirii de nimeni altii decât de parinti, încât, daca îi lasi singuri pentru o bucata de vreme, cele mai mari sanse sunt sa nu supravietuiasca. Sufera fizic leziuni, lovituri, contuzii, sau ramân cel putin traumatizati psihic pe viata de o iesire la padure în care au fost atacati de câtiva tântari, de o albina, invadati de furnici sau întepati de un spin. Este de-a dreptul înfricosator halul în care s-a ajuns cu inadaptarea. Copiii nostri nu au deprinderea necesara si elementara de a-si lua singuri mâncare din frigider, riscând înfometarea atâta vreme cât nu apare un adult prin preajma. Cine are curajul sa lase un copil sub 14 ani sa taie pâine cu un cutit? Nimeni sau aproape nimeni, exista în toti teama ca acel copil se va taia, se va mutila din greseala, va comite o nenorocire… Am fost într-o zi cu un grup de copii oraseni de scoala generala într-un crâng. Înca de la început multi m-au întrebat daca se vor murdari de noroi, lucru care, din principiu, era ceva îngrozitor. Majoritatea nu se catarasera niciodata într-un copac, extrem de multi începeau sa gâfâie dupa câtiva pasi de mers, nu stia nimeni sa recunoasca vreun arbore, fructe comestibile sau plante medicinale. Dupa doua ore însa au devenit extaziati, le-a placut atât de mult natura „salbatica”, încât au vrut sa repete aventura. Ma întreb ce le poate sta în cale… Milioane de ani ne-au trebuit sa ne adaptam la mediul de pe aceasta planeta, de la prima molecula pâna la perfectiunea alergatorului de cursa lunga, si doar câteva secole pentru a reveni la stadiul de molusca. Briscan Zara este scriitor si publicist
